Educația sexuală în școală

De Dr. Vasile Astărăstoae  /  

FOTO: heraldscotland.com

FOTO: heraldscotland.com

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Odată cu reducerea sau eliminarea orelor de istorie, latina, filozofie etc., în curriculumul școlar au apărut noi discipline care păsămite țin pasul cu progresul realizat la nivel mondial. Printre acestea se numără educația civică (cetățenească) și educația sexuală. Aparent aceste noi discipline au un rol în a pregăti tinerii pentru viață. Spun aparent pentru că modul în care se realizează exprimă tocmai contrariul. Astăzi să analizăm educația sexuală. 

Ce ar trebui să cuprindă și ce cuprinde în realitate educația sexuală? Pentru a răspunde la aceasta întrebare trebuie să înțelegem specificul sexualității umane.

Sexualitatea la om nu este doar expresia unui instinct. Spre deosebire de alte specii, sexualitatea este corticalizată și e grefată de multiple inhibiții. Dintotdeauna cutumele, tradiția, religia, morala publică și normativitatea au contribuit la canalizarea și chiar instituționalizarea vieții sexuale dincolo de instinctul propriu-zis. În funcție de factorii socio-culturali, religioși și morali instinctul sexual a fost direcționat spre o componentă puternic afectivă. Afectivitatea a devenit dimensiunea psihologică și umană specifică sexualității, dragostea devenind nucleul acesteia. Vasile Pârvan spunea că ”în momentul în care un bărbat s-a aplecat și a cules o floare pentru a o oferi unei femei atunci a fost inaugurată cultura; dragostea animalică a fost astfel depășită, iar noua dragoste, cea omenească a fost simbolizată minunat printr-o floare”. De aceea sexualitatea la om nu are doar funcțiile de perpetuare a speciei, ci are funcții noi derivate din afectivitate: funcție creatoare, funcție axiologică, funcție culturală (majoritatea creațiilor culturale au filonul principal iubirea, dragostea) funcție anxiolitică și funcție de comunicare. Sexualitatea nu este deci ceva moral sau imoral. Ea este și atât. În realitate moralul și imoralul este expresia modului în care subiectul o integrează în personalitatea sa. De aceea sexualitatea devine un sensibil seismograf al diferitelor modificări psihice sau organice. Sexualitatea umană redusă la simplul act sexual devine generatoare de sentimente de inferioritate, de culpă, de tensiuni legate de raporturile dintre sexe care conduc la o patologie diversă, mergând de la simpla nevroză până la grave tulburări comportamentale (agresiuni sau suicid) și bineînțeles la disfuncțiile sexuale. 

Cred că aceste lucruri trebuiesc discutate în mod gradual corespunzător vârstei elevilor într-o curricula școlară.  
Ce ni se propune ?

Ni se propune o curriculă așa-zis științifică în care copilul află, la o vârsta la care deseori nici nu înțelege, cunoștințe de anatomie și fiziologie, privind aparatul sexual. Cunoștințe care sunt transmise fie de profesorii de biologie, fie de medici, care reduc sexualitatea la actul sexual. Elevilor li se induce doar frica de bolile cu transmisie sexuală și de sarcină. Nimic despre celelalte caracteristici ale sexualității. Modele din alte societăți sunt copiate și sunt fetișizate. Însăși misterul dragostei este "demistificat”. Această ”taină” este înlocuită cu aspectele hedonice și tinerii sunt învățați ”să facă sex” și nu "să iubească”. Simbolistica este eliminată și blamată. Se reduce totul la feromoni și hormoni. Chiar și copiii de grădiniță află că ”nu barza aduce copilul”, ci el apare ca urmare a fecundării. Într-o ipocrizie maximă învelim în țiplă revistele erotice sau porno, dar aceleași imagini le putem găsi în manualele de educație sexuală în școli. Toate puse sub semnul pregătirii științifice a tinerilor pentru viață și a scăderii infracționalității cu suport sexual sau a bolilor cu transmisie sexuală. Toți copiii vor ști cum să utilizeze prezervativul, cum să se ferească de sarcină, cum se desfășoară un act sexual, cum să facă "o partidă de sex”, dar nu vor ști nimic despre afect și dragoste. Vor ști să facă sex, dar nu vor ști să iubească. Este justificată o asemenea abordare? Rezultatele ne spun că nu. Toate statisticile ne arată că în pofida introducerii educației sexuale de o asemenea maniera în școli (sau poate din această cauză) infracționalitatea cu motivație sexuală și incidenta bolilor cu transmisie sexuală nu a scăzut. Dimpotrivă, în toate țările ele au crescut, după cum au crescut și tulburările de dinamică sexuală. După cum a explodat o nouă afacere a sexologilor, psihologilor, psihiatrilor etc. care acorda asistență calificată. Preocupați doar de aspectul hedonic, având așteptari în acest domeniu care nu sunt satisfăcute deoarece lipsește afectivitatea, dragostea, iubirea, numărul celor care transferă sexualitatea în agresivitate crește într-o proporție îngrijorătoare în societățile postmoderne. 

În concluzie, fără a fi adepții lui Freud, trebuie să recunoaștem că viața noastră se desfășoară între eros și thanatos. Sexualitatea și moartea sunt elemente definitorii pentru evoluția și supraviețuirea speciei umane. Educația sexuală în școală este necesară, dar ca o modalitate de a afla ca Eros este dragostea, iubirea și integrarea în normele psiho-socio-culturale, religioase și morale. 

P.S.: Cred că la orele de istorie, română, latină, filosofie, religie etc. se realizează și educație sexuală. Pentru că elevii dobândesc cunoștințe umaniste.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!