Chiar de ziua comemorării a 135 de ani de la moartea lui Eminescu, mai multe oficine de presă, între care se remarcă unitate de sie stătătoare „Adevărul”, au ținut să ni-l aducă în față pe autorul Humanitas, Mircea Cărtărescu. Nu a lipsit reluarea informației că Cărtărescu a câștigat „cel mai mare premiu din lume acordat unui roman tradus și publicat în limba engleză”, Dublin Literary Award 2024, în valoare de 100.000 de euro, pentru „Solenoid”, tradus de Seán Cotter, care a primit, și el, 25.000 de euro din această sumă. Oficinele pe circuit deschis, ca emisiunea moderatoarei Humanitas de la TVR Mirela Nagâț, au uitat însă să menționeză că traducerea nu ar fi fost posibilă dacă românii nu dadeau, fără acordul lor explicit, printr-un program ICR din 2020, suma de 15.922, 2 euro, minusculei edituri Deep Vellum din Dallas, pentru fabuloasa traducere care a produs peste numai doi ani frumoasa „primă de fidelitate” pentru cei doi. Informația am găsit-o doar într-un articol pe această temă al dlui Valerian Stan, publicat de ActiveNews și Cotidianul exact acum un an, pe 21 iunie 2023. Dl. Valerian Stan a primit în urmă cu un an un răspuns nu foarte exact privind chetuielile făcute de contribuabilul român prin terțul ICR cu Mircea Cărtărescu, pe care îl reluăm aici împreună cu articolul în cauză, amintind nu fără amuzament că nominalizarea la generosul premiu de fidelitate a fost făcută de Sorina Stanca, de profesie fiziciană, ca și Patapievici, de la Biblioteca Județeană „Octavian Goga" din Cluj-Napoca. Dacă „Octavian Goga” nu o făcea, Cărtărescu sărăntoc rămânea. Acum n-a mai fost rău „fascistul”? (Redacția ActiveNews)

Valerian Stan: Mircea Cărtărescu, cadorisit din bani publici cu (mult peste) 375.000 de euro. UN DOCUMENT ICR INCOMPLET

Încă din debutul anului în curs, Mircea Cărtărescu a avut parte de o promovare de-a dreptul frenetică pentru ceea ce pare să anunțe a treia nominalizare pentru Nobel, pe care pare s-o moșească tot neconsolata și ambetata Uniune a Scriitorilor, păstorită spre ruină veșnică de etern dubiosul domn Nicolae Manolescu.

Interesant de observat că steaua norocoasă a d-lui Cărtărescu a răsărit cândva în noaptea guvernării băsiste, răstimp în care el și ceilalți celebri intelectuali ai lui Băsescu – Liiceanu, Patapievici, Pleșu (scurtez ca să nu fiu prea dezagreabil) – au trudit pe brânci (și pe bani mulți, foarte mulți) suflând în pupa bărcii cu motor a marinarului delator. Iar după ce a răsărit, steaua cea norocoasă a șezut deasupra ICR-ului până ce un râu de bani a început a curge din conturile de aici spre conturile și interesele scriitorului din poveste.

Cam tot pe la începutul acestui an, am început să pun cap la cap câteva informații disparate venindu-mi din varii direcții și surse ce-mi sugerau panamaua despre care scriu. Așa se face că pe 27 aprilie am scris d-lui Jicman, președintele Institutului Cultural Român, să-mi dea un număr de informații (precis indicate, pentru șanse cât mai mici de a fi păcălit) despre ce bani, în ce scop și cu ce rezultate a cheltuit Institutul cu Cărtărescu.

Am fost anunțat (prompt, legal – și de înțeles) că, dată fiind complexitatea cererii, nu mi se va putea răspunde în termenul de 10 zile stabilit ca regulă de Legea accesului la informații, ci în termen de 30 de zile. Așa că fix a treizecea zi am primit răspunsul.

Un document de 13 pagini, spunând încă în prima frază că, citez, "Nomenclatorul arhivistic din anul 2009 prevede un termen de păstrare a documentelor de 5 ani, prin urmare formulăm răspunsul pe baza informațiilor deținute în arhiva ICR în 2023, accesând totodată și memoria instituțională existentă în format electronic, pe website-uri”. Ceea ce înseamnă că cifrele ar fi certe și complete numai pentru perioada 2019-2023, deși, cum rezultă din acte, stipendierea sublocotenentului de Securitate Cărtărescu (informație din presă niciodată dezmințită) începuse din 2009 (adică din ultimul an din primul mandat la Cotroceni al lui Băsescu – securist și el, ca să vezi coincidență).

Din memoria scurtă a ICR (pe 5 ani, deci), redau un număr de voiajuri peste mai tot în lume ale globe-trotter-ului băsist: Londra (mai 2009), Stockholm (august 2009), Stockholm (aprilie 2010), Madrid (aprilie 2011), Budapesta (aprilie 2011), New York (mai 2011), Madrid (iunie 2011), Bruxelles (mai 2012), Roma (mai 2012), Viena (octombrie 2014), Viena (februarie 2016), Stockholm (mai, 2017), Guadalajara (noiembrie 2017), Skopie (septembrie 2021), Stockholm (februarie 2023), New York (aprilie 2023). Pentru toate aceste destinații (dar și pentru altele), voiajorului i-au fost plătite cheltuielile, dar și substanțiale drepturi de autor.

El a mai beneficiat, începând tot cu 2009 și până la zi, de o campaniei masivă (cu o finanțare așijderi din bani publici) de „traduceri și publicare” a cărților proprii, la nu mai puțin de 37 de edituri de pe aproape întreg globul – în această ordine cronologică: Olanda, Rusia, Norvegia, Austria Spania, Olanda Bulgaria, Turcia, din nou Turcia, Italia, Etiopia (sic!), Suedia, Olanda, Japonia, Italia, Turcia, Austria, Polonia, Spania, Spania, Spania, Brazilia, Italia, Austria, Slovacia, Spania, Spania, Italia, Spania, Portugalia, Grecia, Danemarca, SUA, Austria, Estonia, Olanda, Spania (a opta oară în țara lui Cervantes, meleaguri de care, se știe, turistul Cărtărescu e pur și simplu fascinat). Informații mult mai complete spun, însă, spre deosebire de cele de la d-l Jicman, că în perioada la care mă refer numărul traducerilor ar fi de fapt dublu – ceea ce pune tot ce mi-a comunicat ICR-l sub un semn de întrebare mare cât casa.

Totalizez cifrele din răspunsul ICR și îmi ies 375.000 de euro. O fi mult, o fi puțin – într-o țară în care bugetul pentru cultură și educație e o bătaie de joc? Părăsesc dilema aceasta sâcâit de o alta: e normal ca o instituție publică să distrugă evidențeie financiar contabile după numai 5 ani?

Mă uit în Legea contabilității și mi se confirmă ce știam, termenul e de 10 ani; mai exact a fost până în ianuarie 2023, când Iohannis și "Guvernului lui PSD-PNL” au decis să înjumătățească acest termen. Iar dacă cineva mă întreabă de ce, răspund fără să clipesc, știind cine ne sunt politicienii: hoții vor să șteargă cât mai repede urmele. Mai ales că prin Expunerea de motive la Legea 36 din 11 ianuarie 2023, de modificare a Legii contabilității, se invocau argumente, principial acceptabile, cu privire la – atenție! – "agenții economici” și la actele lor financiar-contabile cum ar fi "bonuri de consum, fișe de magazie, registrele și rapoartele fiscale de închidere zilnică, memoria fiscală a aparatelor de marcat electronice”. Așadar, acesta era obiectul de reglementare al Legii, și el nu viza nicium instituțiile și autoritățiile publice, și deci nici ICR-ul. Numai că în textul legii, cel mai probabil prin mâna parlamentarilor "Guvernului lui Iohannis”, a fost strecurată, sub forma unei inconsecvențe de reglementare, o golănie ce sugerează intenția clară a ștergerii urmelor de la nivelul instituțiilor și autorităților publice.

Dar, revenind, modificarea legislativă din urmă cu 6 luni, din ianuarie 2023, nu poate justifica termenul de 5 ani stabilit prin Nomenclatorul ICR din urmă cu 15 ani, din 2009. Așa se face că la începutul acestei luni am cerut d-lui Jicman să-mi comunice Nomenclatorul în cauză.

Iar la această dată semnele de întrebare se înmulțesc deja, pentru că, deși termenul legal pentru răspuns s-a împlinit, șefii ICR-ului tac, sperând probabil – complet greșit – că n-o să-i chem în judecată. Mai ales că bănuiala mea e că ilegalitatea din Nomenclator îi aparține lui Patapievici. Cel care, ne amintim, făcuse din ICR, sub Băsescu (care-l și făcuse șef acolo), propria-i moșie – unde au avut loc adevărate orgii pe bani publici în beneficiul listei lungi a „intelectualilor lui Băsescu” (în fapt niște trubaduri mediocri intelectual și cleptomani intratabili). În stare se recite senini, până și treziți din somn, strofe grețoase precum cea debitată de Cărtărescu în plin dezmăț din bani publici ("Eu am vrut totdeauna binele societății, n-am vrut nimic pentru mine, ci pentru ceilalți”).

Ca să închei, date fiind informațiile clar incomplete de la ICR – interesat incomplete, putem spune, și cred că nu greșim – mă întreb care or fi de fapt sumele reale cu care a fost stipendiat acest scriitor cu agendă de agitator politic? Dacă pentru ultimii 5 ani sumele totalizează aproape 400.000 de euro, o fi exagerat să bănuim că pentru întreaga perioadă de 15 ani am putea vorbi de peste 1.000.000 de euro, deci mai mult decât valoarea Premiului Nobel, din buzunarele cetățenilor contribuabili? Și apoi, ce beneficiu a putut aduce culturii noastre o asemenea investiție de vreme ce ea n-a putut să adauge un cot staturii scriitoricești modeste a d-lui Cărtărescu? Ce recunoașteri internaționale cât de cât notabile i-au urmat – în afara unor panegirice, plătite și ele, într-o gazetă sau alta din afară? Și în afara unor relatări internetice triumfaliste până la ridicol ale angajaților ICR, plătiți și ei prin fișa postului pentru așa ceva.

Voi reveni.

P.S. Am date că un caz asemănător în multe privințe cu cel de aici al lui Cărtărescu a fost în timp și cel al d-nei Ana Blandiana.

Foto Documente din Răspunsul ICR disponibil integral pe site-ul meu:

1

2

3

4

5

6

7

Material publicat și în COTIDIANUL.ro

Citiți și Imaginea lui Cărtărescu a costat statul 4.086.887.500 lei