

Amendamentul formulat de către mai mulți deputați prin care orele de educație sexuală din școli pot fi urmate de elevi doar cu acordul părintelui sau tutorelui a fost votat de către Camera Deputaților, după cum a aflat ActiveNews.
Potrivit unui amendament la Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului inițiat de parlamentarii PSD și PNL, educația sexuală în școli trebuie să se desfășoare doar cu acordul scris al părinților.
După cum informa ActiveNews, amendamentul a fost propus marți, 26 mai și miercuri, 3 mai, a fost votat în plenul Camerei Deputaților.
Propunerea a fost votată cu 269 de voturi „pentru”, 35 de abțineri și 3 „împotrivă”. Din lege se elimină sintagma „educație sexuală” și a fost înlocuită cu „educație sanitară”.
„Derularea sistematică în unitățile școlare, cu acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali ai copilului, cel puțin o dată pe semestru, de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sanitară pentru copii, în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor”, potrivit amendamentului mai sus menționat.
Liderii USR și PLUS s-au opus acestui amendament. USR a fost inițiatorul legii care a introdus educația sexuală în școli, fără acordul părinților, legea fiind promulgată de președintele Iohannis pe 3 aprilie.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Am o alta sugestie: de ce nu cercetati si motivele pentru care e asa de ridicat numarul de sarcini si sa vedeti cauzele reale ale fenomenului: sexualizarea aproape perpetua din massmedia de orice fel e una din aceste cauze. Incercati sa aduceti masuri care sa limiteze sau chiar blocheze mesajele , filmele , revistele, etc cu mesaj obscen si s-ar putea sa vedeti atunci rezultate de imbunatatire a datelor!
Vorbesc din experienta de viata: acum vreo 25 de ani astfel de materiale obscene erau foarte putine si chiar nu exista aceasta tendintza de sexualizare a tinerilor pe atunci. Odata ce pornografia a ajuns sa nu mai constituie fapta penala in Romania (asa cum a fost pana prin 1999) a ajuns si la noi puhoiul de gunoiae pornografice venite din occident. Asa de mult s-a raspandit asta incat studiourile de curvasarie online (videochat) au ajuns sa isi faca reclama in spatiul public fara nicio opreliste. Atunci e normal ca si sexualizarea copiilor a capatat dimensiuni dramatice! Mergeti pe acest filon mai degraba si lasati educatia copiilor in seama si la acordul parintilor!
Apoi fenomenul discutiilor dintre colegii de clasa care sunt impinsi de parinti inconstienti , atei sau spalati ideologic pe creier ! - Aici se vede cata intelepciune mai are acest popor sa se opuna MAJORITAR si cu proteste in scoli si in strada !
Excrementul a fost deja bagat in casa fiecaruia ! - Directorii de scoli si profesorii care accepta acest rahat politic vor avea probleme cu majoritatea parintilor !!
Raul a fost facut deja prin adoptarea legii.
In ceea ce priveste sarcinile mamelor minore, o MARE parte sunt ale tiganicilor, pentru care asa ceva este normal, ele avand deja barbat la varsta aceea - ceva normal la ei in etnie. Tiganici, care cu siguranta oricum NU vor veni la scoala ca sa fie educate sexual/sanitar.