

Simona Halep s-a calificat duminică în optimile de finală ale turneului de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 7.972.535 dolari. Numărul unul mondial s-a impus în trei seturi în fața americancei Caroline Dolehide, cu 1-6, 7-6 (3), 6-2.
Simona Halep (26 ani) a avut nevoie de două ore și 6 minute pentru a trece de Caroline Dolehide (19 ani, 165 WTA), care în runda anterioară o eliminase pe Dominika Cibulkova (Slovacia, cap de serie numărul 30).
Cu această victorie, campioana de la Indian Wells din 2015 și-a asigurat un cec de 88.135 dolari și 120 de puncte WTA.
Simona Halep Halep a intrat direct în turul doi al turneului WTA de la Indian Well iar în optimi o va înfrunta pe chinezoaica Qiang Wang (26 ani, 55 WTA), victorioasă cu 6-1, 6-2 în fața franțuzoaicei Kristina Mladenovic, cap de serie numărul 14.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.