PS Macarie i-a pomenit pe eroii neamului în Insula Gotland din Marea Baltică

De Andrei Nicolae  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


La Praznicul Înălțării Domnului, joi, 6 iunie 2019, PS Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord a săvârșit Sfânta Liturghie în mica parohie românească din orașul Visby, în insula suedeză Gotland, informează siteul oficial al Episcopiei.

După slujbă, a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru eroii neamului, iar cu acest prilej Preasfințitul Macarie a spus:

„Biserica noastră a dedicat prăznuirea de astăzi tuturor eroilor, tuturor celor care s-au dovedit a fi verticali, tuturor celor care au murit în picioare pentru că aveau de apărat o țară, o Biserică și un neam. Tuturor celor care au dat mărturia Adevărului într-o mare a minciunii, tuturor celor care și-au pus sufletul pentru crezul lor și pentru neamul lor. De aceea, mă simt îndatorat să vă citesc o poezie găsită în ranița unui soldat român căzut la datorie, pe câmpul de luptă, în Primul Război Mondial:

Nu plânge, Maică Românie, 
Că am să mor neîmpărtășit! 
Un glonț pornit spre pieptul tău, 
Cu pieptul meu eu l-am oprit... 

Nu plânge, Maică Românie! 
E rândul nostru să luptăm
Și din pământul ce ne arde
Nici o fărâmă să nu dăm! 

Nu plânge, Maică Românie! 
Pentru dreptate noi pierim;
Copiii noștri, peste veacuri, 
Onoare ne vor da, o știm! 

Nu plânge, Maică Românie! 
Adună tot ce-i bun sub soare;
Ne cheamă și pe noi la praznic, 
Când România va fi Mare! ”

Credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie au primit din partea părintelui episcop cărți de folos duhovnicesc și iconițe.
Insula Gotland se află în Marea Baltică, aparține teritorial de Regatul Suediei și are astăzi aproximativ 60.000 de locuitori care trăiesc mai ales din turism și agricultură.  Această insulă a fost cândva un mare centru comercial al Europei de Nord.
 
 
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

REALITATEA LIVE:

VOTAȚI ROMÂNIA!

@gandul_ro Premierul interimar al României a fost lăsat să ofere declarații presei din sala de vot. În schimb, Călin Georgescu și George Simion au fost scoși afară de oamenii legii, după ce președinta secției de votare a cerut sprijinul Poliției pentru a nu împiedica procesul electoral din pricina celor doi. „Vă rog să opriți”, le-a spus omul legii. „Nu e foarte frumos ce ați făcut, dar nu e nicio problemă…Din păcate, domnii polițiști nu vor să dăm declarații de presă. Mulțumim”, a fost replica lui George Simion transmisă de România TV. #aur #georgesimion #romania #news #gandul ♬ sunet original - Gandul Romania

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Fraudă depistată în Sectorul 1: buletine gata ștampilate cu numele lui Nicușor Dan. Poliția a descins

  2. Bogdan Calehari: În Franța a intrat în vigoare programul EVARS. De luni, Franța a legalizat pedofilia!

  3. Alegeri prezidențiale 2025, turul 2. Prezență masivă la vot în România și în străinătate. Peste 9 milioane de români au votat deja

  4. Marian Munteanu despre ultimele zvâcniri ale lui CTP: Gunoaiele bolșevice tremură acum, căci speră să vă mai înșele încă o dată. DAR NU SUNT SIGURI! Semn că mai există o șansă. Faceți-vă o CRUCE mare și mergeți la vot!

  5. Ion Țiriac votează suveranist: alege un Trump de România! Marele tenisman a anunțat că merge la vot cu o șapca primită chiar de la Donald Trump, pe care scrie MAKE ROMANIA GREAT AGAIN

  6. Ce i-a zis George Simion lui Macron la televiziunea franceză: ”Nu sunteți împărat!” - Relatarea postului TV CNEWS - VIDEO

  7. Călin Georgescu și George Simion, scoși afară de Poliție din secția de votare pentru declarații, în timp ce Predoiu a dat declarații chiar acolo, lângă cabinele de vot - VIDEO

  8. Călin Georgescu și George Simion au fost împreună la vot: ”Am votat pentru familia românească, în care cuvintele mamă și tată să fie sfinte” - FOTO/VIDEO

  9. ALEGERILE ȘI PROFEȚIA TULBURĂTOARE DE LA ATHOS: Al 7-lea și cel mai cutremurător motiv pentru care nici un creștin nu poate vota cu Nicușor Dan

  10. IPS Teodosie: Duminică avem o zi decisivă. Dumnezeu ne-a scos în cale oameni luminați, pe care să nu-i refuzăm, ci să-i ajutăm să ne fie nouă povățuitori și cârmuitori. Cu rugăciunile Sfinților, să avem PUTERE în lupta noastră! - VIDEO

Ultima oră

17:55

Patronul Telegram aruncă bomba: Guvernul Franței a cerut blocarea susținătorilor lui Simion

17:40

Noul Papă american e suveranist: FAMILIA este ”uniunea stabilă dintre UN BĂRBAT ȘI O FEMEIE”. Copilul nenăscut trebuie protejat nu avortat

17:30

Ambasada SUA în România și-a trimis oamenii la secțiile de vot - Să fie alegeri libere

17:00

Sf. ILARION FELEA: SF. FOTINI SAMARINEANCA ȘI APA HARULUI

16:45

ASTĂZI este Duminica Familiei Creștine! Reamintim Îndrumarul Bisericii Ortodoxe Române la VOT și sfaturile Sfântului Paisie

16:16

”Unde-s mulți puterea crește”. Călin Georgescu, nou mesaj de forță pentru români

15:30

Răzvan Vastea: Alt fel de gerunziu

15:21

Jurnalistul Patrick André de Hillerin dezvăluie câți bani a cheltuit Nicușor Dan în timpul campaniei electorale. E de ordinul zecilor de milioane

14:55

Miliardarul Tristan Tate îndeamnă tinerii să voteze cu George Simion: ”Poate că nu vă pasă de politică, dar uitați-vă ce se întâmplă în Europa de Vest - imigrație, criminalitate, dispariția culturii și religiei”

14:51

Ion Cristoiu e siderat: Nu știam că Cărtărescu e manelist - VIDEO

14:20

Îndemnul Diasporei: NU POT EI FURA CÂT PUTEM NOI VOTA! Peste 1.150.000 de români din străinătate au votat deja! VIDEO: Ieși, Române, la Lumină!

14:01

Fraudă depistată în Sectorul 1: buletine gata ștampilate cu numele lui Nicușor Dan. Poliția a descins

13:06

George Simion denunță fraude și își exprimă dragostea pentru românii de pretutindeni: Basarabia e România! Turism electoral din Republica Moldova - VIDEO/TRANSMISIE ÎN DIRECT

12:55

Ion Țiriac a purtat la vot șapca MAGA primită cadou de la Donald Trump: ”Să aducem România acolo unde a fost odată, să ne respecte toți așa cum îi respectăm și noi. Nu vrem război, suntem la granița unui război”

12:39

Gică Hagi și Gică Popescu la vot: ”România pe primul loc” - VIDEO