Cum i-a impresionat un dascăl român pe profesorii americani în SUA: „Și-au luat notițe și au spus că vor încerca să facă același lucru”

De Răzvan Marinescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Nadina Nicolici, o profesoară de engleză din Mehedinți, i-a făcut pe profesorii americani să ia notițe după ideile sale. A fost selectată alături de alți trei profesori din lume să susțină patru conferințe la Universitatea din Illinois, unde a prezentat un studiu comparativ dintre istoria României și cea a Statelor Unite ale Americii, dar a vorbit și despre sistemul de educație din România.

În urma participării la un curs on-line pe tema pedagogiei, Nadina Nicolici , profesor de limba engleză la Colegiul Tehnic „Lorin Sălăgean" din Drobeta-Turnu Severin, a fost selectată să susțină patru conferințe pentru profesori americani la Universitatea din Illinois. Și selecția a fost extrem de dură fiindcă din 65 de profesori din întreaga lume care s-au înscris inițial au finalizat acest curs doar 4 participanți: dascălul român și trei profesori din Grecia, Franța și Nigeria. 

Universitatea din Illinois este în topul primelor 25 de universități din lume, așa că performanța profesorului român este cu atât mai mare. Cursul s-a finalizat cu un raport, un auxiliar curricular, cu tema Istoria Americii comparată cu istoria României.

„A fost foarte greu, extrem de epuizant pentru că acest raport a trebuit să atingă foarte multe puncte în afară datele istorice, precum arhitectură, muzică, literatură. Este un curs interactiv, totul se bazează pe întrebări și în funcție de întrebările pe care eu le adresez elevilor, primesc răspunsul, uneori pe care îl aștept, alteori pe care nu îl aștept, și corectez sau ofer informații suplimentare”, a spus Nadina Nicolici, conform Adevărul.

Opinia dascălului român, care a împărtășit-o și colegilor americani, este aceea că ar trebui pus accentul pe dezvoltarea abilităților și capacităților elevilor:

„În școala actuală românească sau internațională pregătim niște copii care vor fi viitori lucrători într-o posibil meserie care nu s-a învățat. Ideea mea este aceea că sunt foarte multe abilitățile ale secolului XXI, cum ar fi gândirea critică, colaborarea, comunicarea, pe care noi ar trebui ca profesori să le dezvoltăm și nu neapărat să le spunem <>. Asta înseamnă învățat mecanic și în final nu are niciun rezultat”, a mai spus aceasta.

Discursul dascălului român i-a captivat și profesorii americani au ținut să-i spună că multe din ideile împărtășite acestora le vor pune în practică în școlile unde predau.

„Îmi amintesc când țineam una din prezentări la profesorii amerciani că și-au luat notițe. Li s-a părut că ceea ce am creat eu în școală, adică un grup de inovare (profesori care stau de vorbă, discută, împărtășesc idei și încearcă să îmbunătățească ceva), este un lucru care funcționează și au spus că vor încerca să facă același lucru”, a mai precizat Nadina Nicolici.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT