17 ani, 1,70 cm înălțime, ochi căprui, păr șaten. Deșteaptă, muncitoare, generoasă și cu mult bun-simț. Așa arată potretul fizic și moral al primei eleve din Brăila care ajunge la etapa mondială a Campionatului de Robotică FIRST Tech Challenge din Houston, Statele Unite ale Americii! Vorbim despre Eva Mihaela Pacea, membră a echipei de robotică „Helix” a Bibliotecii Județene și elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național ”Nicolae Bălcescu”. Eva este nominalizată la categoria ”Dean’s List Final Award”, aceasta fiind una dintre cele mai prestigioase distincții ce se acordă elevilor care au demonstrat excelență în construirea de roboți, care și-au demonstrat abilitățile lor de lider și care au capacitatea de a inspira și motiva alți elevi să participe la competițiile de robotică.

Eva este un ”munte” de determinare într-o ”bucățică” de fată. Spunem asta pentru că în mai puțin de doi ani, de când s-a apucat de robotică, a ajuns să se numere printre cei mai buni elevi din România. Și vrea mai mult! Vrea ca în viitor o echipă din Brăila să ajungă la mondială! Fie ”echipa mare”, din care face parte, fie membrii din ”Helix Junior”, echipă pe care o mentorează. Tocmai de aceea, a plecat la etapa mondială, care se desfășoară chiar zilele acestea (17-20 aprilie), cu gândul de a acumula cât mai multe informații care să o ajute să-și împlinească acest vis.

Cu câteva zile înainte de a se îmbarca în zborul către America alături de mentorul Silviu Gheorghe, Eva a acordat un interviu redactorilor ”Obiectiv”. Am găsit-o la lucru în Makerspace-ul Bibliotecii Județene ”Panait Istrati”, locul unde a început totul. Vă invităm să-i descoperiți povestea.

- Haide să începem cu ”amintirile din copilărie”. Ce îți plăcea când erai mică?

- Prima mea dragoste a fost șahul. Bunicul meu, Dumnezeu să-l odihnească, m-a învățat să joc. Apoi, în clasa a II-a, am fost la clubul ”Micul Prinț”, la domnul Preda, cu care mai țin legătura și acum. Și am ajuns să fac performanță în șah. Am fost la un moment dat prima la categoria mea de vâstă. Iar eu inițial nu aveam deloc încredere în mine că pot să câștig competiții. Și îmi aduc aminte că aveam 8 ani și am mers la un concurs unde participau fete de 16 ani. Mi-am zis inițial că n-am nicio șansă. Dar când s-a încheiat campionatul am ieșit prima. Am câștigat toate partidele. Am fost foarte mândră de mine! Atunci am simțit că pot! Și cumva cred că de acolo a început dezvoltarea mea personală.

- Ce te-a învățat șahul?

- Mi-a dezvoltat foarte mult gândirea. E un joc de strategie, de înțelegere. Adică pe lângă faptul că înveți niște deschideri, niște strategii, trebuie să știi să acționezi pe moment, să ai viteză de reacție. Și lucrul acesta mă ajută acum, în robotică.

- Atunci, când ai câștigat prima competiție de șah, ai prins ”gustul competiției”?

- Da, pot spune că da! Și în continuare mai joc șah și sunt arbitru neoficial. Aștept să fac 18 ani să îmi iau legitimația de arbitru și o să pot să jurizez competiții. Am și predat șah la un moment dat. A fost un cerc la Bibliotecă și eu am fost voluntară.

”La gimnaziu știam clar că vreau să fac informatică”

- După șah ce a urmat?

- Am fost mereu o elevă bună, am fost pe la câteva concursuri de mate, română, engleză, pe la mai multe materii să văd care îmi place cel mai mult. Când am intrat la gimnaziu știam clar că vreau să fac informatică. Doar că între timp lucrurile s-au schimbat, m-a atras robotica și am rămas aici.

- Și cum ai ajuns să faci robotică?

- Până în clasa a IX-a eu nu știam nimic despre robotică, campionate etc. Și era la școală perioada cu olimpiadele, unul dintre colegii mei se calificase la o astfel de competiție și cineva i-a spus doamnei profesoare să nu-l treacă absent că este la olimpiada de robotică. Și de atunci îmi tot rămăsese în cap ”olimpiada de robotică”. Da' ce fac acolo, ce se întâmplă? Și apoi, în Săptămâna ”Școala Altfel”, am venit la Bibliotecă, la Makerspace, la domnul Silviu Gheorghe. Și am început să vin în vara din a IX-a spre a X-a. Am venit de câteva ori, făceam mici proiecțele, îmi plăcea, dar nu eram efectiv în echipa de robotică. Mi s-a propus să mă implic mai mult, să aflu mai multe despre competiția FIRST Tech Challenge, campionatul de robotică. Mai întâi am mers la câteva evenimente de tip expoziție de roboți. Apoi a urmat un eveniment de tip DEMO, în care roboții se ”luptă” între ei și acolo am rămas cu adevărat impresionată. Trebuia să jucăm meciuri amicale, eu eram la început și eram și driver, adică mă ocupam să controlez robotul. Și m-am descurcat bine, am avut viteză de reacție. De la șah! Tot atunci mentorul meu și-a dat seama că pe mine și pe colegul meu, tot driver, nu ne copleșeau emoțiile.

- Cred că toată lumea te întreabă ce caută o fată la robotică?

- Cred că e mai mult un mit asta că puține fete fac robotică pentru că, în ultimul timp, la Facultatea de Inginerie Industrială și Robotică din București procentul fetelor care se duc acolo îl ”bate” pe cel al băieților. Da, poate că de obicei pe tehnic sunt băieții și pe non-tehnic se așteaptă să fie fetele. Dar și fetele pot să se descurce cu mecanica, cu programarea și suntem multe care facem robotică.

- Când ai ajuns în echipa ”Helix”?

- În septembrie, în clasa a X-a, am intrat în echipa de robotică ”Helix”. Atunci începea și un nou sezon al competiției FIRST și am devenit unul din cei doi driveri ai echipei. Ne-am calificat la națională și atunci am înțeles pentru prima oară cum se simte succesul. Pentru că atunci noi am luat și la etapa regională și la cea națională locul I la categoria ”Inovație” și pentru mine a fost extraordinar! Privind în urmă, mă bucură că am început să fac robotică și mă bucur că am venit în ”Helix”. Nu știu dacă în altă echipă m-aș fi dezvoltat la fel.

Drumul transformării

- Și atunci, în momentul în care ați obținut acel premiu, care a fost primul tău gând?

- Că vreau mai mult și că vreau să continui cu robotica! Și dincolo de faptul că echipa obținea rezultate, pentru mine sezonul trecut a fost un drum al transformării. M-am dezvoltat și pe partea tehnică și pe cea non-tehnică (promovare, marketing etc.). Am prins încredere în mine, am învățat să vorbesc în public, să vorbesc cu sponsori. Eu înainte nu aveam această abilitate! Sau cel puțin nu la nivelul acesta.

- Și iată că sezonul acesta, ați reușit mai mult. Echipa ”Helix” a obținut locul 2 la categoria ”Innovate Award” , iar tu te-ai calificat la etapa mondială, fiind unul din cei patru finaliști ”Dean’s List Award” din România. Cum ai reacționat când ai aflat că vei merge în America?

- Sincer, nu credeam că am vreo șansă! Anul trecut s-au calificat două fete și doi băieți. Și anul acesta, când s-a ajuns la finaliștii ”Dean’s List”, s-a strigat prima fată, s-a strigat primul băiat, s-a strigat și a doua fată... Și am zis gata! Nu m-am calificat! Și atunci spune doamna Dana Războiu, fondatoarea programului FIRST, că vrea ea să anunțe ultimul nume. Și a strigat: Pacea Eva! Doar pentru că pe ea o cheamă Războiu și eu sunt Pacea. Și a vrut să facă jocul acesta de cuvinte. A fost un moment foarte emoționant, chiar nu mă așteptam! Eu m-am bucurat enorm că am reușit să obținem un premiu cu echipa, iar calificarea aceasta a venit ca un bonus!

- Cu ce gânduri mergi la mondială?

- La etapa mondială First Tech Challenge voi merge împreună cu mentorul meu, Silviu Gheorghe. Vom merge să reprezentăm echipa ”Helix”, Brăila și România!

- Îți dorești să câștigi un premiu și la mondială?

- Eu deja mă simt câștigătoare doar pentru că mă duc acolo! Pot să reprezint echipa, pot să reprezint orașul meu. Mă duc cu scopul de a afla cât mai multe informații, ce să fac ca să ajung acolo cu echipa anul viitor. Acesta este singurul meu regret, că nu suntem toți acolo... Nu vreau să spun lucruri mari, dar sper ca sezonul viitor să avem mai mult noroc.

”La acest campionat, dacă ești individualist, nu ai ce căuta”

- Ce crezi că îi trebuie unui elev, băiat sau fată, ca să ajungă la campionatul mondial de robotică din SUA?

- În România sunt peste 200 de echipe de robotică, 60 ajung la regionale și apoi doar 4 la mondială. Cred că ai nevoie în primul rând de determinare. Cred că e mai importantă decât talentul. Și pe același loc cu determinarea, munca în echipă. Deci la acest campionat, dacă ești individualist, nu ai ce căuta! În niciun caz! Pentru că apar discuții, apar tot felul de probleme și trebuie să știi să lucrezi în echipă.

- Pentru că tot vorbești de munca în echipă, ce înseamnă ”Helix” pentru tine?

- Suntem o familie! Nu am cum altfel să-i spun. M-am atașat foarte mult de ei, suntem prieteni, unii și colegi de clasă, ieșim în timpul liber. Adică nu e chestia că ne vedem doar aici și în rest nimic. Toți angajații de la Bibliotecă ne sunt prieteni și chiar pot spune că Biblioteca Județeană este un spațiu în care m-am simțit ca acasă. Ori de câte ori am avut nevoie de ceva s-au găsit soluții și mereu sunt primită aici cu brațele deschise.

- Care e cea mai valoroasă lecție pe care ai învățat-o până acum?

- Cât de importantă este încrederea în sine, cât de importantă este munca în echipă și cât de important e să nu te bucuri de pierderea altei echipei! Noi nu trebuie să ne bucurăm că a pierdut adversarul. Noi trebuie să ne ducem să îi felicităm și pe ceilalți. Adică nu e câștigul tău și după tine potopul. Nu e competiția aceea nesănătoasă. Este un spirit frumos. E o atitudine diferită față de cea pe care o întâlnești la olimpiade.

- Crezi că acesta ar fi un criteriu pentru care mulți copii se îndreaptă spre robotică?

- Da. E impresionant cât de mulți copii se îndreaptă spre robotică. Avem 200 de echipe cu câte 15 copii fiecare în toată țara. Sunt echipe inclusiv în orașe mici. Și liceele militare au echipe de robotică!

- Să vorbim despre echipa de junori ”Helix”, pe care o mentorezi. Cine sunt ”copiii tăi”?

- În echipa ”Helix Junior” sunt cinci elevi de clasa a VI-a și a VII-a, pe care îi mentorez din vara anului trecut. Eu și un alt coleg din ”echipa mare” suntem mentori. Ne întâlnim aproape săptămânal, sunt foarte implicați și rezultatele încep să se vadă. La primul lor concurs, care s-a derulat în Brăila, au luat roboțelul acasă ca să mai lucreze la el și să fie gata. Eu la acel concurs mă ocupam de organizare și un coleg mi-a spus ”Helix Junior au scos cel mai bun timp!”. Am fost foarte mândră de ei! Mai ales că au concurat cu echipe de juniori care aveau mai multă experiență. Visul meu cu echipa de juniori este să intre în echipa mare și astfel să creez sustenabilitate. Adică să nu mai rămână ”Helix” cu 3-4 membri în fiecare an, că cei care termină pleacă la facultate, să o ia de la capăt cu membri noi. Așa vin juniorii care știu deja ce înseamnă robotica, știu valorile programului, mai trebuie doar să îi ajutăm puțin pe partea de mecanică și de programare.

- Recent, tot împreună cu cei de la ”Helix”, ai câștigat și ”Maratonul de Educație Antreprenorială”. Sunteți campionii Brăilei. Ce a însemnat acest proiect pentru tine?

- În echipă suntem șase colegi din ”Helix” și am câștigat maratonul tot cu un robot. Alături de Maria Sipică m-am ocupat de planul de afaceri. A fost prima oară când am făcut așa ceva! Nici nu știam de unde să încep! Am primit puțin ajutor din partea tatălui unui coleg, dar în rest am făcut foarte mult research. Am fost la școală, am luat manualul dintr-a IX-a de educație antreprenorială, caută pe net, uită-te la video-uri, ca să scoatem cel mai bun produs, ceva care să fie al nostru și care să iasă puțin din tipare. Și iată că vom merge la națională în mai.

- Ce îți dorești pe viitor?

- Eu în clasa a V-a am fost sigură că o să mă duc la Facultatea de Informatică din București și după o să fac ceva în zona de gamming. Și anul trecut, într-a X-a, perspectiva s-a schimbat și am zis eu mă duc la Inginerie Industrială și Robotică. Că eu nu vreau doar să scriu niște coduri. Eu vreau să lucrez cu piulițe, cu șuruburi. Dar cum mulți ani am zis informatică, acum robotică, las deschise opțiunile. Ceea ce știu sigur este că după facultate vreau să am un job în zona de tech și să mentorez o echipă de robotică sau mai multe. Mi-ar plăcea să ajut o echipă să ajungă la FIRST Robotics Competition, care e cea mai mare competiție de robotică din lume și care încă nu există în România. E cu roboți cât mine de mari.

- Ești deja admisă la facultate în România, pe baza premiilor de la robotică. Iei în calcul să pleci să studiezi în străinătate?

- Nu cred! Nu spun că nu mi-ar plăcea un schimb de experiențe, un Erasmus, dar vreau să rămân să studiez aici. Plus că noi avem echipa aceasta frumoasă de robotică și am vorbit să rămânem în relații și când vom merge la facultate ca să continuăm să dezvoltăm proiecte, să-i ajutăm și pe cei mici.

- Un mesaj de final!

- Aș vrea să le transmit elevilor că e foarte important ca în perioada aceasta de liceu, din a IX-a până în a XI-a, toată lumea să încerce să facă cât mai multe pentru că o să ajungă la un moment dat să spună: ”Asta-i de mine!”. Sunt foarte mulți care zic mă duc eu la facultatea x și văd apoi ce-mi place. Și vreau să mulțumesc foarte mult echipei mele! Fără ”Helix” nu aș fi putut ajunge aici. Și fără mentorii Silviu Gheorghe și Alin Roșioru! Mulțumesc Bibliotecii Județene, părinților și profesorilor care chiar m-au susținut și mi-au fost alături când am avut nevoie!