

Pugilistul sud-african Mzwanele Kompolo a decedat după ce a fost făcut KO în timpul unui meci disputat, duminică, cu Siphenathi Qampi. Boxerul a fost văzut rămânân la podea fără cunoştinţă, după KO-ul din prima repriză şi a fost transportat la spital. Decesul său a fost anunţat de Ministrul Sportului din Africa de Sud, Fikile Mbalula, care a precizat că va fi deschisă o anchetă în acest caz.
Incidentul vine la scurt timp după un alt episod similar, în care australianul Davey Browne Jr., în vârstă de 28 de ani, a decedat, luni, la Sydney, după ce a suferit leziuni cerebrale în meciul cu filipinezul Carlo Magali, contând pentru titlul regional al versiunii IBF la categoria superpană.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.