ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
Daniel Ricciardo a recunoscut că a reușit, în sfârșit, să obțină cele mai bune rezultate la Renault cu monopostul RS19, după ce, inițial, părea că se chinuiește să se adapteze la noua sa mașină.
Schimbarea echipelor în afara sezonului l-a obligat pe Ricciardo să adopte o nouă abordare pentru conducerea noii sale mașini, proces care, recunoaște acum, i-a luat ceva timp. ”După testele din iarnă credeam că am reușit să accelerez bine și așa vor merge lucrurile. Nu a fost așa. Acum însă pot spune că am acea ocazie pe care nu am avut-o în primele săptămâni”, a declarat pilotul australian.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.