
Sursa foto: www.frr.ro

România a câștigat turneul World Rugby Nations Cup 2015 ce a avut loc pe Stadionul Național ''Arcul de Triumf'' din București, după ce a învins selecționata Argentina Jaguars cu scorul 23-0 (7-0).
România a câștigat trofeul pentru a treia oară, după edițiile din 2012 și 2013, când competiția se intitula IRB Nations Cup.
Echipa antrenată de galezul Lynn Howells a obținut trei victorii clare la ediția din acest an, 35-9 cu Spania, 43-3 cu Namibia și 23-0 cu Argentina Jaguars.
România a ocupat primul loc, cu 13 puncte, urmată de Argentina Jaguars, 9 puncte, Spania, 4 puncte, Namibia, 0 puncte.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.