
A vizitat de mai multe ori orașul canadian, însă nu a intrat niciodată în sala în care a reușit cea mai importantă performanță din istoria gimnasticii mondiale.
În această vară, se împlinesc 40 de ani de când Nadia Comăneci a luat primul 10 din istoria gimnasticii.
Jurnaliștii brazilienii de la Globo au realizat un material despre campioana noastră, iar la final, Nadia a avut parte de o surpriză uriașă. A pășit pentru prima dată în sala din Montreal, în mijlocul căreia erau așezate aparatele care i-au adus trei medalii de aur, una de argint și una de bronz.
A retrăit acele momente deosebite și i-au dat lacrimile de emoție. Românca s-a urcat pe bârnă și a executat câteva elemente, în timp ce pe ecranele din sală rulau imaginile din timpul Jocurilor Olimpice din '76.
„Nu-mi vine să cred că a trecut așa de mult. Parcă era acum câțiva ani. Simt un amestec de emoții, pentru că acum înțeleg mai multe decât la 14 ani. Deși e o senzație frumoasă, emoționantă, dar parcă cele mai puternice sentimente tot atunci le-am simțit”, a spus Nadia, citată de suntemcuvoi.ro.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Presupun ca nu ati stiut, nu ati auzit de acel clip publicitar "Land of Choice" (Romania, tara alegerii) unde Nadia Comaneci batjocoreste femeile romance, afirmand ca "Romania este singura tara unde o femeie se poate casatori legal cu patru barbati".
https://www.youtube.com/watch?v=IWhVnMw6Eqc
Va invit sa cititi articolul "Ar fi fost oare Romania batjocorita mai mult daca s ar fi aflat sub ocupatie straina?" publicat in Familia Ortodoxa iunie, 2012.
http://www.familiaortodoxa.ro/2012/06/02/ar-fi-fost-oare-romania-batjocorita-mai-mult-daca-s-ar-fi-aflat-sub-ocupatie-straina/
Iar daca ati stiut si nu va pasa veti ajunge la judecata istoriei cu tradatorii de neam! Aratati-ne ca va pasa!
Recunosc că n-am văzut clipul publicitar, însă trebuie să admiteți că este plauzibilă explicația dată de autorul/autoarea comentariului preluat și prezentat mai sus, câtă vreme n-a spus că femeia se poate căsători concomitent cu patru bărbați. În definitiv, la noi este legal să te căsătorești, să divorțezi (extrem de ușor) și să te recăsătorești de mai multe ori, iar Biserica ortodoxă poate cununa aceeași persoană de patru ori. Pe de altă parte, nu se poate numi ”intoxicare” o știre despre Nadia Comăneci. Ea a fost și încă este cel mai bun ambasador al acestei țări.