

După 12 ani, titlul revine acasă: România este campioană europeană la tenis de masă feminin!
România și Germania și-au disputat azi ultimul act al competiției din Luxemburg, după ce sâmbătă tricolorele au învins naționala Rusiei, cu 3-0, informează stiri.tvr.ro.
Primul punct a fost adus pentru tricolore de Eliza Samara: 3-2, cu Ying Han.
Al doilea punct al Naționalei a fost adus de „copilul teribil al tenisului de masă românesc” - Bernadette Szocs, care a câștigat disputa cu Nina Mittelham, cu 3-1.
Daniela Dodean-Monteiro a jucat meciul decisiv cu Ying Han și l-a câștigat cu 3-1.
În perioada 13-17 septembrie, a avut loc la Luxemburg, Campionatul European pe Echipe Seniori.
Echipa feminină de tenis de masă este formată din: Eliza Samara, Bernadette Szocs, Daniela Dodean-Monteiro, Irina Ciobanu și Adina Diaconu. Antrenori: Viorel Filimon, Elena Sebe.
Finala Campionatelor Europene de la Luxemburg a fost transmisă în direct de TVR2 și TVRHD.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.