Foto: https://capitalresearch.org/tag/soros-in-romania/
"Întotdeauna este mai ușor sã mobilizezi oamenii împotriva a ceva decât pentru ceva,” afirma George Soros către adepții săi. George Soros / György Schwartz ( 1930 – ), evreu-american, născut în Ungaria, speculator, investitor, activist politic, chairman al Soros Fund Management și Open Society Institute, membru Board of Directors COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS (CFR).
Fundația sa, pompos denumită "pentru o societate deschisă,” cu filiale în toate țările est-europene încă din anii 1990, finanțează burse pentru tinerii din domeniul financiar sau economic,pentru studioșii în științele umaniste (din facultățile de filosofie, drept, jurnalistică, lingvistică, științe politice etc) Pe deoparte, nu dorea să-și facă singur concurență și pe de alta, avea nevoie de o rețea de intelectuali care să-i satisfacă la un moment dat interesele speculative. Mulți aruncă în fața opiniei publice mărul stricat George Soroș și rețeaua sa de indivizi din România, însă vorbim de o agenție de spionaj a partenerului strategic în România – Statele Unite ale Americii.
Ca să nu ne ducem după fentă și să îl transformăm pe Soroș într-un personaj malefic, el este doar un agent care își urmărește interesele personale dar și ale serviciilor de informații americane prin ideologizare unor intelectuali din România care mai apoi fac partide sau ocupă funcții importante în statul roman.
Încă din anul 2004, odată ce România a făcut pași mari spre lumea occidentală spionii SUA au fost aduși la masa puterii de către președintele Traian Băsescu și nu au mai fost scoși nici în ziua de azi. România este astăzi penetrate informativ mai rău ca înaintea pactului de la Varșovia. De la Ana Pauker la Nicolae Ciucă… doar o imagine în oglindă. Nu aem nimic cu americanii și nu pot fi niciodată comparați cu rușii. Orice ocupație americană va fi întotdeauna ”soft” însă orice ocupație rusă va fi întotdeauna ”hard”.
Ca orice stat SUA își vede interesul în România dar interesul românilor nu mai are cine să îl reprezinte pentru că acești spioni din rețeaua Soroș au acaparat puterea în stat. Cei care îi vedem zilnic la televizor sunt niște marionete care execute ordinele marelui licurici.
George Soros a investit în 1990, pentru fundația sa din România, 1,5 milioane de dolari. Banii au servit implementarii unor programe civice și pregătirea unor elite pentru preluarea puterii în stat într-un viitor apropiat. Primul președinte al Fundației Soros a fost și președinte al Grupului pentru Dialog Social (GDS), fondat de Silviu Brucan cu Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu. Între membrii notorii ai celor două organizații se afla Mihai Șora, ministrul Învățământului FSN. Între 1990 Și 1994, Fundația s-a ocupat de pildă, cu elaborarea „manualelor alternative” – scrise de membrii Fundației – în colaborare cu Ministerul Învățământului/Educației.
Investitiile lui Soros în România au crescut progresiv. De la 4,3 milioane de dolari în 1992, la 11,3 milioane de dolari în 1996, pentru a ajunge, în 1999, la suma record de 15,8 milioane de dolari. Din anul 2000, însa, strategia finanțării Fundației s-a schimbat. Soros explica astfel strategia financiara a Fundatiei sale: „Calea pe care Fundația a ales-o este ca atunci când a devenit foarte eficientă în anumite domenii, să înființeze organizații autonome în aceste domenii, la a caror finanțare să contribuie doar parțial.”
Printre oamenii de vază din anturajul lui Soroș în anii 90 îi putem enumera pe Silviu Brucan, Gabriel Liiceanu, Mircea Dinescu, Monica Macovei, Adrian Cioroianu, Călin Popescu Tăriceanu, Renate Weber, Traian Băsescu, Sandra Pralong, Andrei Pleșu, Horia Roman Patapievici, Mihai Răzvan Ungureanu etc. Mai apoi au apărut Alina Mungiu Pippidi, Mircea Toma, Cristian Pârvulescu, Violeta Alexandru, Elena Calistru, Claudiu Crăciun, Cristian Ghinea, Cătălin Drulă, Nicușor Dan etc.
Scăderea finanțării pentru ong-urile sale a scăzut după 2000 pentru că agenții societății deschise au ajuns la putere în România. Traian Băsescu președinte, Călin Popescu Tăriceanu premier, Monica Macovei ministru al Justiției, Mihai Răzvan Ungureanu șef al SIE etc. Nu mai era nevoie de finanțare pentru că oamenii săi au pus mâna pe bugetul României de unde se pot îndestula fără limite. Nu trebuie să mai povestim ce jaf am avut în țară în perioada regimului Băsescu.
Într-un interviu dat ziarului ZIUA, din 17 iunie 2006, Sandra Pralong, prima conducĂtoare a „Fundației Soroș” în România declara: „Trebuie să acceptăm și ideea că, în general, Partidul și Securitatea i-au recrutat pe cei mai buni.” Și: „Am văzut – și mama mea a văzut în jurul meu – cum Securitatea venea să-i recruteze în liceu pe elevii cei mai buni.” Sau: „Eu, în școala generală, când nu m-au facut pionieră, am venit acasă plângând. Nu pot să garantez ce aș fi devenit (dacă nu plecam).” Despre dosare: „Ce credibilitate mai au dosarele, dacă sunt deja suspectate de a fi traficate?” Sandra Pralong adaua: „Dacă au făcut compromisuri, mi-ar plăcea să mi-o spună ei primii. Să nu aflu eu din terțe surse. Voi avea un respect nemărginit pentru acești oameni… Aduceți-vă aminte de Paleologu.”
O scurtă istorie a legăturilor lui Soros cu Roșia Montană.
La 17 aprilie 2007, George Soroș recomanda printr-o scrisoare adresată directorului companiei Newmont (una dintre companiile acționare ale Gold Corporation care s-a asociat cu statul român), Wayne Murdy, o atenție specială acordată unui parteneriat într-un proiect "dubios.”
La 30 iunie 2007, se deschidea Centrului de Informare Soroș de la Roșia Montană. Renate Weber(avocat al poporului, astăzi), Principesa Margareta și Ion Haiduc(Academia Română) au anunțat o asociere de lungă durată. Ulterior li s-au alăturat și alte organizații, majoritatea neecologiste. Sute de proteste, de procese îndreptate contra companiei care avea licența de explorare a zăcămintelor de aur și de argint. Cine finanța aceste acțiuni?
"Întotdeauna este mai usor sã mobilizezi oamenii împotriva a ceva decât pentru ceva,” păi, nu?
Revenind
la interesele lui Soros, este interesant de urmărit jocul de din afară
și de dinăuntru al acestuia. Regulamentul bursei canadiene, acolo unde
sunt listate marile companii miniere ale lumii, este foarte clar.
Acțiunile pot fi nominale sau la purtător (fără a se cunoaște
identitatea): Cine are peste 20% trebuie să fie acționar la vedere.
Compania româno-canadiană Roșia Montană Gold Corporation este listată de ani buni la bursă, acum având o valoare de piață de aproape 2,6 mld de dolari. Și încă nu s-au început lucrările de exploatare. În martie 2011, miliardarul american își vindea toate acțiunile deținute la Newmont Mining Corp (compania care deține acum 20% din Gabriel Resources, principalul acționar la Rosia Montana Gold Corporation), precum și pe cele de la Caterpillar (producătoare de echipament pentru industria minieră), pentru ca, trei luni mai târziu, în luna iunie 2011, să rascumpere acțiuni la aceleași companii și, în plus, la alte 20 de companii cu profil minier. În aceiași perioadă agitația ecologistă continua. Acțiunile creșteau și scădeau. Ceea ce era pe gustul miliardarului care deși nu recunoaște că finanța opoziția proiectului, rețeaua sa de foști bursieri era foarte activă.
Cel mai important
exemplu de succes pentru George Soros este Mihai Răzvan Ungureanu care a
fost membru al Board-ului științific al Fundației Soros pentru o
Societate Deschisă, Iași – Bucuresti, în perioada 1996-1998. După
această perioadă a urmat ascensiunea fulminantă a personajului ajuns
prim ministru. Câți tineri din generația 90 puteau obține o bursă la
"St. Cross College” al "University of Oxford”, să devină "Senior Fellow”
la "Oxford Centre for Jewish and Hebrew Studies” din cadrul lui "St.
Cross College” (Oxford), cel mai cunoscut centru cu acest profil din
lume? Apoi, reprezentantul României în Pactul de Stabilitate, o
inițiativă americană de strângere de granturi pentru Balcani, "senior
Reader” la "George C. Marshall Center for Security Studies” de la
Garmisch-Partenkirchen (Germania)? ‘
Mihai Răzvan Ungureanu este doar
un exemplu pentru oportunitățile oferite de Fundația pentru o Societate
Deschisă și de cum George Soros a reușit să finanțeze un proiect de
viitor. Să mai zică cineva că nu e un mare filantrop…
În cadrul rețelei „Soroș Open Network Romania” sunt grupate ONG-uri cunoscute, si unele mai putin cunoscute.
Dintre cele mai puțin afișate (până acum) în public, remarcam: „Uniunea pentru Reconstrucția României”, „Centrul de Parteneriat pentru Egalitate”, „Centrul pentru Dezvoltare Economică”, Fundatia „Concept” etc. Cele mai importante sunt: „Fundatia pentru o societate deschisă” (FSD), fostă până în 1997, „Asociația Fundației Soroș pentru o Societate Deschisă”, care reprezintă punctul central al „piramidei” celorlalte „ONG”-uri. Care se mai autodefinesc și drept „societatea civilă”. FSD asigura finanțarea celorlalte ONG-uri, care însă – între timp – si-au creat și surse proprii de subvenționare.
Cele mai cunoscute ONG-uri din cadrul lui „Soros Open Network Romania” (SON) sunt:
„ASOCIAȚIA PRO DEMOCRAȚIA” (APD). Înfiintata în august 1990, de Adrian Moruzi, la Brașov. A fost finanțată, mai întâi, de „National Democratic Institute”, după care a intrat în piramida SON. Are 30 de filiale în întreaga țară și peste 1000 de membri. Specializare: supravegherea alegerilor, numărătoarea paralelă a voturilor etc. Organizează în fiecare an „Universitatea de vară de la Balvanyos” (Covasna), alături de „Liga Pro-Europa”, și „Uniunea Tineretului Maghiar” precum și de FIDESZ. „Pro-Democratia” este finanțată pe lângă SON (mai exact de FSD) și de: „National Democratic Institute”, „Freedom House”, „USAID” (United States Agency for International Development) si „Westminster Foudation for Democracy”. Din 1999, „Pro-Democrația” îl are în frunte pe Cristian Pârvulescu, așa zis analist politic.
„SOCIETATEA ACADEMICĂ
ROMÂNĂ” (SAR). Societatea este condusă de Alina Mungiu. Alina Mungiu a
venit cu ideea alianței „DA” – dintre Partidul Democrat si Partidul
National Liberal – care a adus regimul Băsescu la putere.
Finanțarea
vine de la „Open Society Institute”, precum și de la „Banca Mondiala”,
„Freedom House” (James Woolsey), și „Marshall Fund”.
„ASOCIAȚIA PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ÎN ROMÂNIA-COMITETUL HELSINKI” (APADOR-CH). Condusă la început de Renate Weber, apoi din 1996 de Monica Macovei, până la intrarea în guvernul președintelui Traian Băsescu.
„GRUPUL PENTRU DIALOG SOCIAL” (GDS). Înființat cu mult zgomot în 1990, în prezența lui Ion Iliescu, la „Hotelul Intercontinental”, GDS-ul s-a dovedit ulterior a fi principala pepinieră a FSD.
„AGENTIA DE MONITORIZARE A PRESEI ACADEMIA CAȚAVENCU” – Mircea Toma, personaj care, astăzi, dorește să înființeze ”ministerul Adevărului” împreună cu Raed Arafat.
Rețeaua Soroș este atât de bine dezvoltată în România încât am putea scrie un roman despre spionii lui Soroș.
Concluzia la ANCHETATORII.RO
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Poate nimic nu este mai eficient decat "arta stradala.
Aceasta" arta de gherila" poate sa bata chiar si televiziunea.
Cu conditia ca mesajele, pictate, desenate, dar mai ales scrise, sa fie cat mai vizibile si percutante.
Pe cladirile gri
Ce s'ar inrosi
Si s'ar inverzi
Si ar infrunzi
Si ar inflori
Pe Ciuci i'ar lovi
Pe Ciolaci izbi
In fiece zi
Si "sticlele" lor
N'ar face doi bani
Ca vrednici ciobani
I'ar incondeia
Pe fetzele zidurilor
In oras, în sat
Pe bordei sau palat
In gari cenusii
Pe cladiri pustii
Apar sloganele vii
Ce trezesc poporul
Care sparg ulciorul
Minciunii sfruntate
Si vehiculate
De mafia corupta
Care'si baga'n burta
Tot ce'i bun in tara
Si ne si omoara
Vai ce viata amara
Ne conduc la moara
Viclean, sa nu doara
Moartea ne'mpresoara
Cu vaxxinuri mii
Ne sterg dintre vii
Au dezlantuit razboi
Teribil printre noi
Farmacia toata
Este o lopata
Ce'arunca pamant
Peste noi, în groapa
Românii mananca
Otravuri, pentru munca
Au salarii de mizerie
Televiziunea ii perie
Nu mai este mult
Auziti tumult
De razboi cumplit
La hotar sosit ?
Si OMS vrea
Ea legea s'o dea
Sa ne otraveasca, sa ne intepe
Sa ne arunce ca niste otrepe
La ziduri, deci, frati
Si surori, voi bine pictati
Slogane ca vreti sa scapati
De patrihoti si de scelerati
Sa luptam vitejeste
Pana vom scapa de acesti blestemati !
Atat te duice mintea sau esti si agent soroist?
Pe rusi nu i-a 'invitat' nimeni; au ocupat Romania dupa razboi pentru ca vestul ne-a vandut rusilor si Dej i-a trimis acasa! Pentru asta a platit cu viata!
Pe americani i-am INVITAT (nu poporul, ci nenorocitii de conducatori de dupa '90!), le-am dat acces la bogatiile tarii, i-am facut STAPANII Romaniei! Si ne bucuram ca acest autor ca ocupatia americana este 'soft'!
Pe astia NIMENI nu-i va mai da afara! Toti papitoii de azi care aspira la carma tarii sunt marionete amerluco-khazare!
Cozile de topor repreiznta esenta raului din tara noastra; nu mai sunt copaci de care sa spanzuram acesti ticalosi!
Meritǎ recitit.
1. Modernitatea politică și românismul, Nemira, București, 1998 conține texte fără legătură unele cu altele ce provin din diferite reviste sau alte lucrări unde materialul a fost deja publicat (fără a se menționa asta în Modernitatea...). Textele din acest volum sunt trecute în CV și ca articole, traduceri, studii introductive separate deja publicate.
• Articolul despre Ștefan Zeletin din Modernitatea...pp. 201-236 apare și aici cu an mai devreme pe post de prefață în Ștefan Zeletin, Burghezia română. Neoliberalismul, Nemira, București, 1997, pp. 23-51, iar un an mai târziu este publicat și aici „Considerații despre gândirea politică a lui Ștefan Zeletin”, în Analele Universității București/Științe politice, 1999, pp. 29-54, dar și în Contribuții la istoria intelectuală a politicii românești, Universitatea București Institutul de Cercetări Politice/Editura Meridiane, București, 2003, pp. 125-159. Nu este menționat în nici unul din cazuri că textul a mai fost publicat, dar textul este trecut în CV în 4 locuri( în cadrul cărților Modernitatea…, Contribuții..., ca articol și ca prefață).
• Capitolul „Prefețele Manifestului Comunist”, în Modernitatea.. pp. 86-99 a fost publicat și aici „Prefețele Manifestului”, în Karl Marx, Friedrich Engels, Manifestul Partidului Comunist, ediție îngrijită de Cristian Preda, comentarii de C. Avramescu, R. Cosașu, I. Ianoși, I. Motoc, D. Perjovschi, D. Petrescu, C. Preda, M. Zamfir, Nemira, București, 1998, pp. 171-183.
•„Ce e România? Filosofia politică a Constituției de la 1991”, in Polis, no. 2/1996, pp. 25-47 în Modernitatea.. pp. 176-201;
•„Raymond Aron, un spectator angajat”, in Sfera politicii, an I, no. 5/1993, pp. 30-32 în Modernitatea.. pp. 121-134;
•„Liberalismul evoluționist”, in Polis, no. 3/1997, pp. 57-69 în Modernitatea.. pp. 104-121.
• Articolul „Cetatea lui Descartes” în Modernitatea.. pp. 66-86 este publicat în 2 locuri.
- „Cetatea lui Descartes”, in Polis, no. 4/1997, pp. 62-80 și trecut în CV la rubrica de articole).
- „La cité de Descartes”, în Autour de Descartes, textes réunis par Dolores Toma, Anca Christodorescu, Vlad Alexandrescu, Editions Crater, Bucarest, 1998, pp.315-342(este trecut la rubrica din CV de capitole din cărți, dar și la rubrica din CV de studii introductive).
•„Trei discursuri despre totalitarism”, cuvânt-înainte în Alain Finkielkraut, Umanitatea pierdută. Eseu asupra secolului XX, Editura Vremea, București, 1997, pp. 7-12 în Modernitatea.., pp. 101-104.
•„Despre criza filosofiei politice”, in Echinox, XXIX, no. 4-5-6/1997, pp. 12-13 în Modernitatea.. pp. 13-29.
•„Pentru o critică liberală a d-lui Adrian Marino” (recenzie la Adrian Marino, Politică și cultură. Pentru o nouă cultură română, Polirom, Iași, 1995), in Sfera politicii, an V, no. 42/1996, pp. 56-58 în Modernitatea.. pp. 236-242.
•„Delirul liberal românesc. Mic dicționar” (recenzie la Radu Câmpeanu, Cu gândul la țară, CBC, București, 1995; Mircea Ionescu-Quintus, Liberal din tată-n fiu, Vitruviu, București, 1996; Dan A. Lăzărescu, Introducere în istoria liberalismului european și în istoria Partidului National Liberal din România, Viitorul românesc, București, 1996), în Polis, no. 3/1997, pp. 155-158 și în Modernitatea.. pp. 242-247.
2. Occidentul nostru, Nemira, București, 1999:
• Capitolul „Constantin Rădulescu-Motru”, pp. 59-129 a mai fost publicat în C. Rădulescu-Motru, Scrieri politice, Ediție îngrijită de Cristian Preda, Editura Nemira, București, 1998, pp. 7-62, dar în acest volum este menționat în prima notă de subsol faptul că textul a apărut anterior.
• Capitolul „Ma France” în Occidentul..., pp. 175-192 este publicat și aici fără a se menționa publicarea anterioară „Ma France”, în Ștefan Borbély (coordonator), Experiența externã, Institutul european, Iași, 2001, pp. 233-250.
•Capitolul „Poporul meu” în Occidentul..., pp. 27-49, este publicat cu un an mai târziu și aici, fără a se menționa apariția din Occidentul..., în „Poporul meu. Călători străini și naționalism românesc”, în Daniel Barbu(coord.), Firea românilor, Nemira, 2000, pp. 157-177. Deși apărută cu un an mai devreme decât cartea coordonată de Daniel Barbu, în prima notă de subsol din textul publicat în Occidentul..., se menționează doar că se folosesc surse din cartea lui Daniel Barbu, dar nu și că acest text apare și în acest volum.
3. Tranziție, liberalism și națiune, Nemira, București, 2001 o compilație de articole din perioada 1994-2000, mare parte publicate în Dilema. Aceste articole sunt de opinie, în nici un caz științifice, dar totuși trecute în CV-ul academic, ca operă științifică, CV-ul domnului Cristian Preda neavând o rubrică de texte/cărți de popularizare.
4. România postcomunistă și România interbelică, Meridiane, București, 2002 conține două articole deja publicate în revista Studia Politica în anii 2001 și 2002, iar articolul din 2001 este publicat și aici tradus în franceză fără a fi menționată o publicare anterioară, „La société roumaine entre rupture et continuité. Le système politique roumain après quatre élections”, in Transitions, Université de Genève et Université Libre de Bruxelles, vol. XLIII – 2002, no.1, pp. 127-152 și trecut în CV separat. Autorul menționează în prefață cărții în limba română că lucrarea conține două articole deja publicate în Studia Politica.
5. Lucrarea Cristian Preda, Staulul și sirena. Dilemele unui marxist român, Editura Nemira, București, 2002 este compusă din două articole publicate anterior de autor, anume, „Staulul și sirena. Dilemele unui marxist român”, în Studia politica, Universitatea din București/Editura Meridiane, vol. I, nr. 1/2001, pp. 87-137 și „Constantin Dobrogeanu-Gherea în lectura postbelică din România”, în Studia politica, Universitatea din București/Editura Meridiane, vol. II, nr. 3/2002, pp. 683-702, fără ca în volum să fie specificat acest fapt.
6. Lucrarea Cristian Preda, Contribuții la istoria intelectuală a politicii românești, Universitatea București Institutul de Cercetări Politice/Editura Meridiane, București, 2003 este compusă din trei texte publicate anterior de mai multe ori, fără a menționa undeva în volum acest fapt:
- Textul „Constantin Dobrogeanu-Gherea”, pp. 9-124, a mai fost publicat sub formă de articole în revista Studia Politica în 2001 și 2002 și în cartea Staulul și sirena (2002). Nu este menționată publicarea anterioară.
- Textul „Ștefan Zeletin”, pp. 125-159, a mai fost publicat în:
• Ștefan Zeletin, Burghezia română. Neoliberalismul, Ediție alcătuită de Cristian Preda, Editura Nemira, București, 1997, pp. 23-51.
• Cristian Preda, Modernitatea politică și românismul, Editura Nemira, București, 1998, pp. 201-235. Nu este menționată publicarea anterioară.
• Cristian Preda, „Considerații despre gândirea politică a lui Ștefan Zeletin”, în Analele Universității București/Științe politice, 1999, pp. 29-54. Nu sunt menționate publicările anterioare.
- Textul C. Rădulescu-Motru, pp. 161-225, a mai fost publicat în:
• C. Rădulescu-Motru, Scrieri politice, Ediție îngrijită de Cristian Preda, Editura Nemira, București, 1998, pp. 7-62.
• Cristian Preda, Occidentul nostru, Editura Nemira, București, 1999, pp. 59-129. În acest volum este menționat în prima notă de subsol faptul că textul a apărut anterior.
7. Partide și alegeri în România postcomunistă, Nemira, București, 2005, este o compilație interesantă. Domnul profesor Preda își amintește(sau a descoperit) că există autoplagiat și menționează în prefață că toate capitolele din carte au apărut deja în diverse reviste sau culegeri de studii, nu că ar fi asta ceva nou în cazul său, dar afirmația că în acest volum textele sunt într-o formă „mult modificată” e pur și simplu o exagerare.
• Capitolele 1-3, pp. 11-86, sunt un amestec de 2 studii deja publicate, cu ordinea subcapitolelor un pic schimbată și actualizate cu datele statistice ale alegerilor din 2004, în rest textul e în proporție de 90% identic cu cel deja publicat.
Studiile ce compun aceste 3 capitole sunt:
- Studiul „Les partis politiques dans le post-communisme roumain” a fost publicat mai întâi în franceză în Studia politica, Universitatea din București nr. 4/2003, pp. 943-986, dar acest articol lipsește din CV-ul domnului profesor, apoi în Jean-Michel de Waele, Les clivages politiques en Europe Centrale et Orientale, Editions ULB, Burxelles, 2004, pp. 167-217, fără să fie menționată publicarea anterioară, iar apoi în română în cartea de față. Deci 3 publicări distincte.
- Articolul „Sistemul de partide și familiile politice din România postcomunistă” a mai fost publicat în Jean-Michel de Waele, Partide Politice și democrație în Europa Centrală și de Est, Humanitas, București, 2004, pp. 273-299, fără să fie menționată publicarea anterioară, iar cu 2 ani înainte este publicat ca articol în Studia Politica în limba franceză „Système politique et familles partisanes en Roumanie postcommuniste”, in Studia politica, Universitatea din București/Editura Meridiane, vol. II, nr. 2/2002, pp. 555-575, dar domnul profesor Preda nu menționează și această publicare în prefața cărții de față,. Articolul a mai fost publicat în limba romană și în România postcomunistă și România interbelică, Meridiane, București, 2002. Deci 4 publicări.
•Capitolul 4 este varianta cu „mai multe modificări substanțiale”, dacă o nouă introducere și încheiere pot fi considerate astfel a articolului „Consensualism administrativ și partidocrație”, in Studia politica, Universitatea din București/Editura Humanitas, vol. IV, nr. 3/2004, pp. 541-555.
•Capitolul 5, pe lângă faptul că a fost deja publicat în franceză aici „Perspectives d’intégration à l’Union européenne et systèmes de partis en Roumanie”, in Antoine Roger (sous la direction de), Des partis pour quoi faire? La représentation politique en Europe Centrale et orientale, Bruylant, Bruxelles, 2003, pp. 143-158, fără să fie menționată publicarea anterioară, a fost publicat separat și ca articol în „Perspectives d’intégration à l’UE et systèmes de partis en Roumanie”, in Studia politica, Universitatea din București/Editura Meridiane, vol. II, nr. 4/2002, pp. 1181-1192 și a mai fost tradus aici „Perspective ale integrãrii europene și sistemul românesc de partide”, in Ana Maria Dobre, Ramona Coman (coord.), România și integrarea europeană, Institutul european, Iași, 2005, pp. 95-124, fără să fie menționată publicarea anterioară, deci 4 publicări distincte.
Cartea mai conține 80 de pagini de anexe cu date statistice pentru a o face mai voluminoasă.
8. Regimul, partidele și sistemul politic din România, Nemira, București, 2008, co-autor Sorina Soare, are același conținut cu Democratizzazione in Romania. Regime, partiti e sistema di partiti, Aracne Editrice, Roma, 2012, co-autor Sorina Soare, fără să fie menționată publicarea anterioară în limba română. Dacă e vorba de o traducere de ce este menționată în CV ca o carte de sine stătătoare?!?
Plus că direct din prefață suntem informați că această lucrare preia „elemente” din Partide și alegeri în România postcomunistă(carte ce conține deja articole publicate de mai multe ori) și le combină cu alte „elemente” dintr-o carte a co-autorului Sorina Soare.
Care este rostul acestui volum? Este doar unul de pus la CV-ul academic folosind informații și texte deja publicate?