
FOTO: jurnalul.ro

Petre Tobă, care a condus Poliția Română în ultimii trei ani, se alătură listei cu demnitari acuzați că și-au plagiat teza de doctorat.
Peste 250 din cele 390 de pagini ale tezei de doctorat a ministrului de Interne ar fi fost copiate din diverse lucrări, anunță pressone, fără a respecta normele naționale și internaționale de citare în opere științifice.
Petre Tobă a declarat că lucrarea sa de doctorat a fost una practică:
"Ce pot să vă garantez este că am lucrat la teza de doctorat cu bună-credință, că am făcut o lucrare aplicată și că am avut șansa să pun în practică ceea ce am studiat acolo, în cel de-al doilea mandat de inspector general al Poliției Române", a spus el, potrivit Mediafax.
Ministrul de Interne a cerut, joi, Consiliului Național de Etică al Ministerului Educației să îi analizeze lucrarea de doctorat.
În prima ședință a Consiliului de Etică va fi luat în discuție acest caz și se va face o analiză asupra lucrării de doctorat a ministrului de Interne.
Petre Tobă a urmat cursurile doctorale la Catedra de Strategie Militară și Securitate, Departamentul Operații Întrunite, Studii Strategice și de Securitate din cadrul Universității Naționale de Apărare "Carol I".
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.