PS Macarie a sărbătorit Ziua Internațională a Familiei alături de românii din Danemarca și Norvegia

De Andrei Nicolae  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord a săvârșit joi, 17 mai 2018, Sfânta Liturghie Arhierească de praznicul Înălțării Domnului în Paraclisul Mănăstirii „Sfinții Cuvioși Macarie Romanul și Ioan Iacob de la Neamț” din Ikast, Danemarca, anunță siteul Episcopiei.
 
În ajunul sărbătorii, ierarhul a săvârșit Slujba Privegherii iar după Liturghia Praznicului Înălțării a oficiat și slujba de pomenire pentru eroii neamului românesc, îndemnându-i pe cei prezenți să îi cinstească pe acești fideli mărturisitori ai dreptei credințe care sunt modele de urmat în cultivarea identității noastre oriunde ne-am afla. La cercul pastoral din după masa aceleiași zile, ierarhul împreună cu preoții slujitorii din Peninsula Iutlanda au dezbătut diverse probleme pastoral-misionare, stabilind detaliile participării delegației ce va reprezenta penisnula la „Congresul tinerilor din Episcopia Europei de Nord” ce va avea loc în Copenhaga, în perioada 22-23 septembrie 2018.

Vineri dimineața, 18 mai 2018, PS Macarie a coborât în capitala regatului danez pentru a se ruga împreună cu o mult încercată familie din Copenhaga, a cărei fetiță a plecat în veșnicie imediat după naștere și botez. Săvârșind slujba înmormântării copilei într-un loc mirific în monumentalul cimitir-parc Bispebjerg, situat în partea nordică a orașului, ierarhul i-a îmbărbătat pe cei prezenți, asigurându-i pe tinerii părinți că le va fi alături pe tot parcursul acestei dureroase încercări, mângâindu-i în rugăciune și susținându-i financiar împreună cu păstoriții săi.

În următoarea zi, sâmbătă 19 mai 2018,PS  Macarie a continuat vizita sa pastorală printre românii din Copenhaga, săvârșind dis-de-dimineață Sfânta Liturghie Arhierească, aducând cereri și mijlociri înaintea icoanei „Maicii Domnului Arătătoarea Căii” aflată spre cinstire în biserica parohială a comunității ortodoxe române din oraș. La slujbă au asistat și Alexandru-Mihai Grădinar, ambasadorul României în Danemarca alături de familia sa și de alți membri ai corpului diplomatic. După slujbă, ierarhul a participat la inedita acțiune „Picnic în familie” – organizată de membrii „Centrului pentru tineret Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” (CTSM, filiala Copenhaga). Pornind pe jos, cu bicicleta, cu rolele sau cu alte mijloace ecologice de transport, având în spate rucsacul și în coșul de picnic merinde și apă, tinerii din CTSM s-au deplasat în parcul Klampenborg, situat în proximitatea bisericii și a malului mării, unde, alături de ierarhul lor, s-au bucurat de vremea frumoasă și de activitățile recreative. 
 


Spre seară, după încheierea evenimentului, PS  Episcop Macarie s-a îndreptat către Regatul Norvegiei, pentru a-i vizita pe credincioșii din Oslo. Aici, duminică, 20 mai 2018, PS Macarie a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în biserica parohială și a binecuvântat acțiunea tinerilor ortodocși români din Oslo din Centrul pentru Tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” – CTSM, participând din nou la „Ieșirea în natură” organizată de aceștia. Evenimentul, oarecum o prelungire a celui din capitala daneză, a fost prilejuit de marcarea Zilei Internaționale a Familiei (15 mai), prilej de reflecție asupra importanței deosebite a acestei instituții de bază a societății. Înainte de a ieși în natură, toți cei prezenți la slujbă au cinstit icoana „Maicii Domnului Grabnic Ascultătoarea”, păstrată în lăcașul parohiei românești din Oslo. 

În cuvântul de învățătură, ierarhul le-a vorbit celor prezenți despre importanța acțiunilor Centrului pentru tineret al Episcopiei, în mod deosebit a celor care au ca temă familia creștină – făcând o conexiune între tema întâlnirilor și status-quo-ul CTSM: 

„Pe lângă privilegiul de a ne afla într-un superb cadru natural și a fi recunoscători pentru binecuvântările lui Dumnezeu și minunatele raze de soare revărsate asupra noastră în aceste zile, să nu uităm că întâlnirile și ieșirile noastre în natură au totuși un specific. Participând la ele, tinerii noștri învață: 

–  să se ROAGE și să Îl slăvească pe Dumnezeu. Începem întotdeauna acțiunile noastre, adică „Liturghia de după Liturghie” în biserică, cu rugăciune, ieșind „în pace” și învățând să păstrăm harul primit în slujbe și să îl trăim în împrejurările concrete ale vieții. 

–  să SLUJEASCĂ nu numai lui Dumnezeu, dar și aproapelui. Ca și creștini, suntem chemați să ne gândim la ceilalți. Gesturile aparent mărunte, dar constante de bunăvoință arătate celorlalți constituie temelia unei vieți autentice de slujire, după modelul Mântuitorului nostru Iisus Hristos. 

– să cultive COMUNIUNEA, iar comuniunea și sentimentul că suntem o „familie de familii” crește pe măsură ce îi cunoaștem pe ceilalți. Și ce prilej mai frumos de a afla mai multe despre comunitatea euharistică din care facem parte decât aceste ieșiri și activități pe care le organizăm împreună. 

– în cele din urmă învățăm să oferim celor din jur o bună și dreaptă MĂRTURIE de viață creștină. Sperăm ca atmosfera de bucurie duhovnicească și faptul că acționăm uniți de către Același Duh să fie un model și o chemare pentru cei care ne văd și care, nu de puține ori, se opresc și ne întreabă cine suntem”. a conchis ierarhul.
 
 
 
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu