APOR: „Educația religioasă în învățământul de stat e garantată de Constituția României, care consfințește dreptul părinților de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor, învățământul religios fiind organizat și garantat prin lege”

De Alexandra Rizea  /  

sursa foto - ziarullumina.ro

sursa foto - ziarullumina.ro

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Asociația Părinți pentru Ora de Religie (APOR) a trimis astăzi un drept la replică ziarului Adevărul, ca reacție la articolele publicate în ultimele zile.
 
Vă prezentăm intregral punctul de vedere al APOR.

„Deoarece în versiunea online a publicației Adevarul, într-o serie de articole privitoare la ora de Religie au fost prezentate mai multe informații eronate sau cu caracter tendențios la adresa părinților pe care-i reprezentăm, vă transmitem mai jos câteva precizări transmise către redacție, cu solicitarea  de a fi publicați, în virtutea dreptului la replică.

Asociația Părinți pentru Ora de Religie (APOR) este cea mai reprezentativă asociație de părinți la nivel național, având la această dată peste 250.000 de membrii susținători în toate județele țării. În calitatea noastră de organizație care are printre obiective protejarea drepturilor părinților care doresc ora de Religie pentru copiii lor, atragem respectuos atenția asupra caracterului insinuant și jignitor al articolelor dumneavoastră, atât la adresa părinților care au decis să-și înscrie copiii la disciplina menționată cât și la adresa elevilor.

Conotațiile negative cu care sunt utilizați unii termeni ca «îndoctrinare», «fundamentalism religios», «obediență», «falsă moralitate», stigmatizează în primul rând copiii care urmează ora de Religie, dar și părinții acestora. Se sugerează, tendențios și răuvoitor, inadaptabilitatea acestora la cerințele unei societăți moderne,  incapacitatea intelectuală de a înțelege aceste cerințe, precum și înclinații spre violența specifică fundamentalismului religios practicat de unele organizații teroriste contemporane, în măsura în care, peste 2.000.000 de elevi s-au inscris la ora de religie, iar programele de studiu sunt elaborate de un grup de specialiști din cadrul Ministerului Educației Naționale, în colaborare cu reprezentanții părinților.

Atragem în mod respectuos atenția că apariția cu consecvență a unor asemenea articole în publicația dumneavoastră instigă la încălcarea drepturilor constituționale ale copiilor și ale părinților care au optat pentru un serviciu – educația religioasă – oferit în condițiile legii, de către statul român.

Referitor la articolele dumneavoastră mai facem următoarele precizări:

1. Înlocuirea disciplinei Religie cu Istoria Religiilor

Disciplina Religie nu poate fi înlocuită cu o altă disciplină din următoarele motive:
Educația religioasă în învățământul de stat este garantată de Constituția României, care consfințește dreptul părinților de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor (art. 29), învățământul religios fiind organizat și garantat prin lege (art. 32).

Disciplina Religie face parte din oferta școlară, la CEREREA PĂRINȚILOR. Vă reamintim cu această ocazie că Religia este singura disciplină validată de către părinți, prin cele peste 2 milioane de cereri depuse.

Menționăm că Istoria Religiilor este o ALTĂ disciplină școlară, opțională, diferită de Religie, care poate fi urmată de către elevii care doresc acest lucru.

2. Despre procedura legală de depunere a cererilor pentru ora de Religie

Părinții din cadrul APOR sunt revoltați de insistența cu care unele persoane publice și publicații susțin luarea unei măsuri în mod vădit răuvoitoare și în detrimentul elevilor și al părinților. Este evident că este ilegală și cu un scop umilitor introducerea obligativității ca anual, un părinte care dorește ora de Religie pentru copilul său, să se prezinte la unitatea școlară pentru completarea unei cereri pentru un serviciu similar celui oferit cu un an în urmă.

Reamintim că, în conformitate cu legislația actuală, părinții au dreptul de a depune sau de a nu depune cerere pentru ora de religie, precum și pe cel de a retrage copiii de la această oră oricând doresc. Cererea pentru ora de religie, DACĂ se depune, se depune o singură dată, opțiunea astfel exprimată fiind valabilă, conform legii, până la exprimarea altei opțiuni (retragere sau schimbarea cultului). Oricare altă interpretare a legii este împotriva unui drept al părinților și elevilor, este neconstituțională și va fi sancționată ca atare.

Considerăm că orice modificări sau interpretări ale legislației actuale, în sensul înlocuirii orei de Religie sau introducerii obligativității anuale amintite, reprezintă un abuz și o încălcare a dreptului constituțional la educație religioasă, care ar continua seria de hărțuiri la care au fost supuși în ultimul timp cei care au optat pentru acest drept constitutional.

3. Despre noile programe școlare ale disciplinei Religie

Dând dovadă de lipsă de deontologie profesională, autoarea articolelor privitoare la ora de Religie nu s-a informat corect, de la responsabilii din cadrul Ministerului Educației Naționale, și a publicat informația falsă că a fost elaborată numai pentru Religia Ortodoxă o nouă programă și, prin urmare – tot autoarea face deducția «logică» – toți elevii, indiferent de cult, vor face numai Religia Ortodoxă – se sugerează, prin titlul unui articol, introducerea unui prozelitism (!?) ortodox în școlii.

Vă informăm că dacă, prin absurd, la celelalte culte nu s-ar fi schimbat programele, ora de Religie pentru elevii care au optat pentru alte culte s-ar fi desfășurat în continuare, conform legii, după programele aflate în vigoare (cele vechi), specifice fiecărui cult. Dar nu este cazul! Programele pentru TOATE cultele (n.red. – ele pot fi consultate aici) au fost recent publicate în Monitorul Oficial.

În privința conținuturilor cuprinse în noua programă pentru Religia Ortodoxă, facem precizarea că, în perioada consultărilor publice, acestea au fost studiate și dezbătute cu părinții din filialele județene ale asociației. Mai mult, organizația noastră s-a implicat activ și, în urma unor consultări cu experți în educație, a întocmit și transmis o serie de propuneri Ministerului Educației Naționale care, în marea lor majoritate, au fost validate și adoptate de către comisia națională de resort.

Datorită timpului extrem de scurt, stabilit de Ministerul Educației Naționale pentru consultările publice – două săptămâni -, APOR a analizat și a propus modificări numai pentru disciplina Religie Ortodoxă. APOR consideră că varianta finală, publicată de Ministerul Educației Naționale, reprezintă un progres față de vechea programă, prin diversitatea tematicilor și prin activitățile de învățare propuse. APOR consideră, de asemenea, că programa reprezintă numai un prim pas pentru o oră de Religie îmbunătățită calitativ, următorii pași, la fel de importanți, fiind noile manuale de Religie și pregătirea cadrelor didactice pentru predarea noilor conținuturi. Părinții din APOR se vor implica în continuare pentru a sprijini atingerea acestor deziderate.

Stimată Redacție (n.red. – a ziarului Adevărul), suntem siguri că printre cititorii publicației dumneavoastră sunt și părinți care și-au înscris copiii la ora de Religie. Ne întrebăm, încă o dată, care-i motivul pentru care doriți să-i dezinformați, care-i motivul pentru care doriți, după ce vă citesc articolele, să se simtă vinovați că au făcut o alegere pe care ei o consideră adecvată pentru educația copiilor lor?

Deoarece, ca părinți, suntem primii interesați de calitatea orei de Religie, frecventată de copiii noștri și ai susținătorilor asociației, ne exprimăm în continuare disponibilitatea pentru dialog cu toate persoanele preocupate de buna desfășurare a acestei ore.”
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Zevedei 12.03.2017 22:01
    Felicitari, APOR! ...raspunsul e "da, si nu numai!"
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  7. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

12:30

Paul Gabriel Andrei: Useriștii voiau ca angajații din România să fie DAȚI AFARĂ dacă și după 60 de zile refuzau să se vaccineze cu SCHEMA COMPLETĂ

11:35

Manuela Hărăbor: Nicușor Dan a tăiat stimulentul pentru persoanele adulte cu dizabilități pe motiv că erau ”cheltuieli inutile”

11:15

Marine le Pen: "Vreau să-mi exprim sprijinul deplin și necondiționat pentru George Simion. În România, alegerile prezidențiale au fost pur și simplu anulate, cu binecuvântarea Comisiei Europene”

10:33

Marius Lulea: România are nevoie de PACE! Declarațiile lui Nicușor Dan cu privire la Războiul din Ucraina și nevoia ca România să trimită trupe dincolo de granițe sunt periculoase

10:14

Viorica Bălteanu: VĂ PLACE MODA DE A O LUA ȚANȚ0Ș RAZNA?

09:54

Mungiu în 2017: SRI l-a ajutat pe Nicușor Dan. Nicușor: O dau în judecată! Mungiu 2025: Votați Nicușor!

09:46

Zoe Dantes: A venit vremea ultimei alegeri

09:09

Alis Popa: Actorul Marius Manole a demarat o campanie de PROPAGANDĂ POLITICĂ în liceele din București și din țară!

08:52

”Nouă ne plac bananele, ne plac blugiii!” Oana Eftimie: Civilizații pro occidentali vs știrbii și inculții | Untold și mita electorală

08:40

Neomarxiștii de la Dexonline, propagandă ilegală pentru Nicușor Dan

08:30

Cum ar arăta România cu Nicușor Dan președinte

23:00

PĂRINTELE DIONISIE IGNAT DE LA COLCIU – CHIP AL SMERENIEI CREȘTINE ȘI AL DRAGOSTEI DEPLINE (+11 mai 2004) - Un portret alcătuit de Maicile de la Petru Vodă

22:44

Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

22:00

MIRCEA CĂRTĂRESCU: O ISTORIE ROMANȚATĂ DESPRE CUM NE ALEGEM PREȘEDINTELE ÎN MOD INTELIGENT

21:15

Mirela Roznoveanu: Ana Blandiana și Dizidența Imaginară