
Sursa: Basilica.ro

Regele Filip al Belgiei a deschis duminică manifestările aniversare prilejuite de împlinirea a 50 ani de la înființarea Mitropoliei Belgiei, fiind primul monarh belgian care a asistat la o slujbă ortodoxă după 1985, informează agenția de știri Basilica.
Regele belgian a participat la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Bruxelles cu prilejul Duminicii Ortodoxiei, moment solemn ce a marcat începutul celebrării jubileului Mitropoliei Belgiei.
Slujba a fost oficiată de Mitropolitul Atenagora. Din partea Patriarhiei Române, au participat Episcopul vicar Marc Nemțeanul al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale, preotul Sorin Șelaru, directorul Reprezentanței Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituțiile Europene, și diaconul Cristian Turc de la Biserica „Sfântul Nicolae” din Bruxelles, al cărei grup psaltic a oferit o parte dintre răspunsurile liturgice .
Este prima oară când un monarh în funcție vizitează o biserică ortodoxă după recunoașterea acesteia de către statul belgian. Mitropolia Belgiei a fost înființată în 1969, sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice, și a fost recunoscută oficial de stat în 1985.
În centrul evenimentelor aniversare prilejuite de împlinirea a 50 ani de la înființarea Mitropoliei Belgiei se va afla liturghia din 10 noiembrie, oficiată în Bruxelles de Patriarhul Ecumenic, a cărui vizită a fost anunțată în cadrul ultimei Adunări a Episcopilor Ortodocși din Benelux și confirmată de Mitropolitul Atenagora al Belgiei în data de 13 ianuarie 2019.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.