Fie X, profesor de istorie și director de școală privată care apare la manifestații cu pancarte împotriva Bisericii Ortodoxe Române. Fie și Y, fondatoare a aceleiași școli private și „director de admitere” acolo, mamă a unei eleve ce învață la Colegiul Tudor Vianu. Traiectoriile lui X și Y se intersectează în instituția de învățământ privată, iar Y îi povestește lui X cât bullshit e în învățământul de stat. Cel mai probabil, povestea a devenit interesantă pentru X în momentul în care a apărut și elementul „târâtului în genunchi”. X e alergic la îngenunchieri, în general. Așa că, plin de revoltă, el postează pe facebook o poveste îngrozitoare, în care-l înfierează proletar pe profesorul Z. „Dacă vă gândeați că ați văzut toate formele de agresiune și abuzuri în școli, trageți aer în piept, luați loc și constatați următoarele...”. Ȋn câteva ore, Z devine inamicul public numărul unu.

Aceasta este ipoteza problemei. Fără să tragă aer în piept, deși aportul de oxigen ajută la intensificarea activității cerebrale, presa a preluat, cu copy/paste, postarea de pe facebook a lui X. Curând a apărut public și Y, care susținea acuzațiile lui X. „Două surse”, a strigat presa, fericită. Două, da, dar nicidecum independente. Legătura dintre surse este acel amănunt care ar fi trebuit să le ridice jurnaliștilor mari semne de întrebare asupra veridicității subiectului. Ce rost are însă să încerci să rezolvi o problemă, fie ea și de logică, dacă ți se oferă deja concluziile pe tavă? Iar bonus, un subiect de scandal și oportunitatea de a face pe moralistul de serviciu. Puțini sunt jurnaliștii care se mai pricep să identifice fake-urile și „servitele” printre subiecte, însă absolut toți sunt geniali în a-și da cu părerea. Oricând, despre orice. 

 

Profesorul Z a fost executat în piața publică, fără ca nimeni să stea de vorbă cu el. L-au executat jurnaliștii care fac paradă cu deontologia lor. Hotnews, Pro TV, Digi 24. Plus porta-vocile de serviciu, de pe rețelele de socializare. Știrea era prea tare: Tudor Vianu, profesor de olimpici, elev târându-se în genunchi. Sunt ingrediente ce promit rating, așa că trebuie s-o dai. Mai ales că „au dat-o și alții”... Copy/paste. Presa are un comportament mimetic și rostololește astfel în mințile noastre tot felul de mizerii, fără a da socoteală cuiva pentru asta. 

 

Seara, când au văzut știrea la televizor, elevii din Colegiul Vianu au rămas interziși. Unii au plâns.

 

 

„Un copil de la cealaltă clasă de a X-a a zis «domn’ profesor, dacă mă pun în genunchi, nu-mi dați și mie un punct în plus?». A glumit. Știa, foarte clar, că e o glumă”, ne-a declarat Maria, elevă la Colegiul Tudor Vianu, chiar în clasa în care s-a întâmplat incidentul transformat în scandal. „Noi, cu domn’ profesor suntem apropiați și glumim, și a glumit copilul respectiv. Domn’ profesor a preluat gluma și a făcut-o și la noi la clasă. De la început noi am știut că este o glumă. Și gluma așa a fost: «dacă vă puneți în genunchi, vă dau un punct în plus». Dar, repet, noi am știut de la început că e o glumă. Băiatul acesta, care e mai distrat așa, mai copilăros, băiatul despre care se spune că s-a târât, el stă chiar în fața mea și vorbesc destul de mult cu el, pot spune că suntem apropiați. Și am văzut foarte bine totul: el a luat-o ca pe o glumă, tot în glumă s-a pus și în genunchi, poate că a vrut să atragă și atenția...

 

Și, fiind în prima bancă, s-a târât până la catedră, adică o distanță foarte mică, iar profesorul n-a avut timp să-l oprească. Când s-a pus în genunchi, profesorul a fost șocat, a zis «nu credeam că cineva chiar o să facă asta». Elevul a râs, era foarte amuzat, în niciun caz umilit, iar domn’ profesor a stat așa, blocat, s-a uitat la el. Adică a fost șocat de reacția lui, nu se aștepta să facă așa ceva și a zis „nu credeam că cineva o să facă asta. Așa ceva nu se face.” Adică, a vrut să spună că nu i s-a părut normal că s-a pus în genunchi. (..) Noi, ca și clasă, îl apreciem foarte mult. Ȋl stimăm și-l iubim pe domn’profesor. Și, când am văzut ce minciuni au scris despre el, am început să plâng, nu m-am putut abține.”

Elevul care a glumit, așezându-se în genunchi, luase nota 5 în teza de la matematica. Aceeași notă i-a fost trecută și în catalog. Ieri, el a postat pe facebook următoarele mesaje:

 

 

Vineri, în ziua în care a izbucnit scandalul mediatic, copiii din acea clasă au fost puși să dea declarații scrise.

Acum, deși ei se află în vacanță, s-au „organizat” și au vorbit între ei pentru a vedea cum își mai pot salva profesorul de la nemeritatul oprobiu public. Adulții, în inconștiența lor, le-au creat o problemă în plus. Pe care ei trebuie s-o rezolve. Logic, așa cum au fost învățați să gândească. Demontând falsele demonstrațiile ale altora, sublinind ipoteza reală și luptând pentru adevăr. Pentru Q.E.D..   

Dacă ești cadru didactic, fie și la o școală privată, nu poți pune niște copii în această situație. Nu le dai bătăi de cap în plus și nu-i faci să sufere, indiferent de ce interese personale ai avea.

Dacă ești jurnalist, nu transmiți mai departe intoxicația pe care ai primit-o. Indiferent cât de profitabil ți-ar fi și câte puncte de rating sau de trafic ți-ar aduce. Te scarpini, te duci la manual, faci apel la bruma de conștiință pe care o mai ai și verifici corect informația, înainte de a distruge imaginea unui om, din trei fraze și-un sincron. 

Iar dacă ești acel jurnalist ce merită respectul oamenilor, ieși public și îți ceri iertare că ai îndrăznit să faci rău unui om, doar pentru că tu ai uitat cum se face meseria asta. Nu e nevoie să te târăști în genunchi, privești direct în camera de filmat și-ți ceri iertare. Poate mai repari ceva, poate mai înveți ceva... 

Nu-și va cere nimeni iertare. Și nu va recunoaște nimeni că a greșit. Pentru că, în momentele acestea ridicole, în care presa îi execută, public și din oficiu, pe alții, ea își face, de fapt, un lung și chinuitor harakiri.  

(N.r. X = Marcel Bartic, Y = Luminita Macsim, Z = Severius Moldoveanu. Sunt doar niște variabile. Mâine, oricare dintre noi poate deveni X,Y sau Z.)