Ministerul Educației reiterează că nu vom avea „educație sexuală” în școli. Educația pentru sănătate va rămâne o disciplină opțională, iar cuvântul părinților va fi decisiv

De Andrei Nicolae  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ministerul Educației nu are în plan să introducă o materie cu denumirea „Educație sexuală” în trunchiul comun din școlile românești, arată un răspuns al instituției la o adresă a Asociației Pro Vita București.

În răspunsul său, Ministerul educației arată că instituția are un rol, conform legii Educației Naționale Nr.1/2011, în punerea a aplicare a Educației pentru Sănătate a societății. 

În acest context, Ministerul Educației a introdus o materie opțională, Educație pentru Sănătate, care vizează „formarea în rândul elevilor a unor comportamente responsabile pentru propria sănătate și a celor din jur, și promovarea unui stil de viață sănătos, prin toate comportamentele ei: igienă, mediu, alimentație, valori ale familiei, valori umanitare, prevenire comportamente cu risc, violență, prim ajutor, etc”.

De-asemenea, precizează Ministerul Educației, „Educație pentru Sănătate nu înseamnă educație sexuală". Această disciplină va rămâne, în continuare, una opțională, decizia fiind lăsată la latitudinea fiecărei școli în parte și a părinților.

„Curriculumul la decizia școlii se constituie atât din pachete disciplinare opționale ofertate la nivel național, regional și local, cât și din pachete disciplinare opționale ofertate la nivelul unității de învățământ. Consiliul de administrație al unității de învățământ, în urma consultării elevilor, părinților și pe baza resurselor disponibile, stabilește curriculumul la decizia școlii. În acest context legislativ, ca orice disciplină opțională, și educația pentru sănătate se realizează anual, prin consultarea elevilor, părinților și pe baza resurselor disponibile ale unității de învățământ”, arată Ministerul.

În final, Ministerul Educației asigură faptul că părinții au un rol decisiv „pentru asigurarea legitimității studiului și a conținutului curricular recunoscut ca dezirabil pentru studiul realizat de către elevi”.
 
De-a lungul timpului, au existat mai multe presiuni din partea ONG-urilor de stânga de a introduce ca materie obligatorie de studiu o disciplină denumită „educație sexuală”. Programa propusă pentru această materie era croită pe ideologia stângii radicale, respectiv promovarea homosexualității, a teoriei identității de gen, a avortului ca metodă contraceptivă, etc.
 
Asociațiile de părinți s-au opus de fiecare dată acestor inițiative.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • Zevedei 02.03.2017 21:36
    Sa amintim! Si cinste Dlui Curaj! Ca la scurta vreme dupa subiectul educatiei porno in scoli guvernul Ciolos l-a si dat afara, e o confirmare pt mine!
  • pui de dac 1988 02.03.2017 23:42
    Degeaba. Se face pe sest educatie pt. sanatate de catre asa numita "asociatie antisida" A.R.A.S. Zilele trecute la liceul Lucian Blaga din Bucuresti profesorilor li s-a cerut sa renunte la unele ore de la clasele a IX -a pt a face loc orelor sustinute de "tineri frumosi si liberi" de la A.RA.S. Cand o profesoara a cerut sa participe si ea la ora i s-a comunicat ca "elevii ar fi stanjeniti daca ar ramane si ea..." . Cred ca ne putem da seama ce fel de "educatie pt sanatate" li se face sarmanilor elevi. Grav este ca parintii nu stiu absolut nimic despre ce 'materii noi" care nici nu fac parte din programa sunt incluse si inspectoratul nu cred ca este la curent cu lucrurile astea . Afisul din cancelarie care cerea profesorilor sa le faca loc arasistilor era pus de directiune nu avea nicio mentiune de la inspectorat...ATENTIE! Copiii sunt reeducati pe sest fara stirea parintilor si a inspectoratului! Am verificat site-ul aras si la sponsori sunt mentionati "open society institute" si "soros foundation" ...
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv