
FOTO: Facebook MApN

Echipa națională feminină de tenis a României - Simona Halep, Monica Niculescu, Andreea Mitu, Raluca Olaru și căpitanul nejucător Alina Tecșor - a avut parte de vizita surpriză a militarilor Armatei Române.
Aceștia le-au vizitat pe sportive în sala de antrenament de la Cluj Napoca, unde se pregătesc înaintea meciurilor pe care le vor disputa sâmbătă și duminică, în Fed Cup, împotriva sportivelor din Cehia.
Fetele au îmbrăcat haina militară, spre bucuria oaspeților:
"Fetele noastre vor evolua împotriva echipei Cehiei, în acest weekend, în Fed Cup, la Cluj Napoca, iar noi toți trebuie să le susținem. Rămâneți alături de noi pentru detalii despre această acțiune de suflet a militarilor noștri!
Hai România! Hai fetelor! Suntem alături de voi!" - este mesajul de susținere, postat de MApN pe Facebook, adresat "Campioanelor inimilor noastre".



Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.