Auzind de Cazul Smicală, ambasadoarea Finlandei în România i-a închis ușa diplomației în nas președintelui Comisiei de Politică Externă a PNL

De Victor Roncea  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Profesorul Radu Carp a transmis public că a expus astăzi o poziție instituțională legată de Cazul Camelia Smicală. Citind-o, rămâi șocat. Radu Carp este secretarul executiv al PNL și președinte al Comisiei de Politică Externă și afirmă negru pe alb că a fost pus în fața unui fapt fără precedent în analele diplomatice post-1989, în ceea ce privește un stat partener, membru al UE:
 
"Reprezentanții PNL au contactat Ambasada Finlandei la București pentru a avea o întrevedere cu doamna ambasador în vederea discutării cazului Smicală. În momentul în care reprezentanții ambasadei au aflat obiectul acestei solicitări, s-a încetat orice corespondență. Avem de-a face, din păcate, cu un exemplu al faptului că autoritățile finlandeze refuză în continuare dialogul deschis pe marginea acestui caz. Este pentru prima oară când, la solicitări similare din partea PNL, se răspunde practic cu un refuz al dialogului."
 
Având în vedere că premierul Finlandei, Juha Sipila, urmează să vină în vizită oficială în România, pe 13 iunie, este foarte posibil, ca urmare a intervenției de mai jos, să o ia la plecare și pe Excelența Sa, Paivi Pohjanheimo, pentru o sesiune de reeducare diplomatică. 

Iată comunicatul integral al PNL, partidul care l-a dat României pe președintele Klaus Iohannis:

Comunicat de presă privind abuzul autorităților finlandeze în cazul doamnei Smicală

PNL este un partid politic devotat integral respectării drepturilor omului și libertăților fundamentale. De asemenea, pilonul politicilor noastre îl reprezintă respectarea drepturilor cetățenilor români care se află în străinătate.

Suntem extrem de preocupați de cazul doamnei Smicală, stabilită de 16 ani în Finlanda, ai cărei copii minori se află momentan în custodia autorităților din această țară.

Deciziile instanțelor judecătorești nu pot fi puse în discuție dar drepturile acestor copii prevalează în fața oricăror legi și decizii. Am luat la cunoștință faptul că celor doi copii li s-a interzis contactul direct cu ierarhul român, părintele duhovnicesc al copiilor, fiindu-i permisă doar conversația telefonică. Considerăm că prin acest gest autoritățile finlandeze au încălcat grav libertatea religioasă a membrilor familiei Smicală.

Am luat la cunoștință, de asemenea, de faptul că, după vizita delegației parlamentare din România și după ce autoritățile finlandeze s-au angajat la luarea unor decizii în interesul copiilor, în data de 5 iunie unuia dintre acești copii i s-a aplicat o pedeapsă disproporționată de către autoritățile finlandeze, iar doamna Smicală și-a pierdut locul de muncă.

Este inacceptabil ca, ulterior contactelor româno — finlandeze și a implicării MAE român, această situație să se agraveze, în sensul nerespectării drepturilor omului.

Reprezentanții PNL au contactat Ambasada Finlandei la București pentru a avea o întrevedere cu doamna ambasador în vederea discutării cazului Smicală. În momentul în care reprezentanții ambasadei au aflat obiectul acestei solicitări, s-a încetat orice corespondență. Avem de-a face, din păcate, cu un exemplu al faptului că autoritățile finlandeze refuză în continuare dialogul deschis pe marginea acestui caz. Este pentru prima oară când, la solicitări similare din partea PNL, se răspunde practic cu un refuz al dialogului.

Sprijinim orice efort al autorităților române în vederea rezolvării acestui caz și solicităm în continuare autorităților finlandeze respectarea drepturilor acestor copii. Mecanismele de protecție a acestor drepturi la nivel european sunt extrem de eficiente, familia Smicală va avea oricând câștig de cauză prin apelul la acestea, iar din acest motiv rezolvarea problemei în acest moment ar fi cea mai indicată soluție.

Comunicatul este semnat de Radu Carp, secretar executiv, co-președinte Comisia de politică externă și Ben - Oni Ardelean, senator, prim-vicepreședinte PNL, și este difuzat de Agenția națională de presă Agerpres.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Adevăratul Fauci I (tradus în română):

Adevăratul Fauci II (tradus în română):

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Un Fâs transatlantic: Trump a dezvăluit "Arma Secretă" cu care vrea să aducă Pacea în Ucraina

  2. Bogdan Tiberiu Iacob: Scandalul ”Mama legionară” – cea mai bună veste pentru candidatul Călin Georgescu - FOTO/DOC

  3. ”BUN VENIT ÎN DICTATURĂ!” Recursul lui Călin Georgescu pentru reluarea alegerilor, respins. Decizia ÎCCJ este definitivă. MANIFESTAȚIE în Piața Victoriei - VIDEO! Adrian Pătrușcă trage concluzia: ”Acum rămâne o singură variantă: explozia mămăligii!"

  4. IOHANNIS - OFIȚER SAU TURNĂTOR LA SECU?

  5. INIȚIATIVĂ PERICULOASĂ CU UDMR LA GUVERNARE! Se schimbă harta României? Ciolacu, undă verde să demareze reorganizarea administrativ teritorială

  6. DOVADA FALSULUI LUI BICHIR cu ”MAMA-LEGIONARĂ”. Aneta Popescu din documentul lui Florian Bichir de înfierare a suveranistului Călin Georgescu este născută în 1894 - DOCUMENT

  7. Guvernul ilegitim Ciolacu 2 a anunțat reguli noi ANTI-CONSTITUȚIONALE pentru votul diasporei și publicitatea electorală online la alegerile prezidențiale 2025. SE NEAGĂ ȘI AMENDEAZĂ DREPTUL LA OPINIE ȘI LIBERĂ EXPRIMARE ȘI DREPTUL LA VOT LIBER

  8. Se moare subit și la ”case mari”: Șeful Strabag a murit pe ”neașteptate” la 44 de ani

  9. "Însemnele rusești" de la mitingul AUR erau UCRAINENE, de la un JOC VIDEO. Jucării, bricege și jocuri pe calculator: cum a manipulat presa Sistemului și Jandarmeria în legătura cu protestul din 12 ianuarie 2025

  10. Declarația zilei aparține lui Donald Trump: ”Putin e pe cale de a distruge Rusia dacă nu semnează un acord de pace” - VIDEO

Ultima oră

08:00

24 ianuarie: Unirea Principatelor Române. Cuza: Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie. Vă iubiți Patria, veți ști a o întări. Să trăiască România! HORA UNIRII cântată de frumoasa noastră Maria Tănase (VIDEO)

23:45

Călin Georgescu: Robert F. Kennedy Jr. este un om liber. ADEVĂRATUL FAUCI la ActiveNews - Cuvântul Înainte și Filmul Documentar

22:30

Gânduri, mărturisiri și îndemnuri ale Doamnei Aspazia Oțel Petrescu: ”Fraților, vă încredințez, cu o încredere de nezdruncinat, că Domnul nu ne părăsește nici o singură clipă. Să nu vă fie frică! CU NOI ESTE DUMNEZEU!” (+23 ianuarie 2018)

22:00

Rebeliunea Legionară din 21-23 ianuarie 1941: Un 13-15 iunie ’90 perfectat de NKVD? Historia: Agenți ai serviciilor secrete sovietice infiltrați în Mișcarea Legionară. Evenimentul Istoric: Filmările au ajuns la Moscova. FOTOGRAFII INEDITE

20:55

INFARCT LA 29 DE ANI! Tânărul jucător de rugby Dragoș Bogdan Ciubotaru a murit subit în Danemarca. Familia se străduiește să-i aducă trupul neînsuflețit acasă

20:00

Dan Puric: NU TE TEME, popor român! ÎN DIRECT la Anca Alexandrescu - VIDEO

19:18

Anunț important: Administrația Trump interzice steagurile LGBT la ambasade și consulate

18:52

George Simion a făcut un anunț în legătură cu ziua de 24 ianuarie

17:40

E posibil ca un mesaj PRO Georgescu să vină curând din America. Să fie oare vorba de vicepreședintele SUA?

16:35

Teren intravilan de 3500 de metri aproape de malul lacului Buftea, în satul Mănăstirea, comuna Crevedia, la preț de apartament - Un loc ideal de mutat la casă pentru tine sau pentru mai mulți prieteni cât și o oportunitate de afaceri. VÂNZARE DIRECTĂ

16:16

Ai noștri ar trebui să ia în serios ce a zis Elon Musk despre lovitura de stat din 6 decembrie 2024

15:30

În SUA bubuie scandalul cu Transsexualul Briggite Macron, soțul/soția Președintelui Franței. Candace Owens vs Emmanuel Macron

15:24

BTI: De ce reținerea primarului din Sinaia provoacă deranj mare la vîrful PNL

15:04

Kremlinul, neimpresionat de mesajul lui Trump: ”Nu e nimic nou”

14:25

Metoda ingenioasă prin care susținătorii lui Călin Georgescu evită noile reguli electorale: ”Votăm Curățenie Generală”