Educația sexuală în școli, obiectiv asumat de Ministerul Muncii pentru prevenirea „sarcinilor nedorite în rândul adolescentelor”, până în 2020

De Raluca Oanță  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ministerul Muncii a propus, încă din 2014, introducerea orelor de sănătate a reproducerii și a sexualității în școli, pentru prevenirea „sarcinilor nedorite” în rândul adolescentelor, acest obiectiv fiind prevăzut în Strategia Națională privind Protecția și Promovarea Drepturilor Copilului 2014-2020.

În Strategia mai sus menționată se arată că „dintre adolescenții sexual activi, circa două treimi declară că au un partener stabil și mai puțin de jumătate dintre cei cu partener stabil utilizează în mod constant mijloace de protecție, iar un sfert din adolescenții de 14–17 ani se declară activi sexual, vârsta medie de debut a vieții sexuale fiind de 15 ani și jumătate”, fără a se preciza efectiv despre câți adolescenți este vorba. 

Prin urmare, Ministerul Muncii propune ca până în 2020 să fie realizat obiectivul 2.10, „Prevenirea sarcinilor nedorite în rândul adolescentelor”, prin "Asigurarea de servicii de sănătate a reproducerii și planificare familială în rândul copiilor și adolescenților”.

Astfel, prin realizarea acestui obiectiv, se urmărește ca, până în 2020, "copiii, în funcție de caracteristicile vârstei, să aibă acces la servicii de sănătate a reproducerii”.

Acest lucru a fost confirmat de ministerul de resort într-un răspuns adresat la o interpelare făcută de deputatul PSD, Costel Lupașcu, potrivit Mediafax.

„În ceea ce privește introducere unei „ore de sănătatea reproducerii și a sexualității” în curricula școlară precizăm că în cuprinsul Strategiei Naționale privind Protecția și Promovarea Drepturilor Copilului 2014-20120 a fost introdusă la Obiectivul specific 2.10 „Prevenirea sarciniilor nedeorite în rândul adolescenților”, o măsură prin care se dorește „stimularea instituțiilor școale de a oferi elevilor cursuri de educație sexuală în cadrul programului operațional educație pentru sănătate sau a altor programe sau proiecte”, pentru a cărei realizare sunt desemnate ca instituții responsabile Ministerul Educației Naționale și autoritățile publice locale”, se arată în răspunsul adresat deputatului Lupașcu.

Potrivit sursei citate, deputatul PSD a atras atenția asupra „educației precare în ceea ce privește problemele sexale și de prevenire a sarcinilor”.

„Tinerele pot fi traumatizate din cauza sarcinii și a schimbărilor hormonale prin care trec și își riscă viața, pentru că sarcinile precoce prezintă deseori complicații. De cele mai multe ori, un episod dramatic în viața unui om, mai ales a unui copil, lasă urmări pentru tot restul vieții, așa cum este și o sarcină la o vârstă prea mică, care poate să apară chiar urmare a unui eventual abuz sexual”, conchide Costel Lupașcu în interpelare, potrivit Mediafax.
Ministerul Muncii a precizat că, potrivit datelor INS, în anul 2017, a fost înregistrat un număr de 18.656 de nașteri la mame cu vârsta sub 19 ani, între care 698 de cazuri au fost fete cu vârsta sub 15 ani.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • viorelgeorgescu53 07.01.2019 18:54
    nu e mai bine sa li se spuna ca nu e bine ( si nici sanatos atat pentru demnitatea persoanei de sex feminin cat si pentru sanatatea viitoarei familii )sa faca sex pana la varsta majoratului decat sa li se arate cum sa se protejeze ? daca ii inveti sa se protejeze e ca si cum ii inviti sa se curvasareasca de pe bancile scolii.....si asa se degradeaza generatiile tinere ..sex , alcool , droguri , violenta...se alege praful de viitorul natiei...al familiei..
  • viorelgeorgescu53 07.01.2019 18:56
    nu e mai bine sa li se spuna ca nu e bine ( si nici sanatos atat pentru demnitatea persoanei de sex feminin cat si pentru sanatatea viitoarei familii )sa faca sex pana la varsta majoratului decat sa li se arate cum sa se protejeze ? daca ii inveti sa se protejeze e ca si cum ii inviti sa se curvasareasca de pe bancile scolii.....si asa se degradeaza generatiile tinere ..sex , alcool , droguri , violenta...se alege praful de viitorul natiei...al familiei....va dati seama ce familie "sanatoasa"cu una care chiar daca isi da kilometrajul inapoi tot "parasuta'ramane...de aici si "trainicia casniciilor din zilele noastre...
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”