Două mii de kilometri de durere și de solidaritate. Nu, de data aceasta nu mai este loc pentru speranță. La finalul drumului e sfârșitul. Dar în această ambulanță e doar o femeie care merge să-și întâlnească soarta, însoțită de iubirea unei fiice și de trei oameni cu o inimă mare. Care au decis să îndeplinească ultima dorință a unui bolnav în fază terminală: aceea de a muri în patria sa, după ce i-a revăzut, pentru ultima oară, pe cei dragi.
Așa începe povestea despre ultimul drum al Niculinei, publicată de cotidianul italian Il Tirreno. Niculina avea 69 de ani și era din Onești. A mers în Italia, pentru a-și ajuta fiica la creșterea copiilor, însă acolo ea a aflat că este foarte grav bolnavă. A fost internată în spitalul din Empoli.
Atunci când a simțit că i se apropie sfârșitul, Niculina i-a implorat pe cei din jur să o ducă în România, pentru că vrea să moară acasă. Iar rugămintea bătrânei a impresionat-o pe infirmiera șefă din acea secție de spital.
Adele Carli Ballola (52 ani), care a lucrat ani de zile în Congo, în cadrul Serviciului de Voluntariat Internațional, știa ce înseamnă suferința. Așa că a încercat să găsească o soluție pentru a o aduce pe bătrână în România. Dar, de la Empoli și până în România, la Onești, sunt aproape 1.800 de kilometri.
Atât de departe era Niculina de pământul natal și de persoanele dragi, pe care-și dorea să le vadă, pentru ultima oară. „Știa spre ce se îndreaptă și avea nevoie să se simtă acasă”, povestește infirmiera. „Din ceea ce am văzut, în cursul experienței profesionale, în acești ani, mulți străini, când își dau seama că viața lor se apropie de sfârșit, simt foarte puternic nevoia de a se întoarce în țara lor.”
Mai întâi, infirmiera a sunat la o asociație de voluntariat, pentru a se interesa dacă se poate face un transport aerian. Ar fi durat însă cinci zile ca totul să fie pus la punct. Mult prea mult timp, pentru starea gravă în care se afla Niculina.
Adele nu a abandonat și a propus o soluție extremă: transportul cu ambulanța. Asociația a pus la dispoziție mijlocul de transport, s-au strâns banii necesari și imediat s-a plecat la drum.
25 de ore de călătorie, fără niciun fel de oprire, cu excepția alimentărilor. Daniele Guazzini (37 ani) și Gianmarco Marconcini (21 ani) sunt cei doi voluntari care au condus cu rândul. „Noi suntem oameni, dar am făcut asta cu ajutorul lui Dumnezeu. El a fost cu noi”, spune Daniel.
Ȋn ambulanță, Niculina a fost asistată de Adele, care și-a luat câteva zile libere de serviciu. „A fost o călătorie foarte complicată, atât din cauza numărului de kilometri, cât și a stării critice în care se afla femeia”, au povestit voluntarii pentru Il Tirreno. „Teama că nu va supraviețui a fost mare. Dar Niculina a rezistat și a fost conștientă de ceea ce făcea, și-a dat seama de toate.”
Au plecat din Empoli miercuri, 1 februarie, la ora 3:30, și au ajuns la Onești joi, 2 februarie, la ora 4:30.
Au traversat Italia, Ungaria, Slovenia și aproape toată România. „Ultima porțiune de drum a fost foarte solicitantă, câteva rude ne-au ghidat pe străzile de țară și prin mijlocul unor mici sate. Ca să conduci în acele condiții, ai nevoie de o mare concentrare. La sosire ne-au rezervat o primire de nedescris: nu este posibil să povestim emoțiile pe care le-am trăit.”
La finalul drumului au fost primiți ca niște eroi de rudele bolnavei. Niculina a fost internată imediat în spitalul din Onești. Era „lucidă și nu avea dureri. A înțeles că a reușit și i-a văzut pe cei dragi”, spun Gianmarco și Daniele. „Această experiență ne-a făcut mai buni. Ne simțim mai bogățiți, pentru că am învățat foarte multe”.
Pe drumul de întoarcere spre Empoli, cei trei italieni au primit un apel telefonic: „Niculina a murit”. Femeia a plecat liniștită. Datorită inimilor bune ale acestor trei italieni.
Colegii din spitalul Empoli au publicat o scrisoare de mulțumire către Adele Ballola și cei doi voluntari:
„Am vrea să vă spunem o poveste în care nu este vorba despre malpraxis, ci despre un act medical făcut din solidaritate și empatie, o poveste care vorbește despre solidaritatea tăcută, fără zgomot, ce trece aproape neobservată pentru aceia care sunt prea ocupați în evenimente cotidiene.
O infirmieră numită Adele, asistenta medicală șefă a secției medicale de la spitalul San Giuseppe din Empoli, a făcut un gest care ne-a dat nouă, infirmieri și angajați din sistemul sanitar, sentimentul profund al profesiei noastre. Această dulce, delicată și extraordinară infirmieră a decis să realizeze visul unei bolnave care a vrut să-și trăiască ultimele clipe ale vieții nu într-un pat de spital, la mii de kilometri depărtare de cei dragi, ci acasă la ea, aproape de familie.
Așa că, în liniștea și întunericul nopții, împreună cu doi tineri salvatori de la Misericordia din Empoli și cu fiica bolnavei, au însoțit-o acasă, în România. O călătorie istovitoare, care a durat mai mult de douăzeci și patru de ore. Dar cine dintre noi nu ar vrea să sărute și să-și vadă țara lui și pe cei dragi reuniți, cel puțin pentru ultima dată, înainte de a pleca pe altă lume?
Ei bine, Adele a reușit, lăsând cuvintele, discursurile, birocrația să cadă și să cedeze locul inimii, limba universală. Gestul ei ne face mândri că suntem infirmieri și ne dă speranță. Mulțumiri, Adele. Și mulțumim tinerilor salvatori de la Misericordia din Empoli care au însoțit-o cu ambulanța.”
Mulțumim și noi!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.