
FOTO: jurnalul.ro

Poliția franceză a detonat duminică după-amiază o mașină suspectă găsită în apropierea Stade de France, unde se va desfășura în cursul serii partida de fotbal Franța-Islanda, ultimul sfert de finală de la Euro 2016, relatează presa internațională.
Explozia controlată a avut loc în jurul orei locale 17.30. Cei care au auzit-o afirmă că a fost o deflagrație suficient de puternică încât să stârnească teamă în zonă.
Jurnaliștii acreditați, care voiau să intre la meciul Franța-Islanda au transmis că accesul presei pe stadion a fost blocat duminică, după ce poliția a găsit un vehicul suspect pe care l-a și detonat controlat.
Poliția ar fi oprit și suporterii să pătrundă pe Stade de France, potrivit Agerpres.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.