ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
FC Steaua Bucureşti şi-a aflat luni cea dintâi oponentă din preliminariile Champions League. În urma tragerii la sorţi, s-a decis că roş-albaştrii vor întâlni AS Trencin.
Formaţia slovacă a fost înființată în 1943, în prezent evoluând pe teren propriu pe un stadion cu o capacitate de doar 4.000 de locuri. AS Trencin a reuşit în sezonul precedent să câştige pentru prima dată în istorie eventul în Slovacia.
Gruparea roş-albastră va disputa primul meci în deplasare, pe 14 sau 15 iulie, în vreme ce returul va avea loc la București, pe „Arena Națională", o săptămână mai târziu.
Echipa antrenată de Mirel Rădoi a fost cap de serie, iar urna din care a fost aleasă adversara campioanei României a fost alcătuită din:
Dila Gori (Georgia)
Trencin (Slovacia)
Câștigătoarea meciului doi din turul întâi
Milsami Orhei (Moldova)
Câștigătoarea meciului patru din primul tur
Fola Esch (Luxemburg)
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.