Vieți de „badante”. Sunt poveștile femeilor din România plecate în Italia, departe de casă, în căutarea unui destin mai bun. „Gazeta românească”, ziarul românilor din Italia, publică aceste povești în serial. Ȋn urmă cu 6 ani, după ce s-au făcut disponibilizări masive în fabrici, Marlena M. a plecat din Iași și a venit în Sicilia să muncească. A lucrat mereu „la negru”, ca îngrijitoare domestică.

Primii doi ani i-a petrecut într-un orășel la munte îngrijind doi bătrâni de peste 90 de ani. A învățat „din mers” și limba italiană, și cum să se achite de îndatoriri: trebuia să facă cumpărăturile, să meargă la medic pentru rețetele bătrânilor, să meargă cu ei la consultații, să le dea medicamentele la ore fixe.  
Primea 500 de euro, și o parte îi trimitea mamei ei, în grija căreia își lăsase copilul în vârstă 9 ani. Marlena își amintește că familia care-i încredințase părinții îi lăsa doar 100 de euro pe lună - bani pentru mâncare. Le păstra toate chitanțele și, de multe ori, cumpăra de mâncare din banii ei.

După un an, bătrânul a murit, iar soția lui s-a stins și ea în câteva luni, de suferință. La o zi după înmormântarea ei, româncei i s-a spus să plece. Din fericire, o altă familie din oraș a luat-o, ca să se ocupe de mama lor. Evident, au angajat-o tot fără contract, fiindcă impozitele în Italia sunt mari. Bătrâna era paralizată și amnezică. Ȋn doi ani, cât a îngrijit-o, n-a ținut minte decât numele „„badantei”. Marlena spune că se simțea foarte singură și că, de atunci, nu mai suportă să stea închisă în casă toată ziua.

A rezistat acolo cu greu. În timpul liber făcea curat fiicelor bătrânei sau călca rufe. Tot atunci a întâlnit o bună prietenă româncă cu care se mai întâlnea duminica și mâncau înghețată. Era singura ei bucurie.

Ȋngrijind copiii altora

Când a murit și această bătrână, Marlena a suferit. O săptămână și-a căutat de muncă. N-a găsit și, fiindcă primise de la acea familie trei salarii, a decis să se întoarcă în România, ca să-și vadă copilul. Acasă fiul ei avea probleme cu școala, iar mama ei slăbise... I-a promis copilului că-l va lua cu ea, în Italia, anul viitor. Nu știa cum, dar altă soluție nu exista. L-a căutat pe tatăl copilului și i-a oferit 300 de euro pentru a semna la notar că e de acord ca ea să ducă băiatul în Italia. El i-a cerut 500 de euro.

S-a întors în Sicilia, hotărâtă să găsească ceva de lucru „în regulă”, fiindcă altfel nu putea să-și înscrie copilul la școală. Dar socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg. S-a angajat la o familie cu patru copiii, dintre care doi cu grave probleme de sănătate. Era plătită cu 600 de euro. S-a ocupat și de grădină. A plantat roșii, pătrunjel, salată și câteva flori. Îi plăcea în grădină. După 7 luni acolo, capul familiei a fost arestat, și ea a rămas fără serviciu.

Și-a găsit apoi de lucru la un cioban. Acesta avea 200 de oi, 4 măgari, doi câini și câteva pisici. Era tot timpul plecat. Marilena a dat cu var toată casa, apoi a aranjat grădina. Gătea pentru oamenii care veneau la muncă, la adunat fânul. L-a întrebat pe cioban dacă ar vrea să-i facă un contract de muncă, ea plătind toate cheltuielile. Acesta a fost de acord, așa că Marlena și-a adus fiul la sfârșitul anului școlar, după ce l-a plătit și pe fostul soț, ca să-și dea acordul. Copilul s-a acomodat foarte greu, fiindcă locuiau într-un loc izolat, la munte, aproape de stână.

L-a înscris la școala cea mai apropiată, aflată la 10 km de casă. Ciobanul nu se purta prea frumos cu copilul, îl punea la muncă. După un an, băiatul s-a simțit foarte rău, așa că mama l-a dus la spital, unde a descoperit că el făcuse diabet. Marlena și-a dat seama că dacă nu pleacă în altă parte, fiul ei se va îmbolnăvi mai rău.

Visul ei e să se întoarcă acasă

Au plecat de la cioban la o familie de medici din orașul unde era școala băiatului. Copilul era tăcut, retras, dar această familie l-a ajutat cu temele, cu limba italiană. Marlena muncea cu drag pentru ei. Din păcate, era nevoie de ea doar șase luni pe an, iarna și primăvara, atunci când medicii veneau în Sicilia.
Românca avea nevoie de serviciu cu normă întreagă. Și de un acoperiș deasupra capului. A găsit două pensiuni, unde trebuia să se ocupe de grădină și să calce rufe. Și-a închiriat acolo o cămăruță, cu baie și bucătărie, pentru ea și fiul ei.

Acum, ea lucrează plătită la numărul de ore. Face curățenie, merge și la spital, pentru a sta noptea alături de bolnavi. De multe ori, când ajunge acasă, fiul ei doarme sau este deja la școală. „E cuminte și și-a făcut un prieten, un ucrainiean. Este adolescent.” Marlena e bucuroasă când primește pachețele cu haine pentru copil de la alte familii. Din banii câștigați de ea, reușește să plătească o chirie de 250 de euro și să-i cumpere copilului de mâncare. Are o familie care o ajută cu insulina, fiindcă amândoi sunt diabetici.

Marlena este optimistă, zâmbește. „Toată viața am muncit cu multă dăruire, mi-am făcut treaba, ca să știe lumea că sunt vrednică și nu am disperat niciodată. Știu că poate să fie și mai rău. Eu am reușit pas cu pas și sper ca, atunci când voi ajunge la vârsta pensiei, să mă întorc în România, unde am muncit 20 de ani. Voi plăti contribuțiile din urmă și mă voi duce în satul în care m-am născut. Fiul meu vrea să devină patiser. O să-l ajut, câte zile voi avea.”

Alte povești din serialul „Vieți de badante” puteți citi AICI