Alături de Turneul celor șase națiuni, Cupa Mondială la fotbal sau Olimpiadele, fie ele de vară sau de iarnă, concursul care începe la sfarșitul anului reprezintă o tradiție, neexistând, practic, săritor care să nu realizeze că aici poate da dovada valorii sale. Poate părea multora o exagerare, dar la fel cum hocheiștii din NHL ar da oricând 10 titluri mondiale pentru o singură Cupă Stanley, la fel și acești "Zburători": ar prefera să câștige acest turneu mitic, decât să câștige titlul mondial.

Două țări au dominat, dintotdeauna, sportul alb, Germania și Austria, așa că nu este de mirare faptul că turneul se desfășoară acolo, două probe fiind in prima dintre ele, la Oberstdorf si Garmisch-Partenkirchen, celelalte două în "țara valsului", la Innsbruck și Bischofshofen. Patru pentru un titlu suprem. Desigur că nordicii sau elvețienii, chiar francezii sau italienii ar putea contesta supremația teutonilor în schi, dar tradiția si continuitatea sunt, în mod clar, de partea germanofonilor. Concursul începe chiar astăzi, la Oberstdorf, cu calificările. Urmează Garmisch, în 31 decembrie și 1 ianuarie, Innsbruck, pe 2 și pe 3 ianuarie și Bischofshofen, pe 5 și 6 ianuarie. Se anticipează că vor fi cel puțin 100.000 de spectatori, în timp ce 25 de posturi de televiziune vor prelua în direct evenimentul care, pentru iubitorii acestui turneu reprezintă un fel de Revelion sportiv, având în vedere că este organizat la trecerea în Noul An.

Un scurt istoric

Era scris din noaptea timpurilor ca "Four Hills Tournament", "Turneul celor patru dealuri" într-o traducere mot-a-mot, să se eternizeze și să devină un fel de măsură a timpului pentru locuitorii acelor locuri. Exista, încă din 1921, tradiționala "Săritură de Anul Nou", organizat fără pauze pănă în 1951 (deci, chiar și în timpul celui de-a doua conflagrații mondiale) când, un grup de șase săritori care participau la o competiție nocturnă, la Seegrube, un pic mai jos de Innsbruck, au avut ideea de a lansa competiția respectivă.

Ciudațenii ale vremurilor

"Pe timpul acela, nu era o separare clară, așa cum este astăzi, între boberi, săniori, săritori sau schiori. Treceam de la o probă la alta fără nicio jenă și vă spun sincer că regret acea perioadă. Sigur, nu puteam avea performanțele de astăzi, nu exista profesionismul care a început să devină regulă de la sfârșitul anilor 60, dar atunci era vorba și de puțină distracție", spune Hans Ostler, 84 de ani, singura persoană care mai amintește de prima ediție. Atunci, la debut, a fost secretarul competiției, astăzi este președinte de onoare. "Nu mi-era frică de trambulină, niciunui schior mediu, de altfel. Când l-am întrebat pe Tomba dacă nu ar fi dispus să sară, fie doar pentru amuzamentul publicului, și-a făcut semnul crucii. Invers, l-am întrebat pe Malysz dacă nu ar dori să participe la un slalom, iar acesta mi-a răspuns că nu vrea să devină bătaia de joc a copiilor. Acum, ce-i drept, nu prea poți compara trambulinele de atunci cu acestea din ziua de azi. Pai, atunci săream de la 75 de metri, acum de la 140". mai adaugă el.

Germanii și războiul, eterna problemă

La început, la câțiva ani după război, visul de urca pe cele patru înălțimi a învins teama, chiar ura care era îndreptată și dirijată asupra germanilor.

Comandourile pe schiuri conduse de Otto Skorzeny nu fuseseră uitate, dar ironia consta în faptul că temutul "Om cu cicatrice" era nativ austriac, de fapt. Instalațiile erau în paragină, să călătorești în Austria sau în Germania era o adevărată aventură, trebuia să ceri viză, dar americanii care controlau zona te puteau trimite înapoi fără nicio explicație, chiar dacă obțineai viza, care costa, oricum, câteva sute de mărci vest-germane. Bineînțeles, sportivii germani nu au avut dreptul să se deplaseze în Austria, ceea ce pentru ei însemna doar să treacă muntele cu telefericul în partea cealaltă. Abia peste câțiva ani au obținut dreptul de a se reintegra lumii sportive. De altfel, puțină lume știe că Germania a fost împărțită în trei, nu în doua entități, așa cum spune istoria oficială. Al treilea teritoriu, care a avut inclusiv o națională de fotbal care a participat la preliminariile pentru Cupa Mondială de la Berna, a fost Saarland, Regiunea Saar, teritoriu controlat de armata franceză de ocupație. Culmea este că Germania de Vest, care avea să câștige titlul mondial în Elveția 1954, s-a duelat, în meci decisiv, cu... Saarland!!! Dar, aceasta este o altă poveste... Oricum, pe data de 1 ianuarie 1953, 20.000 de spectatori au salutat cu mare entuziasm competiția inaugurală postbelică la care s-au prezentat 50 de sportivi.

Vremuri grele

La inceput, sportivii își plăteau drumul, organizatorii nu asigurau decăt cazarea", își amintește Hans Ostler. "Echipele veneau cu mașinile, iar norvegienilor, spre exemplu, le erau necesare 14 sau 15 ore ca să ajungă la noi. Să stai la hotel a devenit ceva obișnuit abia din anii 60, la început oamenii dormeau în internatele școlilor sau chiar în cazarme militare! Dar, ceea ce conta pentru ei, era faptul că puteau să zboare. Visul avea să devină realitate! Ce seri am petrecut împreună. Nu vă ascund faptul că pe vremea aceea alcoolul nu era interzis sportivilor... Până în anul 1996, organizam încă serate, restaurantele ne făceau reduceri serioase și ne lăsau în plata Domnului și după ora de închidere. Astăzi, însă, sportivii nu mai au deloc timp liber", constată Ostler.

Probleme, probleme...

Să spunem că deși turneul în sine este demn de toate superlativele, au fost și destule obstacole neașteptate care au pus la grea încercare pe organizatori și pe sponsori. Începând cu ediția din 1972 a fost nevoie, practic în fiecare an care a urmat, de zăpadă. În medie, erau necesare 100 persoane, 22.000 de ore de muncă și 300 călătorii dus-întors pentru a aduce la fața locului 4500 de metri cubi de aur alb. "Aduceam la Garmisch zăpadă pe care o căram cu camioanele de la Wetterstein, dar să nu vă imaginați mijloacele de transport uriașe de azi. Păi, ca să amenajem trambulina ne erau necesare cam trei sau patru săptămâni", precizează bătrânul. Abia din 1994 a apărut zăpada artificială, dar chiar și așa, la ediția din 2007 un curent de aer cald a topit zăpada ca prin minune, drept pentru care proba de la Innsbruck a trebuit anulată, iar câștigătorul a fost decis de numai trei probe, fapt unic în istoria competiției.

Sven a aterizat din cer

Cu trei victorii de etapă în acest sezon, la Nizhny Tagil (Rusia), Titisee-Neustadt (Germania) și Engelberg (Elveția), Richard Freitag (26 ani) se anunță mare favorit. Presiunea este semnificativă, întrucât Germania nu a mai câștigat Turneul celor patru trambuline de la parcursul perfect al lui Sven Hannawald, din sezonul competițional 2001/2002, atunci când, pentru prima dată în istorie, un sportiv a câștigat toate cele patru etape din "Four Hills", și, evident, și trofeul de campion. Junshirō Kobayashi (Japonia),  Jernej Damjan (Slovenia), Andreas Wellinger (Germania) și Anders Fannemel (Norvegia) au repurtat victorii în Cupa Mondială de la startul acestui sezon.

Pentru a vă da seama de dificultatea competiției, să spunem că singurul sportiv care a învins, în același an, la toate cele patru trambuline, este germanul Sven Hannawald. "Sven a aterizat din cer", titra cotidianul Die Welt. "Este un vis, dar sunt convins că orice sportiv s-ar mulțumi să câștige barem la o singură trambulină. Deja înseamnă că ai intrat în legendă", spune finlandezul Janne Ahonen. Dar, pentru amatorii de statistici, iată câteva din recordurile competiției:

• 5 este recordul de victorii în turneu: Janne Ahonen, la edițiile din 1998-99, 2002-03, 2004-05, 2005-06 și 2007-08.
• 1 singur sportiv a câștigat înregistrând victorii la toate cele patru trambuline: germanul Jens Weissflog, în anii 1984, 1985, 1991 și 1996, dar niciodată în același concurs.
• 10 victorii individuale au, la egalitate, Weissflog și norvegianul Bjørn Wirkola, acesta din urmă fiind și un foarte bun... fotbalist!
• 1 săritor, Sven Hannavald, a câștigat competiția cu victorii pe linie, la ediția din anul 2001-2002.
• 104,4 puncte diferență față de al doilea clasat, la ediția din anul 2001, cea mai clară victorie în turneu: Adam Malysz din Polonia.
• 16 titluri au adunat sportivii din Germania, Austria și Finlanda, cele trei țări împărțind primul loc în clasamentul celor mai multe trofee la general în Turneul celor patru trambuline

Recordurile celor patru trambuline:

• 30 decembrie 2003 Oberstdorf, Germania Schattenbergschanze K-120 143.5 m Sigurd Pettersen, Norvegia
• 1 ianuarie 2008 Garmisch-Partenkirchen, Germania Olympiaschanze K-125 141.0 m Gregor Schlierenzauer, Austria
• 4 ianuarie 2004 Innsbruck, Austria Bergiselschanze K-120 136.0 m Adam Małysz, Polonia
• 6 ianuarie 2005 Bischofshofen, Austria Paul-Ausserleitner K-125 143.0 m Daiki Ito, Japonia
  
  

Înainte de mustața zburătoare

Ca o curiozitate, în anul 1965, polonezul Stanislaw Marusarz, medaliat cu argint la Mondialele de la Lahti, 1938, s-a prezentat la Garmisch și a cerut organizatorilor să fie lăsat să sară. Având în vedere că veteranul leșilor avea 53 ani și nu mai participase la nicio competiție oficială de nouă ani, a fost nevoie de semnătura sa pe un act care îl făcea responsabil de un eventual accident. Omul a dat cu pixul, a împrumutat schiuri și clăpari de la un săritor finlandez și a reușit să atingă 66 metri, spre entuziasmul tribunelor. De atunci, nu a mai fost permis niciodată foștilor sportivi să mai participe la competiție, fie chiar și în afara concursului. 

Programul complet al Turneului celor patru trambuline:

• vineri, 29 decembrie - Oberstdorf, Germania - calificări
• sâmbătă, 30 decembrie - Oberstdorf, Germania - finala
• duminică, 31 decembrie - Garmisch-Partenkirchen, Germania - calificări
• luni, 1 ianuarie - Garmisch-Partenkirchen, Germania - finala
• miercuri, 3 ianuarie - Innsbruck, Austria - calificări
• joi, 4 ianuarie - Innsbruck, Austria - finala
• vineri, 5 ianuarie - Bischofshofen, Austria - calificări
• sâmbătă, 6 ianuarie - Bischofshofen, Austria - finala