Eu, marele Baratky... Confesiunea imaginară a unui mare sportiv interbelic

De Octavian Metoni  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Acest gen de articol este, cred, o premieră în presa autohtonă. Nu-mi asum niciun merit în ceea ce privește un așa zis deschizător de drumuri, pur și simplu încerc să-mi imaginez ce a fost în capul unui fotbalist și, în același timp, cetățean român de origine maghiară. Giussy, așa cum îl alintau părinții, presa ungară, dar și suporterii Rapidului din Giulești, a avut o viață aventuroasă. Născut ungur, transformat român, redevenit ungur, dar fără a fi renunțat la cetățenia română, pe urmă din nou român, dar rămas și ungur.
 
Până la actul de la 23 August 1944, atunci când guvernul de la Budapesta a anulat actele care atestau cetățenia ungară, dacă posesorii erau supuși ai unor state ostile Budapestei. Decizia, deși anulată de autoritățile maghiare după capitularea Reichului, nu a însemnat nimic din punct de vedere practic pentru vedeta blondă a Rapidului. Pur și simplu, el nu a mai dorit cetățenia ungară. A rămas cu cea română și a murit român. Asta, spre deosebire de Iuliu Bodola, marele său prieten, a cărui poveste a fost parcă scrisă în oglindă. Evident, prezentul material are legătură cu ocazia partidei de calificare de la Budapesta,  dintre naționalele României și Ungariei, partidă la care i-ar fi plăcut și lui Baratky să participe.
 
Dar, poate că de acolo, de Sus, Giussy privește și-și șterge o lacrimă în amintirea tinereții sale, împărțită între cele două țări atât de des aflate sub arme, dar și între paharele de vin de Murfatlar și cântecele Mariei Tănase. Cu siguranță, nu pot pretinde că aș putea intra, fie și o singură clipită, în mintea și în sufletul unui om care a trăit acum aproape o sută de ani. Pot face, însă, un exercițiu de imaginație, așa cum l-ar putea face oricare dintre dumneaoastră. Evident, fiind o așa-zisă mărturisire, totul va fi scris la persoana I, cea a povestitorului. 

M-am născut dintr-o "greșeală"

Tata era un afacerist și mult mai puțin un om de familie. Mama era o fire liniștită, s-a îngrijit tot timpul să nu-mi lipsească nimic, dar a avut o obsesie: să mă fac actor. Oradea era aproape de Budapesta, iar ungurii erau cei mai buni din lume în domeniul cinematografic. Până la urmă n-am ajuns actor, dar tot am jucat pe o scenă și tot în fața unui public. Semăna cu teatrul mai mult și oamenii îi spuneau fotbal. Mi-aduc aminte, era puțin după marele război, veneam de la școală și mi-am găsit mama plângând. A fost o zi tare tristă pentru mine. Mama era înnebunită de frică, spunea că românii au luat Ardealul, dar că le va reveni și Crișana. Asta însemna, tot mama dixit, că fie ne vom părăsi căminele, fie vom deveni cetățeni români și vom trăi într-o altă țară. Tot atunci mi-a mărturisit, printre sughițuri, că mai bine renunța la mine și că ar fi făcut-o, dacă ar fi știut că vor veni asemenea vremuri. Bătrânul, însă, era un om practic. El ne-a liniștit pe toți și ne-a spus că dacă optăm pentru cetățenia română, ne vom păstra casele și măcelăriile. Mie, totuși, nu mi se părea cine știe ce. Aveam colegi de școală români, erau simpatici și vorbeau toți ungurește, dar de acum înainte va trebui să învăt eu limba română. Românii aveau două chestii care nu-mi plăceau: își făceau mereu semnul crucii și nu se pricepeau mai deloc la fotbal. 

Între războaie

N-a fost chiar așa de rău cum zicea mama. M-am apucat de fotbal și am început să joc organizat la Stăruința Oradea, un club cam de cartier, dar care era patronat de un evreu cu bani și care ne dădea câte o masă bună după fiecare meci sau antrenament. N-o să vă plictisesc acum cu detalii despre cariera mea, au făcut-o alții, o să vă spun doar ceea ce m-a impresionat pe mine. În primul rând, se zicea de mine că eram talentat și chiar cred că eram. Așa am ajuns să joc în naționala țării mele de adopție și al naibii să fiu dacă nu mi-a plăcut. Aveam grupul meu de ungureni, românașii abia buchiseau jocul acesta, dar mă simțeam mereu mai bine cu ei. Le plăceau cărțile, șprițul, muzica și femeile. Ungurenii mei erau mai catolici decât Papa....
 
Așa am îndrăgit Bucureștiul, cunoșteam cârciumioarele mai bine decât bucureștenii get-beget, dar tot ceea ce câștigam la fotbal cheltuiam cu ambele mâini. Pe urmă, au început să vină impresarii de la Budapesta. După ce m-au tot trombonit cu lozinci de genul sângele apă nu se face, l-au păcălit pe bietul tata. I-au dat o avere pentru mine, iar părintele m-a implorat să semnez și să plec la Hungaria Budapesta. Am făcut-o, dar cu inima strânsă... Mi-a plăcut și Budapesta, oraș mai vechi și mai frumos decât Bucureștiul, unguroaicele erau focoase, dar oare de ce eram fluierat adeseori la Szeged sau la Pecs și mi se striga că aș fi un român împuțit? Mi-au dat cetățenia ungară, dar au murit de oftică atunci când nu am vrut să renunț la cea română. Pe urmă, am jucat și pentru naționala gulașului, o echipă super tare, poate doar Austria sau Italia să fi fost peste mine și peste noii mei colegi, dar cred că aici am avut și un pic de ghinion. Celebrul Dr Sarosi, cel mai mare fotbalist pe care l-am văzut vreodată, încă nu juca pentru prima reprezentativă. Altfel, poate aș fi ajuns campion mondial, cine știe? Până la urmă, tot tata a decis pentru mine. 

Vremuri grele
 

Afacerile schiopătau, era și cam bolnav, așa că m-a implorat să revin acasă. Am făcut-o cu dragă inimă, parcă nicăieri nu-i ca acasă... Dar, parcă nu mai era la fel. Totul era mai tensionat, apăruseră atentatele legionare, prigonirea acestora si a comuniștilor era în toi, dar, chiar și așa, parcă balcanicul regat era preferabil atmosferei parcă un pic prea sobră a Ungariei interbelice.
 
Am fost iarăși chemat la naționala României și am făcut-o cu dragă inimă, am jucat chiar și împotriva Ungariei, dar nu a fost loc pentru mine la Mondialele din Italia. A fost a doua oară când am avut ghinion, dar răspunderea a fost a selectionerului austriac. Of, Doamne, și ce bine a jucat România, dar Cehoslovacia și portarul Planicka pot spune că au fost logodiți cu norocul. Nicio problemă, mi-am zis, mai am timp peste patru ani, poate că în Franța o să răsară soarele și pe strada mea. Și, în sfârșit, am făcut pasul cel mare, am venit la Rapid, în capitala prăfuită în care m-am simțit atât de bine. Ce vremuri... sase cupe, patru rejucări cu Venus, meciurile cu Ujpest Budapesta, pasele pentru Ionică Bogdan....
 
Pe urmă, mondialele din Franța și înfrângerea suferită în fața unor cubanezi despre care auzisem doar la radio. Și ce echipă aveam! Ca să vezi, cu Ungaria aș fi jucat finala cu italienii! Ca fotbalist îmi pare rău acum că nu mai sunt ungur, dar eu am fost mereu un sufletist. Și a mai fost și finala Cupei Europei Centrale, nejucată fiindcă nu au vrut ungurii... Dar, eu oricum nu aș fi putut merge la Budapesta, mi se promisese că voi fi linșat, iar Siguranța, deși îmi puseseră zece detectivi să mă păzească, îmi spusese că nici așa nu-mi pot garanta securitatea sută la sută.

Nenorocitul de război

Amicul Bodola a încercat să mă tragă după el, în Ungaria redevenită mare. A luat titluri în România și în Ungaria cu aceeași echipă, la care jucasem și eu, CAO Oradea, și parcă iarăși, fotbalistic vorbind, mi-a părut rău că nu sunt ungur. Am cucerit cu Rapid campionatul de război, dar, din cauza faptului că trofeul purta numele de Cupa Basarabiei, competiția nu a mai fost recunoscută de federație la sfârșitul războiului. Culmea, mi-a fost suspendat pașaportul unguresc după ce România a trecut de partea Aliaților, dar asta nu m-a deranjat prea tare. După semnarea păcii, tot Bodola, care-și păstrase cetățenia română pe tot parcursul războiului, mi-a spus că-mi pot cere înapoi cetățenia maghiară. Bine, asta dacă vreau... Totuși, s-a terminat urât pentru Bodola. Se religitimase la Ferar Cluj și, chiar în Giulești, a fost huiduit de un stadion întreg, care i-a cerut, la unison să plece în Ungaria. Ceea ce, din păcate, acesta a și făcut. Și ce fotbalist a fost Bodola... 

După război

De fapt, cui îi mai pasă de un fost fotbalist? Ah, da, am trăit rușinea vieții mele. Am pierdut cu 9-0 în fața ungurilor, la Budapesta. Și cine credeți că era antrenorul României? Eu eram... Dar, de data asta nu m-a fluierat nimeni pe malurile Dunării. În tribune erau numai soldați ai armatei maghiare comuniste și cetățeni sovietici de ocupație, fie ei în uniformă sau în civil. Am, totuși, o scuză. La unguri e un puști teribil, Puskas îl cheamă, mi-e teamă că e mai bun decât am fost eu vreodată, împreună cu Bodola și cu Petschovski la un loc. Dar, ce naiba, povestea asta nu trebuia sa fie despre fotbal, ci despre un român de origine maghiară. Sau maghiar de origine română? Dar, cine mai știe? Așa va fi și în seara asta, sper eu.
 
Un meci în care să fie mai important ce și pe cine ai iubit, decât ce pașaport ai în buzunar și felul în care l-ai obținut. Au trecut anii... oare de ce stau în camera asta? Totul e alb în jurul meu, infirmierele îmi zâmbesc și mă întreabă care a fost cel mai frumos gol pe care l-am marcat în carieră. Mă gândesc, visez, totul devine o nebuloasă. Ah, da! Am 51 ani și suntem în anul 1962. Ce mai vreți să știți, d-le doctor?

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  5. Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

  6. Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

  7. Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua, cei ce vor să înțeleagă

  8. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  9. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  10. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Victor Rebengiuc a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: BIETUL NICUȘOR...

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua, cei ce vor să înțeleagă

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități”

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu