RO-MÂNIA LA MAXIM

De Bogdan Socol  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Succesul chinuit al României cu Armenia ar trebui să reprezinte momentul în care să ne trezim din visare, să nu ne mai furăm singuri căciula și să revenim cu picioarele pe pământ și să înțelegem că fotbalul nostru este departe de felul în care îl privim noi.
 
Noi, cei care am tot avut așteptări mari și care am suferit și suferim în continuare dezamăgiri după dezamăgiri, încăpățânându-ne să credem că generația de aur a lui Hagi încă mai este pe teren și că rezultatele vor veni simplu, ca o fentă a Regelui în zilele lui de glorie.
 
Ei bine, suntem la ani lumină de acele clipe! Și nu este doar vina lui Christoph Daum. De fapt, el are, poate, cea mai mică vină. Pentru că atât de mult timp am fost orbi și am refuzat cu înverșunare să vedem ce fotbal avem, la ce nivel am ajuns și cum tot involuăm, în timp ce alte națiuni, liliputane în fotbal acum 10-15 ani, progresează cu o viteză incredibilă și ajung să ne privească de sus. Tot timpul ne încurajăm că suntem mai tehnici, că știm cu "varza" mai bine decât alții, deși nu știu dacă putem număra pe degetele de la mâini câte driblinguri au realizat fotbaliștii români în meciurile internaționale din ultimii cinci ani. Nu mai producem jucători de calitate, la anul se vor face cinci sezoane de când nu mai trimitem nicio echipă în grupele Champions League, iar la națională nu mai avem un lider adevărat, care să se impună în fotbalul tare. Vrem să jucăm ofensiv, însă problema este că nici defensiv nu prea știm să jucăm pentru că atunci când întâlnim o echipă mai bine cotată, nu avem nicio șansă și pierdem mai mereu.

Dar ca și cum nu ar fi fost suficiente toate aceste umilințe, suporterul român, așa cum este el, cu bune și cu rele, trebuie să înghită și bădărăniile și mitocăniile "salvatorului de serviciu", Alexandru Maxim. Suntem suporteri pentru că suportăm eșecuri după eșecuri și nesimțirea unora care uită că nu mai sunt la ei în ogradă când li se cântă imnul, când joacă cu tricolorul pe piept și își reprezintă țara.
 
Jucătorul pe care noi îl compătimeam că nu este înțeles la Stuttgart și-a permis să jignească publicul după ce a mai făcut o victimă de lux în cariera sa la națională, după reușitele epocale cu Andorra și Feroe! Gestul său mojic este demn de un căpșunar care, întors acasă, după ce înghite frustrări după frustrări în străinătate, se consideră superior conaționalilor săi doar pentru că el trăiește într-o țară mai civilizată și are mai mulți bani. Să știi, Alexandru, că acum vreo 20 de ani și Stelea a făcut gesturi obscene publicului pe Ghencea la un meci amical cu Paraguay-ul, iar Hagi a cerut să i se facă statuie înaintea plecării la Cupa Mondială din Franța. Adică la un turneu final unde tu nu o să joci niciodată! Și Stelea a fost huiduit atunci de un stadion întreg, deși era unul dintre eroii de la World Cup, dar să înjuri fanii doar după ce ai mai dat câte un gol cu Feroe și Andorra este de-a dreptul josnic! Marcelo Bielsa spunea un lucru lucru sfânt de care ar trebui să țină cont toți cei care pășesc în vestiarul naționalei: ”Noi, cei care purtăm emblema echipei suntem doar trecători.
 
Singurii care rămân și întrețin tradiția sunt suporterii. De aceea, în relația cu publicul, noi avem obligații, nu drepturi!” Degeaba trăim în civilizație, dacă nu ne civilizăm noi!

Pe Bogdan Socol îl puteți găsi și pe www.bogdansocol.ro!
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!