IOHANNIS - OFIȚER SAU TURNĂTOR LA SECU?

De Redacția  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Scenariu nuclear lansat de presa din Ungaria. Klaus Iohannis ar fi fost ofițer al SECURITĂȚII ceaușiste, acesta fiind motivul pentru care președintele României nu a putut pleca în Germania, după căderea regimului comunist. Aceasta informație ridică un semn bun de întrebare și asupra celui care l-a propus ca președinte al României, respectiv Emil Hurezeanu, plecat cu acordul Securității în Occident și rămas pe-acolo, iar ulterior, la revenirea în țară, devenit consilier personal al lui Adrian Năstase și apoi ambasador al regimului Iohannis în Germania și Austria, în prezent ministru de Externe, la ordinul aceluiași Iohannis.

Informația apare într-un material mai amplu pe care Independent News Agency din Ungaria (Független Hírügynökség) l-a dedicat marți situației create de anularea alegerilor în România, potrivit unui material publicat azi de Bogdan Tiberiu Iacob pe InPolitics.ro, citat de Realitatea și ActiveNews.

Independent News Agency din Ungaria (Független Hírügynökség) dedică azi un material situației create de anularea alegerilor în România dar, en passant, aruncă o bombă, sub semnătura ziaristului Milan Kenderessy, scriind fără ezitări că președintele Klaus Iohannis a fost ofițer al Securității ceaușiste și că acesta ar fi motivul pentru care nu a putut să își urmeze familia în Germania:.

„În luna mai vor avea loc alegeri prezidențiale în România, pînă atunci președintele Klaus Johannis va rămîne la putere. Politicianul sas transilvănean a fost ofițer în Securitatea lui Ceaușescu și nu a fost lăsat să se stabilească în Germania. La întoarcerea în România a făcut carieră politică: fostul ofițer al serviciilor secrete comuniste a devenit un susținător convins al Uniunii Europene și al NATO, pînă la punctul de a candida pentru postul de secretar general al organizației nord-atlantice, care a fost cîștigat în cele din urmă de olandezul Rutte.

Nu este clar încă dacă Georgescu va putea candida la alegerile prezidențiale din mai, deoarece nimeni nu a prezentat dovezi convingătoare că serviciile secrete ruse i-au susținut efectiv campania” se arată în materialul Agenției.

 

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (20)
  • Neanae 14.01.2025 22:22
    Deduc de pe marginea șanțului că preț de 20 de ani din 35, de la ‘89 până acum,
    (nu mai adăugăm la cei 20 epoca Iliescu ca ne sinucidem!!!) am avut doi securiști turnători.
    Unul bețiv care a distrus, de la flotă la justiție, de la economie la ultima fabrică și care a vândut bucată cu bucată din țară, tot ce i-a picat în mâinile lui și a familiei.
    Unul puturos căruia i-a ieșit din plin “un super trai pe un super vătrai”, fonfăit și pămpălău în aparență, dar care a supt la toate “țâțele” țării și vândut la toți escrocii tot ce i-a venit la mână.
    Cam asta se deduce. Că în 20 de ani am dormit somnul cel de moarte.

    Schimbați dom’le imnul ăsta nefast. De la comă ni se trage …

    AVERTISMENT - POPORUL SE TREZEȘTE ȘI ATI BELIT-O VOI ĂȘTIA ȘMECHERI.
    Ca dacă ați fost și deștepți ați fi construit niște pușcării moderne! Pe lângă spitale!!!

    Aferim!
  • Dinu Dușceac 14.01.2025 22:42
    Sa recapitulam:
    - Iliescu KGBist
    - Constantinescu - neclar, dar născut în Tighina, si a fost un președinte de paie condus de „tovarășa colonel” Zoe Petre
    - Basescu Securist
    - Johannis Securist

    Concluzie: Georgescu nu este securist avand in vedere in ce panica a intrat sistemul.
  • Mircea Dragan 15.01.2025 00:24
    Georgescu cred ca e de la SIE.
  • Dumitrescu 14.01.2025 23:15
    Securist? Greu de crezut. Aia aveau clasa domnilor, in special ofiterii superiori. Unii erau chiar patrioti.
  • Passagero 14.01.2025 23:19
    Hahaha, tare de tot, bomba lunii ianuarie , ca cea din decembrie a fost anularea alegerilor din Romania, de acelasi sas marsav. Pai se leaga multe, iar legatura sa cu Hurezeanu mi se pare foarte clara, am vazut-o cand a candidat pentru presedentia Ro si apoi s-a vazut rasplatirea generoasa pentru popovox Hurezeanu.
    Hehe, presimt ca vom afla si altele despre aceasta scarba odioasa care A MUSCAT MANA ROMANIEI.
    Secu' globaalist a manjit tot in Romania, trebuie sa intelegem asta.
  • Mircea Dragan 15.01.2025 00:23
    Nici una si nici alta. Era prea prost sa fie ofiter ori turnator.
    Era un sarac care gasise rentabil sa vanda copii din orfelinate. Carmen traducea actele si purta ''negocierele''.
    Carmen nu voia sa se mute in Germania ptr ca trebuia sa locuiasca in mansarda casei alora.
    Bani de casa in Germania nu aveau.
  • Vasile Grozav 8001 15.01.2025 07:26
    Mai mult ca sigura ca a fost racolat de catre servicii in facultate.
  • DANA Q ► Vasile Grozav 8001 17.01.2025 17:58
    A fost racolat de securitatea din Germania înca de pe bancile scolii,din timpul liceului.Asta stiu sigur si se povesteste prin oras ca socru/sau , care era cojocar a fost informator la secu. Deci,despre ce vorbim???O familie de securisti si,mai mult ca sigur ca nici navasta/sa nu e departe de asta.
  • Passagero 15.01.2025 17:11
    Un individ care reuseste sa-si faca un guvern propriu si dreseaza PSD sa faca alianta cu PNL si care a stiut sa traga maximum folos din protestele din strada, nu este chiar prost, este un individ prefacut, plin de viclenie si in final, asa cum s-a vazut, rau cu Romania si cu romanii pe care-i uraste si-i dispretuieste.
    Intentionat a facut voiaje ultra-luxoase, a transformat Romania in stat vasal al Haholiei, a dat pe degeaba altora bunuri apartinand tarii, a omorat oameni in plandemonie, a lasat sa arda spitale fara sa miste un deget, decarand cu emfaza si satisfactie draceasca ca "Romania este un stat eshuat", si acum, iata-l batand toate recordurile anterioare de rautate si viclenie, pisandu-se pe Constitutia tarii, controland cu abilitate taratoarele sistemului sau sobolanesc si ramanand in functie, "pentru ca nu poate lasa tara asa" !
    Sigur ca n-o poate lasa asa, Werner Iohannis o doreste moarta si ingropata, nu doar eshuata !
    Acest Iohannis nu-i prost deloc, este un individ foarte periculos care este capabil sa mai faca inca mult rau Romaniei si romanilor.
  • PeterMinea 15.01.2025 03:50
    Să fie deportat la părinți, în Germania!
  • ioancostin70 15.01.2025 08:27
    Nu inteleg de ce de 10 ani presa din Romania tace... Mutu este casatorit cu fiica fostului sef al securitatii din Sibiu, un ''blanar'' putred de bogat. Ziarele au scris inca de atunci asta... https://www.napocanews.ro/2014/12/fratia-securitatii-comuniste-din-spatele-lui-klaus-iohannis.html
  • Wolf Edmond 15.01.2025 09:32
    Mă interesează pe mine acum când Johannis și-a încheiat mandatul din data de 21 decembrie 2024 dacă acesta a fost ofițer sau turnător la Securitate? Pe mine nu. Să-i intereseze pe cei care îi vor asigura protecția după ce se mută de la Cotroceni. Ca și Băsescu nu va avea dreptul la escorta personală cum au Iliescu și Constantinescu.
    Pe mine mă interesează faptul că această șopârlă ungurească a fost aruncată în spațiul public chiar acum când guvernul vrea să dea, fără dezbatere publică, ordonanța sau HG-ul prin care se face reorganizarea teritorială atât de dorită de UDMR încă de la înființarea sa.
    Practic șopârla ungurească redirecționează tensiunea socială creată de anularea alegerilor asupra lui Johannis pentru a lăsa mână liberă guvernului și șefilor trădători de țară ai partidelor de la putere să facă această reorganizare teritorială dorită inclusiv de Ungaria. Acesta este o parte din prețul pe care Ciolacu și Bolojan îl plătesc și mai ales Ciolacu, înalt trădătorul care se vrea președintele României.
    Chiar nu se întreabă nimeni de ce această informație este lansată în acest moment și mai ales de ce din Ungaria?
  • Tic 15.01.2025 11:14
    Subscriu!
  • eu-noi 15.01.2025 11:53
    Aha, de asta ocolesc astia pedeapsa cu moartea, pentru inalta tradare. Evenimentele incep sa capete sens, cu noile dezvaluiri.
  • Passagero 15.01.2025 17:22
    De la boanghinele unguresti nu trebuie sa asteptam nimic bun, totusi putem folosi valul iscat ca sa scapam de mutalau, insa demascandu-l in acelasi timp pe rudar Csolaku si comanda care i-a venit pentru regionalizare.
    Este imperios ca Iohannis sa fie alungat, impreuna cu ramele care-l slujesc, apoi se vor aranja si celelalte.
  • Uwe 15.01.2025 10:16
    Istoria României ultimului secol a fost terifiantă..Iar ceea ce am trăit în ultimii 35 de ani la scară națională, o trădare oribilă în formă continuată...
    https://culturaromana.ro/corvin-lupu-fapte-istorice-ignorate-ale-romaniei-contemporane-si-marotele-din-scrierile-oficiale-partea-2/
    https://m.facebook.com/watch/?v=573660112320878&vanity=3life6music9
  • Uwe 15.01.2025 10:23
    Istoria României ( românilor) ultimului secol a fost terifiantă, cu puține perioade de liniște, constructie, dezvoltare, aparentă înțelegere...
    https://culturaromana.ro/corvin-lupu-fapte-istorice-ignorate-ale-romaniei-contemporane-si-marotele-din-scrierile-oficiale-partea-2/
    Iar Istoria României ultimelor 35 ani o trădare națională la "nivelul elitelor" în formă continuată după puciul ani-romanesc reușit în 1989...
    https://m.facebook.com/watch/?v=573660112320878&vanity=3life6music9
    https://m.facebook.com/watch/?v=573660112320878&vanity=3life6music9
  • Scapa cine poate 15.01.2025 13:12
    Da, interesant de ce se face aceata dezvaluire acum si chiar din Ungaria... cat despre ipochimenul subuman in cauza inca ceva: https://www.cotidianul.ro/anticomunistul-iohannis-indoctrina-copiii-cu-ideologia-comunista-in-1987/
  • Dorel Timpa 15.01.2025 23:05
    La i.q. -ul lui cred că a fost simplu turnător

    Totuși, securiștilor le trebuiau oameni cît de cît inteligenți, ca ofițeri, nu credeți ???
  • viorel craciun 16.01.2025 23:00
    Acum ce este interesant , tot la unguri si Georgescu , a devenit " securist " fiind subalternul lui Malita , pe reteau Caraman ( din zicerile lui Kelemen Hunor , pe postul lor maghiar ) , apoi sa face parte " din reteaua celui mai mare spion roman , care i-a pus cu botul pe labe " pe marii democrati in cauza " nu este o rusine , doar o mandrie , daca ar fi asa , apoi daca il compari pe " teuton " ca asa zis securist , de buseste " rasul " dupa care plansul " avand in vedere personajul in cauza si ce inseamna ofiter de securitate si in trecut si in prezent " , dar este bine " ca ori avem securisti , ori avem legionari , ori avem comunisti " de fiecare data " pentru imagine " pro/contra trebuie sa avem " extremistii si calaii poporului " Paradoxul este ca nimeni nu spune " cati evreii avem in guvern " , cati evrei avem " infilitrati in structurile de stat " , lipitori si decidenti la licitatii publice pe bani grei la lucrari de stat , cati everii avem in toate bancile asa zise romanesti dar conduse de ei , cata datorie avem la " bancilie lor interantionale tocami pe jaful lor national , acum si cu vreo 2,3 asa zisi candidati la presedentie , tot evrei , dar cetateni romani . APOI POATE AICI AR TREBUI SA GANDIM CINE A CONDUS TARA ASTA DE LA EMINSECU SI INAIINTE DE EMINESCU SI PANA ACUM SI IN CONTINUARE. Cu securistii , comunistii si legionarii astia au " disparut de mult din piata " sunt doar " motivul de care sa folosesc ei " Pacat , ca putem pune botul la asemnea "mizerii " de comunicari de prost gust fata de adevaratii ofiterii de securitate la externe , interne , multi de mult in pamant iar altii pensionarii de varsta .Pacat , cu mitul " asta infam " cand ei si-au facut datoria in felul lor fata de regimul si statul de drept in cauza.
  1. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  2. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  3. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  4. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  5. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  6. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

  9. Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

  10. Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

16:00

8 mai: Sfântul Măritul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, vulturul iubit de Iisus, Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare, Sfânta Cuvioasă Emilia, mama Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

16:00

8 mai, Sărbătoarea MINUNII care se petrece ÎN FIECARE AN la mormântul Sfântului Ioan Evanghelistul: pulberea sfântă și vindecătoare care se ridică în aer

15:03

Maria Eftimie: Trăim vremuri în care glasul neamului nostru se stinge încet, sub zgomotul lumii moderne care ne cere să uităm cine suntem