7 dileme despre homeschooling

De Eduard Dumitrache  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Decizia Danei și a lui Dragoș Bucur de a adopta pentru fetița lor sistemul educației acasă a făcut valuri în presă iar subiectul a inundat și locurile de joacă din cartierul Titan, mai ceva decât ploaia ce bate acum în geam. Ofurile părinților supărați fie de ghiozdanul ce nu mai poate fi mișcat decât pe role, fie de ce face învățătoarea la after-school sau de „cotizațiile de toamnă” pentru utilarea clasei, au deschis cu bunăvoință Cutia Pandorei și unii dintre părinți au devenit părinți de homeschool-eri, cel puțin pentru câteva minute. Observând reacțiile acestora, am adunat în șapte capete blocajele în reflecție auzite pe tema educației acasă ...

1. Copilul va fi lipsit de socializare

Este prima replică, de fiecare dată când vine vorba despre homeschooling. Imaginea unui copil rămas acasă în colivie în timp ce colegii săi de generație zburdă în libertate cred că ar fi cea mai bună pentru a portretiza această frică.

Evident este o falsă temere. În primul rând copiii se împrietenesc, în general, cu alți copii din vecini, cu cei proveniți din familiile prietene, cu amicii din echipa de baschet sau de la atelierul de aikido. Nu trebuie neapărat să te socializezi cu cei 30 de copii dintr-o clasă în cele 10 minute de recreație.

Poți să îți faci prieteni extraordinari la școală dar cunosc și cazuri în care un prieten a schimbat pentru copilul său trei școli în patru ani pentru a găsi un echilibru acceptabil anturaj-învățătoare. Iar adevărul este că socializarea la școală se face printre picături, întâlnirile de după program fiind cele ce conferă tihnă și consistență relațiilor.

În al doilea rând, pentru a exista educație acasă, unul dintre părinți devine directorul școlii de acasă. Homeschooling-ul presupune să există posibilitatea ca unul dintre părinți să fie în preajma copilului și să îi împărtășească în relație directă experiența sa de adult. Psihologii au punctat că dezvoltare psihologică și emoțională sănătoasă, vizibilă mult mai bine la 30-40 de ani, depinde capital de evoluția relației cu părinții în copilărie.

În al treilea rând fiind vorba despre educație acasă, nu mai există teme pentru acasă. Totul se face într-un timp optimizat, flexibil și apar astfel economii de timp și energie. Acestea se traduc în alte activități sau pur și simplu joacă de o calitate superioară.

2. Homeschooling-ul este ceva nou, excentric

Homeschooling-ul a fost până în 1944 o alternativă ce a completat sistemul educațional românesc, deci nu este o noutate pe meleagurile noastre. Sub ocupație sovietică școlile private și învățământul acasă au fost scoase în afara legii deoarece toți copiii trebuiau prelucrați conform calapodului comunist.

Alternativa educației acasă este valabilă în state precum Marea Britanie, Franța sau Finlanda iar în Statele Unite nu mai puțin de 3 milioane de copiii fac în acest moment homeschooling (4% dintre copiii americani).

3. Educația acasă este prea scumpă pentru românul de rând

Conform unor studii educația unui copil în familie costă în Statele Unite de aproximativ 20 ori mai puțin decât suma cheltuită de statul american pentru un elev în școlile publice. Media cheltuită per copil de un părinte american este de 600 de dolari în condițiile în care există școli la distanță unde taxa poate să coboare până la 100 de dolari/an.

Dacă adaugi economia de timp, benzină și posibilitatea de a folosi banii pentru meditații în direcții vocaționale, câștigul este net.

4. Copilul va avea lipsuri în educație

Depinde ce înțelegem prin educație. În general școala românească funcționează în momentul de față în paradigma memorării și prezentării cunoștințelor fără o viziunea holistică practică. Nu este timp în general pentru abordarea opiniilor divergente sau pentru atenție asupra originalității.

Din păcate programa din școlile de stat românești abundă astăzi de informație inutilă, contorsionată, ducând la blocarea unor energii ce s-ar fi canalizat poate altfel într-un alt climat. Este mult timp pierdut într-un sistem de calificări ce parazitează și diminuează practic chiar calitatea vieții.

Educația acasă conferă șansa unui învățământ personalizat iar părintele poate să contribuie decisiv la aprofundarea de către copil a unor domenii vocaționale.

5. Copilul nu se va adapta la situația reală

„Dacă vei ține copilul ca într-un glob de cristal, nu se va putea adapta în viitor.” Este una dintre replicile auzite zilele acestea.

Părerea mea este că nu e nevoie de electroșocuri pentru a înțelege curentul electric. Copiii au nevoie de educație adevărată pentru viață, nu de șocuri. Aceasta se poate întâmpla într-o școală publică sau privată ori în alt cadru, inclusiv acasă cu părinții și tutorele.

Cum spuneam, cel mai mare dar pe care poți să îl faci copilului tău este timpul tău, bucuria de a petrece împreună cu el, de la nivelul înțelegerii lui, experiența cunoașterii. Cel puțin până la clasa a IV-a este o șansă să îți cunoști copilul mai bine în creșterea lui, să îi fii pedagog și să îi oferi merinde pentru termen lung.

De asemenea multe probleme legate de imposibilitatea controlului anturajului dispar. De exemplu bullying-ul este o problemă majoră în unele școli din București; acesta este evitat iar anturajul copilului este ușor de corectat.

6. Există riscul ratării

Nu toți putem fi șefi de promoție. La nivel de medie însă studiile au demonstrat că rezultatelor școlarilor educați acasă în Statele Unite sunt net superioare celor obținute în școlile de stat americane. Ulterior homeschooler-ii sunt căutați de universități precum Harvard sau Stanford iar ACE, un program educațional specializat pentru acasă, se laudă pe pagina lor cu alumni ce au fost acceptați în peste 120 de universități doar din Marea Britanie.

Homeschooling-ul nu este un experiment cum a fost numit în presa de pe Dâmbovița. Sau dacă este, este unul reușit având în vedere statisticile existente.

Astfel au fost educați președintele George Washington sau sportiva Serena Williams, așa își educă astăzi copiii Tom Cruise sau Gwyneth Paltrow (deși puteau opta ușor pentru o școală privată eventual…). Mai mulți profesori de la Harvard au fost ei înșiși educați acasă iar un amic, profesor universitar în Canada, îmi povestea că cei mai buni studenți ai săi au fost doi tineri educați 12 ani acasă ce l-au uimit prin pregătirea și viziunea lor amplă asupra disciplinelor.

7. Homeschooling-ul va distruge învățământul românesc

Nu cred că homeschooling-ul este o amenințare a sistemului supra-reformat. Pentru a avea copilul înscris în Statele Unite de exemplu ar trebui ca cel puțin un părinte să manevreze manualele americane și să redacteze raportările și jurnalul pedagogic. Ceea ce nu este chiar greu dar îți trebuie o oarecare determinare. Să muți școala în sufragerie înseamnă să îți dorești asta, să cauți soluții educaționale mai bune. Educația acasă este o alternativă educațională ce îmbunătățește școala românească.

În momentul de față situația pentru homeschooling în România este încurajatoare. Practic poți opta pentru o variantă de homeschooling și poți merge până în pânzele albe pe această cale. Singura problemă este legătura ombilicală cu sistemul american, englez, ungar, etc. Este salutară în acest sens afirmația domnului ministru Mircea Dumitru, îngrijorarea acestuia legată de lipsa de reglementare și permeabilitate a sistemului față de elevii școlarizați în acest regim.

Ce cred că s-ar putea obține benefic din punct de vedere politic: școlile private din România să poată să deschidă module de homeschooling, banii să urmeze copilul și în acest caz, să existe o echivalare în recunoașterea SAT-ului pentru cetățenii români, să existe posibilitatea integrării mai ușor a acestor elevi. Din păcate însă nu cred că este o miză electorală acum.

În contra-pondere se situează poziția domnului Daniel Funeriu, ex-ministrul ce a pus pe liber înțelepciunea celor 7 ani de acasă prin introducerea obligativității clasei zero. Cu o aversiune cronică pentru alternativele educaționale demnă de un gulag post-comunist, domnul Funeriu se exprimă despre necesitatea ca statul să educe copilul cum vrea societatea, nu părintele. Din punctul său de vedere este vorba despre o atitudine sectantă iar „educația acasă este o prostie”.

Sper să nu mai avem parte de un mandat al dânsului, altfel vom avea probabil uniforme obligatorii în creșele din România …

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Albu Ligia 20.09.2016 09:33
    homeschooling-ul n-are niciun viitor, asa ca nu trebuie sa se faca atata caz. S-a dus vremea Renasterii, cand un da Vinci putea sa stie cate in luna si cate in stele. Cu tot Internetul, putini sunt parintii cu o cultura atat de bogata, incat sa formeze Oameni cu adevarat cunoscatori ai formelor de cultura necesare nu numai drumului in viata, dar si unei bune alegeri, mai tarziu. Vor rezulta niste experimente, dintre care putine vor fi fericite. Copiii vor avea SIGUR, daca nu se trezesc parintii, carentele, dar si profilul, limitele acestora... Unii pot asigura o baza - de obicei, in ce se "pricep" ei mai bine... Ce se va petrece, in perioada "revoltei" interioare, pe care, de obicei, am traversat-o toti?! Au si diploma de psiholog si ... modelling?! Vedea-i-as pe bietii copii la un examen de clasa a 8-a! In cel mai "fericit" caz, parintii ar fi profesori de meserie...
    Se dezvolta, totodata, un elitism de ocazie, prost inteles, nemaivorbind ca, in cazul rar, in care cei doi parinti ar fi niste spirite enciclopedice si bine orientate, nu numai spre tendintele timpului, ci si spre cultura reala- spre valoare, dincolo de etapa cererii si ofertei -, m-as mira sa aiba timpul real de a contribui, cu adevarat, la transformarea lor in omul cat mai frumos, exterior si interior.
    Cu toate carentele ei, scoala noastra i-a format si pe parintii ce se vor educatori, formatori, nu numai studiul personal... Omul renascentist este azi o iluzie, iar cel dupa calapodul unor diletanti - si mai si!!!seamana cu vorba veche "Eu te-am facut, eu te.... fac, in continuare!!!" Ce buna impresie trebuie sa aiba acesti parinti despre ei! Eu le doresc succes din toata inima! Oricum, ei sigur vor fi depasiti de copii! - intr-un sens sau altul...
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!