Decizia oficială a Tribunalului de Arbitraj Sportiv: Simona Halep poate reveni pe terenul de tenis – Reacția sportivei

De Iustina Filimon  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Tribunalul de Arbitraj Sportiv a emis decizia oficială în cazul Simonei Halep, iar suspendarea sportivei se reduce la doar 9 luni, termen care curge de la data de 7 octombrie 2022. Ca urmare a deciziei TAS, Simona Halep poate reveni în circuitul profesionist de tenis, pentru că a depășit cu mult cele 9 luni de suspendare, potrivit stiripesurse.ro. Perioada a expirat la 6 iulie 2023, astfel că Halep poate reveni pe teren.

În decizia TAS, cei de la ITIA, care o condamnaseră la 4 ani de suspendare, sunt obligați să îi plătească Simonei Halep 20.000 de franci elvețieni taxe de judecată.

„Dispoziții
Comisia de la TAS a emis următoarea decizie:

1. Recursul formulat de Simona Halep la 28 septembrie 2023 împotriva deciziei pronunțate la 22 septembrie 2023 de către Tribunalul independent al ITF este admisibilă și se admite în parte.

2. Recursul depus de Agenția Internațională de Integritate în Tenis (ITIA) la 14 decembrie 2023 împotriva deciziei decizia pronunțată la 22 septembrie 2023 de Tribunalul independent al ITF este admisibil și se respinge.

3. Decizia pronunțată la 22 septembrie 2023 de către Tribunalul independent al ITF se anulează.

4. Se constată că Simona Halep a comis încălcări ale regulilor antidoping în temeiul articolelor 2.1 (prezență) și 2.2 (utilizare) din Programul antidoping în tenis 2022 ca urmare a prezenței unei substanțe interzise (Roxadustat) în proba sa de urină recoltată în timpul competiției la 29 august 2022.

5. Simona Halep este sancționată cu o perioadă de suspendare de nouă (9) luni, începând cu data de 7 octombrie 2022.

6. Simona Halep beneficiază de credit pentru suspendarea provizorie executată începând cu 7 octombrie 2022.”

Prima reacție a jucătoarei după verdictul TAS: „Adevărul a triumfat. Abia aștept să mă întorc în circuit”

„Adevărul a triumfat (...) Abia aștept să mă întorc în circuit”, este prima reacție oferită de Simona Halep după verdictul TAS. „De-a lungul acestui proces lung și dificil, mi-am menținut credința că adevărul va ieși în cele din urmă la iveală și că se va ajunge la o decizie corectă, pentru că sunt și am fost întotdeauna o sportivă curată. Credința mea în acest proces a fost pusă la încercare de acuzațiile scandaloase care mi-au fost aduse și de resursele aparent nelimitate care au fost aliniate împotriva mea. Dar, în cele din urmă, adevărul a prevalat, chiar dacă a durat mult mai mult decât mi-aș fi dorit. Aș dori să le mulțumesc avocaților mei care au fost alături de mine și au crezut în mine de la început; Și, mai important, vreau să le mulțumesc sponsorilor mei, fanilor și concurenților mei care au rămas alături de mine pe parcursul acestui proces lung și dificil. Abia aștept să mă întorc în circuit”, a spus Simona Halep, potrivit Antena3 CNN.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cel mai nou discurs al lui Călin Georgescu: PLEAVA ÎȘI CERE DREPTURILE!

Cine este George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Călin Georgescu rupe tăcerea la Realitatea PLUS - ACUM: PLEAVA CERE DREPTURI! CUVÂNT EXTREM DE PUTERNIC: Nu ne vom pierde sufletele, nu ne vom pierde Țara! Este vremea Credinței! Adevărul este VIU! DISCURSUL INTEGRAL

  2. MARIONETA ȘI SFORARUL. Al cui e Nicușor Dan? Candidatul Manciurian și omul din umbra sa: PUTINISTUL LGBT-IST SOROȘIST MATEI PĂUN

  3. George Simion dă de pământ cu asasinii mediatici de la UM Digi24 - VIDEO

  4. A început ”Curățenia Generală”! - anunțul făcut de procurorul general al SUA, Pam Bondi, și de directorul FBI, Kash Patel: 205 ARESTĂRI DE PEDOFILI ÎN 5 ZILE

  5. Av. Florentin Țuca: Urinatul în public ca proclamație revoluționară

  6. Reacția lui Patrick André de Hillerin după filmul cu jurnaliștii Digi24 publicat de George Simion: NU a încălcat vreun off-the record și nici n-a făcut nimic ilegal. A filmat în propriul spațiu

  7. Ion Cristoiu: Așa zisa scrisoare a foștilor ambasadori americani, ticluită de putred de coruptul Adrian Zuckerman, e o excrocherie. Maria Eftime: Afaceristul Zuckerman se manifestă împotriva Administrației Trump

  8. Ion Cristoiu despre presa cu micul lui Nicușor Dan în gură și elocința lui George Simion în fața UM Digi24: ”Cu o astfel de prestație față de Presă, Donald Trump a devenit președintele SUA!”

  9. Iulian Capsali: O POVESTE ADEVĂRATĂ cu Nicușor Dan de pe vremea când îl susțineam la Primăria Capitalei

  10. Zoe Dantes: Ce faceți, domnule Călin Georgescu? Ce să fac?! Construiesc poduri între suflete!

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  7. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

  10. CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

Ultima oră

21:45

Călin Georgescu a vorbit din nou: A VENIT VREMEA CA POPORUL SĂ-ȘI IA PUTEREA ÎNAPOI!

20:51

Un susținător al lui Nicușor Dan, Alin Fumurescu de la Dilema, a murit la 57 de ani în casa sa din SUA

20:30

Recomandarea unui vrednic Părinte la vot: ”Votați cu Dumnezeu! Alegeți ca să avem pace, nu război! Dar vai de sufletul celui care nu se va prezenta la vot!”

20:00

Psih. Laurențiu Niculescu: Nicușor Dan - Fața decăderii democratice din România. Profilul psihologic al candidatului de paie

19:55

Țuca Zbârcea & Asociații aniversează 20 de ani de activitate. La Mulți Ani!

19:42

Ce vrea Sistemul? ”Ori la Bal, ori la Spital?”

19:33

George Simion calcă pe urmele lui Donald Trump

19:10

Robert Turcescu l-a demascat pe Nicușor Dan: ”În momentul în care faceți asta în teritoriu, să nu aveți însemnele PNL”

18:30

Marian Munteanu vă invită la lansarea cărții sale ”Noi Înșine - Un pelerinaj antropologic în lumea noastră de altădată”. Miercuri, 14 Mai 2025, Ora 18.00, la Sala Dalles

17:50

Scrisoare către frații români de etnie maghiară - Cuvântul Cititorului

17:07

A început ”Curățenia Generală”! - anunțul făcut de procurorul general al SUA, Pam Bondi, și de directorul FBI, Kash Patel: 205 ARESTĂRI DE PEDOFILI ÎN 5 ZILE

16:50

Ion Cristoiu despre presa cu micul lui Nicușor Dan în gură și elocința lui George Simion în fața UM Digi24: ”Cu o astfel de prestație față de Presă, Donald Trump a devenit președintele SUA!”

16:24

Ucraina i-a învins pe Pușkin, Dostoievski, Cehov și Lermontov (VIDEO)

15:46

George Simion, față în față cu oamenii de afaceri, la CCIR. Liderul AUR și-a prezentat diploma de BAC și a vorbit despre cercetarea românească. Un ambasador se implică în alegeri! Nicușor Dan nu s-a prezentat

14:24

Mai știe UE ce e Europa?