Poartă un ghiozdan greu pe umeri în fiecare zi. În el se ascunde o povară mult mai mare decât kilogramele purtate până la școală și înapoi acasă: teme multe, informații inutile și multe orgolii. Dacă prind încredere în tine, copiii îți vor spune asta.

Dar pe ei nu prea îi întreabă și ascultă nimeni. Nici când spun că nu mai vor să se trezească dimineața, cu noapte-n cap, nici când spun că vor manuale prietenoase și colorate și nici când se plâng că problemele de matematică sunt prea grele.

Sunt elevii României, prizonieri într-o școală învechită, surdă la nevoile lor.

Un sistem de educație învechit, greoi și neprietenos se vede în lucrurile mărunte. Cum ar fi greutatea ghiozdanului. Ana Maria este o mogâldeață de fetiță. E într-a treia. Și cară în spate, zi de zi, un ghiozdan care pare că o poate dărâma în orice clipă.

„Solicitarea sistemului osteo-articular al copilului, deci coloana copilului, articulațiile copilului care cară acel ghiozdan absolut inutil. Marea majoritate a copiilor suferă de tot felul de tulburări, tot felul de dureri la nivelul oaselor care nu au mereu cauză infecțioasă, de multe ori este greutatea pe care o cară în spate”, afirmă Valeria Herdea, medic pediatru, potrivit Digi 24.

Gutatea fizică e dublată de greutatea apăsătoare a școlii în sine. Copiii simt că e mult, e încărcat, e obositor.

„Aș schimba... nu știu ce aș schimba, să nu mai fie teme. Deloc...Da, că mereu este ceva ce am învățat, adică o recapitulare, numai că și încă o recapitulare la școală. Un cadou pe care să ți-l aducă Moș Crăciun legat de școală. Legat de școală... Ah, gata! O bancă super pufoasă care să pot să dorm atunci când sunt încă somnoroasă. Să fie făcută din puf toată. Și scaunul să se transforme într-un pat. Și scaunul într-un pat. Să aibă inclusiv niște dopuri de urechi pe laterale, să le bag și să nu mai aud nimic”, spune Ana Maria, elevă.

„În loc să meargă cu bucurie, copilul ajunge să se teamă. În loc să meargă odihnit și apt să încurgiteze cât mai multe lecții, copilul e deja stresat și obosit de lecțiile pe care le face după program. Un copil ar trebui să doarmă 10 - 12 ore, să aibă somn, la amiază, cel puțin o oră și, în rest, să aibă și timp de joacă. Partea proastă este că acești copii nu apucă nici să mănânce, nici să se odihnească și au foarte multe teme de făcut”, spune Valeria Herdea, medic pediatru.

„În România, copiii noștri sunt tare munciți și munciți oarecum degeaba. Tot ce li se întâmplă vine pe un teren nearat, nu au întrebări, nu au curiozități, învățarea e băgată pe gât. Scopul temelor ar fi fost doar să fixeze ce au învățat acasă, numai că acolo e totul amestecat în capul lor și ei, săracii, merg în tura a doua cum ar fi, la muncă, înapoi acasă, să facă puțin lumină în ceea ce s-a întâmplat în clasă”, spune Oana Moraru, expert in Educație, formator.

Ana Maria este un caz fericit. Are o învățătoare pe care o îndrăgește și de la care povestește cât de mult și de bine învață. Și care a organizat și cursuri afterschool. Așa că Ana Maria petrece cu plăcere, după școală, alte câteva ore făcând teme. Dar și teatru.

Dar volumul de muncă e uriaș pentru un copil de 9 ani. Nu pentru că așa ar vrea părinții sau învățătoarea, ci pentru că acesta e ritmul impus de școala românească. Și ea trebuie să țină pasul. Începe la orele 8 și pleacă de la afterschool la 18 fără un sfert. Puțină joacă, un film cu părinții. La 9 seara trebuie să fie în pat, ca să poată avea 10 ore de somn.

Ana Maria are mereu sentimentul că nu se odihnește îndeajuns și că se trezește cu noaptea-n cap.

„Datorită acestui program încărcat, copilul are apetit scăzut, de foarte multe ori sunt foarte obosiți și acuză dureri abdominale care nu au bază. 40-50% dintre copii se prezintă cu dureri abdomionale de tip colic-activ în urma procesului de învățământ. Cei mai mulți vin de la ore, vin atunci când au avut un conflict sau nu au învățat sau au fost întrebați sau puși în situații extrem de neplăcute în fața întregii clase”, adaugă Valeria Herdea.

Pe lângă materiile multe, dublate de caiete suplimentare și trezitul dis-de-dimineață, copiii mai au și o altă problemă, împărțită cu părinții. Materiile stufoase, informațiile multe și prea grele pentru vârsta lor. Când ajung acasă de la serviciu, mama și tata trec la desțelenit teme. Lucrează cot la cot cu cei mici ca să facă exercițiile pentru a doua zi și copilul lor să ia o notă mare.

Manualele sunt grele fizic, prost scrise și încărcate cu informații inadecvate sau inutile. Copiii, care îmvață cel mai bine prin joc, și-ar dori cărți coloratre, vesele, cu poze și cu hărți. Toate acestea i-ar ajuta să rețină mai ușor și să simtă bucuria de a descoperi lumea.

„Sunt mult mai puțin colorate decât cele de anul trecut, dar sunt drăguțe ilustrațiile. De exemplu aceasta, dar dacă nu ar fi deloc ilustrații. Atunci nu mi-ar fi plăcut. Când i-am deschis prima dată, mi-a inspirat puțină teamă când mă uitam la paginile astea, așa fără nimic”, spune Ana Maria.

Așa ajunge școala să fie o sperietoare, chiar și pentru copiii care au parte de educatori buni și moderni. Școala devine repede locul unde se naște teama. Teama să nu greșești, teama să întrebi, teama să nu cumva să îți vină vreo idee proastă.

De ce e, totuși, bună școala? Răspunsurile copiilor ar trebui să ne pună pe gânduri. Măcar atât.