Ambasadorul Federației Ruse la București, Valeri Kuzmin, a fost invitatul Televiziunii Române, în cadrul unei ediții speciale a știrilor TVR, miercuri 21 septembrie.
În cadrul acestei emisiuni, Kuzmin a fost întrebat de jurnalistul Claudiu Lucaci despre calificativul pe care l-ar acorda relațiilor româno-ruse. Referindu-se la relațiile dintre România și Rusia, ambasadorul Kuzmin a răspuns vorbind despre popoarele român și rus, care au luptat împreună în trecut, exemplificând cu Bătălia de la Grunwald.
„Relațiile dintre popoarele Rusiei și României au rădăcini istorice foarte adânci și încep cel puțin din secolul XV. Încă din 1410, în lupta de la Grunwald, ostașii din Moldova și Rusia, moldovenii și rușii au luptat cot la cot împotriva unui inamic comun și noi avem exemple de acest gen în istoria noastră. Dacă vorbim despre starea actuală a relațiilor ruso-române, ele ar putea fi și mai bune” .
La Bătălia de la Marienburg, așa cum este cunoscută în istoriografia română, principatul Moldovei, al cărui stat succesor este România, a trimis 800 de oșteni în sprijinul regelui Poloniei, Vladislav Iagello.
Pe vremea Uniunii Sovietice, oficialii de la Moscova au inventat o națiune și o limbă moldovenească, ideologie preluată și azi de susținătorii „statalismului moldovean" de dincolo de Prut. Răspunsul ambasadorului rus la o întrebare explicită despre români și ruși, prin care consideră România drept succesor al Principatului Moldovei - ce conținea inclusiv Basarabia de azi, arată că decidenții de la Moscova știu foarte bine realitatea istorică.
Acest lucru a fost recunoscut și de politicianul naționalist rus, Vladimir Jirinovski, care
a spus în 2015: "Moldovenii sunt români. Noi, rușii, le-am dat numele de moldoveni, dar ei sunt români”.
Înregistrarea răspunsului ambasadorului Valeri Kuzmin este
AICI, iar afirmațiile despre relațiile româno-ruse încep la minutul 0:44.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.