„Dorel Zaica, profesor și, o vreme, director al Liceului de artă "Nicolae Tonitza", a fost unul dintre cei mai mari pedagogi pe care i-a avut această țară, inițiatorul unor experimente care au dus la o metodă care îi poartă numele: „Metoda Zaica”.

Un om de o nespusă bunătate dar și lipsit de compromisuri ideologice - însușire care nu i-a folosit deloc în acele timpuri -, inteligent și plin de umor, a avut o înrâurire cu totul specială asupra generațiilor care i-au trecut prin mână.

Avea geniul de a reuși să scoată dintr-un copil maximum din darurile cu care fusese mai mult sau mai puțin înzestrat.

A plecat la Domnul în primele ore ale zilei de Duminică, 5 octombrie, la vârsta de 86 de ani.”, scria atunci colegul nostru, Iulian Capsali, unul dintre miile de „tonitziști” participanți la „Experimentul” regretatului profesor, care a format generații întregi de mici genii dând liber adeseori Însuși Duhului Sfânt să vorbească prin gura copiilor.

Profesorul Zaica a plecat bucuros că ai săi copii i-au mers cu brio pe urme dar, credem noi, neîmpăcat că uriașa sa muncă nu a fost valorificată nici până azi. O lucrarea monumentală pe care o pregătise în urmă cu 10 ani despre metoda sa nu a văzut lumina tiparului nici până la moartea sa, din cauza obtuzității și micimii celor care ne conduc, la toate nivelele.

Profesorul deplângea faptul că spiritul creator al copilului nu este valorificat spre formarea lui deplină „Numai un om care a parcurs un liceu de artă ca profesor, în cazul meu conjugat cu exercițiile de creativitate făcute non-stop timp de câteva decenii, își poate da seama de importanța acestui dar de la Dumnezeu, creativitatea copilului. Dar eu n-am găsit rezonanță la aceste idei decât în străinătate, pentru că la noi și în ziua de astăzi vorbesc cu pereții - nu pot găsi o ființă în ministerul Învățământului sau în Inspectoratul Capitalei care să fie interesată de maldărul de lecții pe care le-am pus la punct, datorită cărora copiii cu care lucram ajungeau să evolueze formidabil. S-ar revoluționa învățământul dacă s-ar introduce această disciplină școlară”, spunea, cu dezamăgire, într-un interviu Video de acum aproape 15 ani, pe care îl reproducem mai jos.

Memoria sa a fost cinstită și de președintele României, Nicușor Dan: „Aflu că ne-a părăsit Dorel Zaica. Pictor și grafician. Profesor iubit de multe generații de elevi ai Liceului Tonitza. Dar mai ales — pentru mine — un mare cercetător al creativității copiilor (am selectat mai sus câteva citate fascinante din dialogurile lui cu copiii). A fost un om bun. Dumnezeu să-l ierte!”, a scris acesta.

La pomenirea de o săptămână ținem să-l omagiem și să aducem aminte din Moștenirea sa, mai ales pentru cei care nu au avut ocazia să se cuminece din ea.

Vom reda așadar o mică parte din opera sa culeasă de la copii, urmată de un interviu remarcabil din ziarul Lumina, interviul Video și o galerie de Fotografii cu dragul și extraordinarul Profesor.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

GENIAL: Scoala este o amestecatura de profesori care ne predau o amestecatura de lectii si la sfarsit iesim o amestecatura de oameni, dar toti cu scoala. (Matei, 13 ani)

 

 

Ce este timpul?

Joaca nu este un dusman al lectiilor ci este odihna copiilor de dupa lectii, este somnul vioi al copiilor. (14 ani)
 
La usa inimii cuiva, trebuie sa ne rugam, sa navalim sau sa ciocanim?
 
La usa inimii cuiva nu trebuie nici sa ciocanesti, nici sa navalesti, nici sa te rogi, ci trebuie doar sa canti. (11 ani)

La usa inimii cuiva, trebuie sa ne miscam si sa dorim cu incetinitorul. (13 ani)

„Norii care umblă degeaba au fost storși de Dumnezeu și acum se odihnesc." (Adina Ioana Marin, cl. V-a, 11 ani și 11 luni)

„Nu moare moartea aici pe pământ; moartea moare, pentru fiecare dintre noi, când descoperim raiul." (Cătălina Panicu, cl. VIII-a, 14 ani și 11 luni)

„Curcubeul este toboganul îngerilor și atunci trebuie să fie ca un arc." (Victoria Ecaterina Lupușor, cl. V-a, 11 ani și 2 luni)

„Eu cred că preoții sunt îmbrăcați în negru pentru că ei sunt în doliu pentru toți morții." (Dănuț Gheorghe, cl. I, 7 ani)

„Biserica este zâmbetul pământului." (Ruxandra Mocean, cl. VII-a, 14 ani și 3 luni)

 „Aureola stă în cerc în jurul capului, la sfinți, fiindcă ea reprezintă bunătatea, fără colțuri, fără opriri." (Cristian Hurmuzi, cl. VI-a, 12 ani)

„Diferența dintre sfinți și îngeri este că sfântul îți dă un nume, iar îngerul te ajută să-l păstrezi sănătos." (Iuliana Matei, cl. VIII-a, 14 ani și 7 luni)

„Icoanele sunt portretele de familie ale lui Dumnezeu." (Ana Maria Badea, cl. VII-a, 13 ani și 4 luni)

„Duhul Sfânt este memoria iubirii." (Roxana Zaharia, cl. VIII-a, 15 ani)

„Crucea și rugăciunea sunt un fel de arme cu gloanțe de bunătate la care diavolul nu are cum să se apere că nu are vestă antiglonț pentru așa ceva." (Deniz Ali, cl. V-a, 11 ani și 6 luni)

„Unii oameni nu putrezesc după ce mor, fără să fie îmbălsămați, pentru că trupurile lor au fost băgate în pământ cu cerul în ei." (Sabina Dallu, cl. VI-a, 12 ani și 7 luni)

„Avocatul apărării noastre la Judecata de Apoi este iubirea lui Dumnezeu față de oameni." (Anca Mateescu, cl. VIII-a, 15 ani și 2 luni)

„Când Îl ai pe Dumnezeu în suflet, toți oamenii din jurul nostru ne sunt rude." (Cătălina Opaină, cl. VIII-a, 14 ani și 10 luni)

„Biserica este o scară unde oamenii care urcă Îl întâlnesc pe Dumnezeu, Care coboară spre oameni.” (Bogdan George Ivanov, cl. VII-a, 13 ani și 7 luni) 

„Sfîntul Gheorghe l-a omorît pe balaur că balaurul a început primul și l-a băgat pe sfînt în legitimă apărare" (Felix Roncea, 12 ani)

"Aura sfinților arată afară aurul dinăuntrul lor" (Bogdan Topîrceanu, 11 ani)

"Sportivii trăiesc mai puțin decît călugării că sportivii mănîncă mult în fiecare zi și carnea le dezorientează viața" (Alina Zane, 8 ani)

"Unii oameni aprind lumînări la biserică pentru aceia care trebuie să fie povestiți" (Teodor Zaica, 7 ani)

"Ne rugăm cu palmele lipite pentru că ele dacă stau așa, sînt ca o săgeată cu aripi de degete care se îndreaptă spre Dumnezeu" (Adrian Ioniță, 9 ani)

"Dacă dracul va descoperi că, din greșeală, a făcut un bine, s-ar concedia de ciudă, dar dracul nu face bine din greșeală așa că nu putem vedea șomaj de drac niciodată" (Tudor Matache, 11 ani)

"Kamikaze sînt patrioți ai diavolului" (Paul Păun, 10 ani)

"Drăcovenie înseamnă o prostie cu coarne" (Teodor Zaica, 8 ani)

"Apocalipsa va fi cînd va curge ultima picătură în paharul cu nervi ai lumii și va da pe afară" (Ruxandra Guțu, 15 ani)

"Preotul e un fel de coșar al sufletelor" (Alexandra Ristea, 11 ani)

"Dacă te abții de la o plăcere îți iese o pildă" (Tudor Matache, 11 ani)

"Mătăniile sînt o gimnastică credincioasă" (Teodor Zaica, 7 ani)

"Peisajul este o caligrafie a lui Dumnezeu" (Adrian Ioniță, 8 ani)

"Înțelesul așezării în genunchi cînd omul se roagă este ca el să devină mai micuț" (Tudor Matache, 11 ani)

"Icoanele sînt portretele de familie ale lui Dumnezeu" (Ana Maria Badea, 13 ani)

"Chiar dacă țara noastră nu este în război, lumea zice că viața e o luptă, că oamenii se bat cu taxe mari, care le-a pus dracii, la lumină, taxele la gaze, apă și chirie, și cu alți dușmani și ăia care pierd războiul stau în frig fără lumină că sînt prizonieri" (Șerban Andrei Ionescu, 9 ani)

"Ca după ce murim să ne ridicăm la cer, trebuie toată viața să-i facem aripi, sufletului" (Iulia Ghiță, 14 ani)

"Zadarnic e să ai aripi, iar cerul uși închise" (Cassandra Halchias, 10 ani

De ce visăm noi?

Visele sunt ca, atunci când îți moare tataia, să îl mai vezi. (7 ani)

Ce este sufletul?

Sufletul este când pune mama prăjituri pe farfurie și îi lași prăjituri și lu’ ăla mic (Jeanina Baraitaru, 8 ani)

Ce este tristețea?

Tristețe înseamna când un om vine la altul și bea mult. (7 ani)

De ce au cruce pe spate unii păianjeni?

Unii păianjeni au cruce că ei sunt popa la păianjeni. (7 ani)

Ce este respectul?

Respect înseamna sa te scoli și să stea babele pe scaun. (9 ani)

Ce sunt buruienile?

Buruienile sunt niște plante folositoare doar lor. (12 ani)

Ce este sifonul?

Sifonul este o apă cu picățele. (7 ani)

Dacă știm că murim și încă pentru totdeauna, de ce nu suntem triști toată viața?

Dacă noi am fi triști toată viața, cu gândul că vom muri, atunci ar fi tot o moarte și viața (Anna Andreea Ioan, 12 ani)

Noi nu suntem triști toată viața, chiar dacă știm că murim, pentru că ne luăm cu viața, toată ziua și uităm de moarte. (Matei Niculescu, 10 ani)

De ce pun oamenii usturime de ochi în săpun?

Oamenii pun special usturime de ochi în săpun, pentru că, de obicei, ne spălăm pe ochi dimineața și usturimea ne trezește rapid din moțăială. (Paula Bud, 14 ani)

Oamenii pun usturime de ochi în săpun, că aia e un fel de usturoi, care se pune să omoare microbii. (Alexandru Ghica 8 ani)

De ce se cheamă părul din capul nostru păr, dacă nu face pere?

Părul din capul nostru nu face pere, pentru că nu face flori. (George Huszar, 12 ani)

Dacă tot se mânâncă amândouă, de ce nu servim mărar cu mere?

Mărarul și mărul nu se mânâncă împreună că din ele iese un conflict de gust. (Andreea Bâdală, 14 ani)

Noi nu servim mărar cu mere pentru că nu ne putem bate joc de foame (Alexandru Anghel, 14 ani)

Ce este un ministru?

„Ministru e un om care stă pe scaun și le spune la alții să facă cerere." (7 ani)

Ce este acela un testament?

„Testament este cînd la capitaliști moare unul și lasă averea la copii. La noi nu e testament pentru că nu are ce să lase omul." (11 ani)

Ce este setea?

„Setea înseamnă cînd tu vezi cico în oraș și vrei să bei și mama nu-ți dă, că după aia nu are bani de mîncare." (7 ani)

Ce este Biblia?

„Biblia este o carte lăsată de Dumnezeu, ca să se afle despre viitor. În ea scrie că vor fi două războaie mondiale și amîndouă vor fi cîștigate de români și chiar așa s-a întîmplat." (11 ani)

Ce este economia?

„Economie înseamnă să stăm puțin cu lumină și să stăm mult pe întuneric." (8 ani)

Ce este politica?

„Politica e un fel de spionaj." (12 ani)

Ce sînt politicienii?

„Politicienii sînt niște oameni care vor să facă pe deștepții în fața poporului." (12 ani)

Ce este răbdarea?

„Răbdarea este fenomenul care îi dă posibilitatea unui om să tacă din gură." (12 ani)

Ce sînt comuniștii?

„Comuniștii sînt ăia care umblă cu fanfara." (6 ani)

Ce este respectul?

„Respectul înseamnă cînd un băiat se duce la o doamnă și îi face tot ce spune." (7 ani)

Cine face laptele bătut?

„Vaca face laptele bătut cînd o bate stăpînul ei și după aia el o smulge." (6 ani)

De ce unii oameni fluieră și sforăie cînd dorm?

„Unii oameni fluieră cînd sforăie, că se gîndește la ziua de mîine și fluieră a pagubă." (9 ani)

Ce este răscoala?

„Răscoala înseamnă cînd părinții noștri nu găsesc bani și atunci răscolesc, ca să găsească." (8 ani)

Ce este statul?

„Statul e o organizație de partid care reprezintă conducerea." (12 ani)

„Statul e un om de la miliție." (7 ani)

Ce se cumpără de la țărani?

„La țărani, castraveții și roșiile sînt mai bune. La stat sînt mai rele, că statul mai stă, mai se culcă, mai vine cîteodată și după aia iar mai stă." (8 ani)

Cine sînt autorii bancurilor?

„Autorii bancurilor sînt oameni care au vizitat Oltenia." (9 ani)

„Bancurile le-a făcut Ștefan cel Mare, ca să știe și oamenii să mai glumeze." (7 ani)

„Bancurile le face statul." (7 ani)

De ce unii bogați dau bani la Biserică?

„Oamenii bogați care fac daruri bisericilor, dacă au păcate mari sînt scutiți 15-20% de pedeapsă, nu 100% cum cred ei." (12 ani)

„Degeaba încearcă unii oameni bogați de acum să dea cadouri sau bani unor biserici ca să mai fie iertați de păcate cînd mor, pentru că la Dumnezeu nu se umblă cu pile sau cu mită cum se umblă în guvern sau în parlament." (13 ani)

„Cred că biserica e locul în care uiți că mîine n-ai cîrnați pentru fasole." (13 ani)

„Comuniștii nu au dărîmat chiar toate bisericile, că au mai lăsat și pentru turiști." (11 ani)

„Comuniștii n-au dărîmat toate bisericile, că după aia rămîneau fără niște locuri foarte bune de spionat oamenii." (14 ani)

Cum se vorbește în lumea de dincolo?

„În rai și iad se vorbește doar cu interjecții; în iad cu: Auu, Vaaai, Aaah, Ooof, iar în rai cu: Mmm, Aaaa și Yeees." (14 ani)

Cum lumineaza licuricii?
 
Licuricii pot lumina, ca ei sunt o parte dintr-o stea, cand moare un om cade o stea si din steaua aia se formeaza licurici. (10 ani)
 
Licuricii sunt mici, au o lampa si vin la oamenii care viseaza si se uita la ei, cu lampa, ca sa vada ce viseaza. (7 ani)
 
Licuricii au o lanterna mica si ne-o baga in ochi, ca sa nu-i cunoastem. (6 ani)

Ce limba se foloseste in Iad si in Rai?
 
In Rai si in Iad nu se vorbeste nici o limba deoarece tot ce a fost de spus, s-a spus inainte sa ajungem acolo. (13 ani)

Ce este bucuria?
 
Bucurie e cand un om sade la coada si ii spune un om ca nu e nimic si el vede ca este ceva inauntru. (7 ani)
 
Ce este politica?
 
Politica este cand mai multi oameni se intalnesc si vorbesc foarte mult. (8 ani)
 
Ce este revelionul?
 
Revelion inseamna, cand unul se duce la altul, mananca, bea si se imbata. (7 ani)
 
Ce este rabdarea?
 
Rabdarea este cand un om se duce la macelarie si trebuie sa mai stea. (7 ani)
 
De ce e intotdeauna imbracat mirele in negru si mireasa in alb?
 
Mirele e imbracat in negru, ca asa e legea, asa a spus tovarasul Nicolae Ceausescu. (6 ani)

Ce este statul?

La tarani castravetii si rosiile sunt mai bune. La stat sunt mai rele, ca statu mai sta, mai se culca, mai vine cateodata, si dupa aia iar sta. (8 ani)

Ce este războiul? Cum se face el?

Pe câmpul de luptă, când nu prea se mai aud tunurile, de la una din țări, soldații anunță la radio că războiul s-a terminat. (10 ani)

Unchiul meu a fost la război și când a plecat și-a luat bomboane și cozonac. (5 ani)

Războiul e când Mihai Viteazul nu poate să-i sufere pe turci. (Victor Goanță, 6 ani)

Războiul este când se bat oamenii ca să nu mai vină alți oameni în libertatea noastră. (Valentin Preda 7 ani)

Ce fac soldații care au pierdut războiul?

Soldații care au pierdut războiul încep și îl caută (5 ani)

Soldații care au pierdut războiul vin acasă ca să dea vina pe ăia care nu au fost și ei la război. (10 ani)

Ce este zâmbetul?

A zâmbi înseamnă a râde pe furiș. (Dana Ștefan, 8 ani)

A zâmbi înseamnă să râzi parcă în gândul tău (Simona Ionescu, 8 ani)

A zâmbi este când niște oameni râd cu gura închisă, ca să nu deranjeze oamenii de la bloc. (Magdalena Ilie, 7 ani)

Ce este acela un testament?

Testament este când la capitaliști moare unul și lasă averea la copii. La noi nu este testament pentru că nu are ce să lase omul. (11 ani)

Ce este ambiția?

Ambiția în viața înseamnă să fii egoist. (Dan Zaica,10 ani)

Ce este acela un secret?

Secretul este atunci când nu trebuie să știe miliția. (6 ani)

Ce este comunismul ? Dar capitalismul?

 

A construi comunismul înseamnă să construim o societate civilizată. A construi capitalismul înseamnă să te porți ca un vagabond.  (13 ani)

Ce este trădarea?

Trădarea înseamnă prietenie moartă.

Ce este focul?

Focul este un lup care mănîncă lemnul.

Ce este și la ce folosește scheletul?

Scheletul ajută la înmulțirea științei.

A zîmbi înseamnă a rîde pe furiș.

A zîmbi este cînd niște oameni rîd cu gura închisă, ca să nu deranjeze oamenii de la bloc.

La ce folosește steagul?

Steagul folosește, că atunci cînd veneau turcii peste noi, ei nu știau peste ce țară veneau și atunci noi le arătam steagul și după aia ei știau.

Ce este talentul?

Talentul este o mîndrie a creierului.

Ce sînt vecinii?

Vecinii sînt niște oameni, care tatăl meu și mama mea se împrietenează, ca să-i dea o sută de lei.

Ce sînt scînteile?

Scînteile sînt niște pui de flacără.

Ce este inima?

Inima este o frunză de carne, roșie.

Ce este igiena?

Igiena este cînd vin neamurile și vede ce curat e în casă.

Ce este respectul?

Respectul înseamnă să te scoli și să stea babele pe scaun.

Ce este ceața?

Ceața este un întuneric luminos.

Ceața este cînd îngheață vîntul.

Cum facem noi să ținem minte?

În creier sînt milioane de cămăruțe, în care se aprovizionează vorbele și poeziile.

Dacă știm că murim și încă pentru totdeauna, de ce nu sîntem triști toată viața?

Dacă tristețea ne aleargă, punem bucuria să cîștige.

De ce unii cîini chiar mor, dacă rămîn fără stăpîn?

Inima unor cîini este prea legată de inima celor care i-au crescut, ca să mai poată trăi, cînd moare stăpînul, fără a doua inimă.

Folosesc cuiva stelele de pe cer?
 
Stelele de pe cer trebuiesc ca sa le ia oamenii saraci, sa le puna in pomul de iarna. (5 ani)
 
Cati ani tine copilaria?

Copiii traiesc 35 de ani, oamenii tineri 25 si batranii in 5 ani mor. (8 ani)
 
Copilaria tine 5 ani si dupa aia vine scoala. (6 ani)
 
Copilaria tine 20 de ani si dupa aia incepe sa imbatraneasca copiii si batranetea este pana la 88 de ani, dupa 88 de ani vine 89 si trebuie sa mori. (7 ani)

Experimentul Zaica în Ziarul Lumina: „Am descoperit similitudini între gândurile copiilor și cugetările Sfinților Părinți"

Dorel Zaica este artist, scriitor și un profesor îndrăgostit de lucrul cu copiii. Atât de îndrăgostit, încât a pus la punct un experiment și o metodă de păstrare a imaginației de copil. De ce trebuie să conserve adultul cât mai mult din gândirea copilului? Ne-o spune chiar Dorel Zaica: „Artiștii și savanții, păstrându-și ori redescoperindu-și creativitatea copilăriei, ajung la o fază în care din nou își «incendiază» propria imaginație. Scriitorul ajunge să scoată roman după roman, de parcă cineva i-ar dicta tot felul de întrebări, pentru că, prin antrenament, el reușește să se reîntoarcă la ritmul acela fantastic al copilăriei." Despre uimitoarea lume interioară a copiilor, în interviul care urmează.

Domnule profesor, v-ați dedicat întreaga carieră șlefuirii celor mai fragede talente. Ce v-a determinat să explorați universul magnific al copilăriei, cum v-a venit ideea?

Ideea mi-a venit foarte simplu, ca urmare a unei pățanii. M-au rugat într-un an prietenii să fiu Moș Crăciun, pentru că, fiind profesor, mă pricep mai bine să stau de vorbă cu copiii. Trecuseră șapte ani de când activam în învățământ. M-au îmbrăcat în niște haine aduse din recuzita unui teatru și am sosit la domiciliul cu pricina. Din clipa aceea, părinții nu au mai existat pentru ei. Toți s-au strâns în jurul meu și i-am rugat să ia loc. Încercam să stau de vorbă cu fiecare în parte, cu intenția de a scoate măcar două-trei vorbulițe de la ei și dorind să mă simtă cât mai apropiat de sufletul lor.

Dar s-a întâmplat următorul lucru. La tirul de întrebări banale, o fetiță îmi răspunde, printre altele, că ea stă în Balta Albă, lângă lift. Și am realizat că acest răspuns aproape caricatural avea, de fapt, o logică a lui, deoarece blocurile din acel cartier erau îngrozitor de asemănătoare, întinzându-se pe o suprafață foarte mare, lipsită de parcuri, biserici, săli de sport sau terenuri de joacă. Ele aveau aspectul unor ghetouri și, de aceea, pentru copil punctele de reper nu mai puteau fi cele din vechiul oraș. Acest răspuns caricatural l-am asociat imediat cu desenul copilului care e fermecător în sinceritatea lui, care e la fel de laconic exprimat. De atunci întrebarea care m-a frământat era: dacă copilul care desenează și pictează este același care rostește sau scrie un gând, nu ar trebuie oare să-l „căutăm" pe copil de gânduri, să-l punem în situații favorabile de a scrie și a rosti cel puțin tot atât de multe câte găsim prilejul de a-l determina să deseneze. Și am pus ani de zile întrebări copiilor, la început cât mai variate, apoi clasificate pe domenii care cuprind școala, familia, timpul liber, jocul, deci tot ceea ce e legat de universul lor imediat.

„Copilul e între diavol și Dumnezeu”

Imediat după Revoluție, s-a găsit prilejul de a-i chestiona și pe teme religioase. Dar nu m-am putut repezi imediat pe acest nou tărâm, deoarece primele întrebări pe care mi le-am alcătuit aveau stângăcia lor. Cel care pune întrebări trebuie să știe să rostească gândurile respective, termenii aceia trebuie înțeleși. De frică să nu fac tot felul de gafe, am început să citesc. Și am descoperit cea mai minunată literatură, încărcată de înțelepciune. Dacă am cunoaște cu toții această literatură și am începe să mergem mai des la biserică, sunt convins că nu ar mai exista maldărele astea de mizerii din jurul nostru.

Copilul e între diavol și Dumnezeu, căci filmele de la televizor și jocurile de pe calculator sunt curse diavolești întinse la tot pasul copiilor.

Ce frumos a răspuns un copil când l-am întrebat: „Oare de ce boală suferă adulții care fac legile, de nu se gândesc că ar trebui să interzică filmele violente, pe care copiii găsesc prilejul potrivit să le vadă?". Și aici nu e vorba doar de țara noastră, ci e o problemă globală. Trudești o viață întreagă, într-o instituție școlară sau ca părinte, să crești copilul cum trebuie și vine cineva care face un film plin de „scârboșenii" și-ți distruge toată munca.

Răspunsul copilului a fost: „Acești oameni care fac filmele și care sunt lăsați să le facă suferă de boala de nemaitrezire". M-am gândit imediat la Goppo, la omulețul lui, care aleargă dintr-o parte în alta a globului strigând: „Treziți-vă, treziți-vă!". Așadar, nouă, adulților, ne trântește un copil un asemenea răspuns prin care să ne scuture, să ne trezească la realitate, pentru că suntem cu toții niște adormiți, nu mai avem habar la ce consecințe teribile duc aceste forme de manifestare, chipurile, de cultură. Iată un crâmpei dintr-o discuție avută cu un copil pe teme de credință, dar într-un sens foarte larg, care ne pătrund pe toți.

Ce este experimentul Zaica?

Mă gândesc la ceea ce am făcut de când eram profesor foarte tânăr: nu m-am limitat doar la ceea ce era scris în manual sau în programa școlară. Întotdeauna am pus și întrebări colaterale, am venit cu albume de reproduceri. Iar unde am avut prilejul - și au fost destule tabere - am legat orele noastre de frumosul din natură ori de frumosul făcut de mâna omului. E foarte firesc să legi lecția de viață, de tot ceea ce ne înconjoară. Așa s-a întâmplat și cu culegerea de gânduri ale copiilor. Sunt gânduri care au legătură directă cu lecția și gânduri care sunt total diferite.

„Cum e să fii Maica lui Dumnezeu?”

Când am ajuns să adun material legat de credință, după cum vă spuneam, m-am apucat să citesc o serie întreagă de cărți, fiindcă eu nu am beneficiat de o educație religioasă, datorită vitregiilor epocii comuniste. Și atunci, mi-a venit ideea ca eu să mă axez nu pe lecții de religie propriu-zise, deoarece eu nu sunt un astfel de dascăl, ci pur și simplu pe ceea ce cred copiii despre Casa Domnului, despre Cruce, despre Iisus Hristos, despre Maica Domnului etc. Și așa, m-am trezit gratulat cu niște minuni de gânduri. De exemplu, spune-mi: „Dacă ți-ar ieși Maica Domnului în cale, ce ai face? Cum ai reacționa?". Iar copilul mi-a răspuns: „Dacă s-ar întâmpla această minune, eu aș întreba-o repede cum e să fii Maica lui Dumnezeu? Care e trăirea ei? Să-mi povestească ea, în persoană".

Sunt foarte multe gânduri fermecătoare pe care ei le pot spune, dacă îi provoci. Însă, noi nu prea îi provocăm și nu știu de ce. Nu prea ieșim din tiparele noastre scolastice. Și nu cred că e o treabă foarte folositoare. E bine să înveți exact ce spune cartea, dar o discuție liberă cu copiii pe teme religioase e necesară, mai ales dat fiind faptul că ei suferă, acasă, diferite influențe care îi depărtează de Biserică. Nu spune nimeni să creăm o dezbinare între părinți și copii, dar o discuție liberă cu ei ar fi, cred, foarte interesantă și din punctul de vedere al adulților care se ocupă de educația lor religioasă. Pentru că ar putea să-i cunoască mai bine cum gândesc, ce fel de influențe există, și cum ar putea să-i aducă pe calea cea bună, fără să recurgă la contraziceri, ci încercând să discute de ideea de bunătate, de întrajutorare. Și îi învață mai degrabă să fie niște egoiști.

Le-am pus chiar întrebări-problemă: „Cum ieșiți voi din situația delicată de a fi avut un conflict fizic cu un coleg? Poate v-ați luat la bătaie și ați povestit acasă, cu amar, ce vi s-a întâmplat. Iar tatăl sau bunicul a sărit repede să vă explice cum trebuie să dați și voi, ca să nu fiți atât de blegi și s-o încasați. Și primiți sfatul acesta și după aceea, vă treziți, la școală, la ora de religie sau la biserică, că primiți exact sfatul invers: când te trezești angajat într-un conflict violent, tu să nu răspunzi la fel. Ce faceți în situația asta?".

Și cine-i scoate din încurcătură, până la urmă?

Părerea mea e că singura ființă care-i poate scoate din încurcătură e preotul sau profesortul de religie. Ei trebuie să găsească tactul necesar, încât să nu creeze o stare de așa-zisă jignire în care s-ar putea regăsi mulți din părinții care se simt cu musca pe căciulă. Trebuie recurs la o serie de exemple pentru a arăta în ce situații tragice s-a ajuns, când la violență s-a răspuns cu violență. Dar exemplele pot fi nenumărate și le afli stând de vorbă cu copiii, așa cum ai sta de vorbă cu semenii, cu prietenii sau cu colegii, băgându-i în seamă, astfel încât ei să-și dea seama că stai cu urechea aplecată la păsurile lor, care, de regulă, sunt tratate de adulți cu un surâs în colțul gurii.

În momentul în care te simt că ești foarte cald, foarte apropiat, atunci ei se dezvăluie în toată plinătatea structurii lor. Și spun foarte multe lucruri noi. Le poți fi mult mai de folos când ei se descarcă. Dar aceasta nu se întâmplă întotdeauna la biserică, pentru că nu toți copiii sunt duși la biserică să se spovedească. Și, de aceea, profesorul de religie are un rol extrem de important în a identifica tot ceea ce copilul ține în el, din timiditate.

Când se dezvoltă o discuție liberă în care se problematizează, putem apela la proverbe, care, prin natura lor, nu mai trezesc suspiciuni. De pildă, „dacă te faci frate cu necuratul ca să treci puntea, ce faci cu el după ce ai trecut-o?". Și atunci copilul poate răspunde mai mult sau mai puțin fericit, poate interveni un altul care are de acasă o pregătire în acest sens, spunându-i: „Ei, nu spune că nu-ți mai pasă de el, căci în momentul în care el ți-a făcut un serviciu, nu mai scapi de el". Se dezvoltă, astfel, o discuție care devine cu adevărat rodnică.

Uzina fantastică din mintea copiilor

Ce importanță joacă imaginația în universul copiilor?

În primul rând, ar trebui să lămurim de ce au ei o imaginație foarte bogată. Pentru că, atunci când se trezesc pe lumea aceasta, sunt înconjurați de un ocean de obiecte și de fenomene pe care nu le înțeleg. Și, oricât de multe întrebări ne-ar pune copiii ca să-i lămurim, nu ar exista timpul necesar ca să le afle pe toate. Atunci, cu puținele informații pe care le primesc, cu ceea ce observă în jurul lor, începe să se pună în mișcare intuiția, pentru a se putea descurca grație conexiunilor pe care le fac în căpșorul lor. Dar uzina aceasta e fantastică. Nici nu bănuim ce e în capul lor, în acele momente. Creierul e pus la o treabă fabuloasă. Pe măsură însă ce copiii încep să primească tot mai multe informații de la părinți, de la bunici, de la educatoare, de la învățătoare, de la televizor, de la oamenii din jurul lor, maldărele de informații ce sosesc, uneori „băgate cu pâlnia", încep să stingă, încet, presupunerile lor. Ei află cum decurg fenomenele, cum se pot explica. Și, treptat, se instalează un fel de „lene" a gândirii, care nu mai e pusă într-un ritm susținut la lucru.

Eu, căutând să mențin ritmul meu săptămânal de discuții, m-am trezit că am întreținut în ei ideea de a face tot felul de conexiuni. Păstrând în ei dorința de a conversa, de a răspunde la problemele noi create de întrebări, am conservat o mare parte din energia imaginativă.

La nivel practic, cum ar folosi cuiva, de vârstă adultă, o „imaginație copilărească"?

Toți oamenii mari au avut imaginație de copii. Artiștii și savanții, păstrându-și ori redescoperindu-și creativitatea copilăriei, ajung la o fază în care din nou își „incendiază" propria imaginație. Scriitorul ajunge să scoată roman după roman de parcă cineva i-ar dicta tot felul de întrebări, pentru că, prin antenament, el reușește să se reîntoarcă la ritmul acela fantastic al copilăriei. Prin aceste discuții îndelungate - căci am avut în vizor copii începând cu vârsta de 4 ani și i-am îndrumat până la 15 ani - ei au ajuns la capacități nebănuite și neîntâlnite la alți copii, căci orice tip de gimnastică lasă urme, duce la niște performanțe. Așa mi-a venit ideea să adun exercițiile de creativitate, ca proiecte ale unor viitoare manuale de educare a creativității. Dacă le-aș preda, mi-ar lua trei ani și ar constitui o nouă disciplină școlară.

E de-a dreptul scandalos că, în instituțiile de învățământ în care noi facem o serie întreagă de antrenamente pentru memorie, logică, atenție, musculatură, neglijăm una din cele mai fascinante capacități a omului: creativitatea! Există un ocean de obiecte făcute de mâna omului. Gândiți-vă că demontați un vapor până la ultimul șurub. Vă dați seama câte sute de mii de obiecte concepute de om, de latura sa creativă?

Când m-am apucat să fac aceste exerciții și să le pun în aplicare, am descoperit cum copiii inventează cu o ușurință formidabilă. De pildă, au tot scornit forme noi și m-am trezit cu niște proiecte extrem de interesante de arhitectură și de mobilier. La un moment dat, m-am trezit că îmi desenează o roabă cu o sferă în loc de roată. Puțin mai târziu, ne-am trezit că un inventator a conceput un asemenea model.

„Dumnezeu grăiește prin copii”

Am realizat cu copiii de gimnaziu proiecte de ceramică, de haine, de reclame, demne de lucrări de diplomă într-un liceu de artă sau similare chiar lucrărilor profesioniste. Și am înțeles care este eficacitatea muncii cu regularitate, a unui profil care, practic, nu există în învățământul românesc, decât sporadic. Fac poate exerciții de creativitate copiii dintr-o școală de artă, pe ici, pe colo.

Se vorbește deseori de taberele de creație, dar dacă analizăm cum s-a lucrat, descoperim că au desenat o căpiță, un pom, un deal. Aceea nu e creație, ci copierea unui element din natură. Faptul că atunci când este pus în situația de a inventa sau relata anumite lucruri, copilul se comportă ca un mic artist, ar trebui să ne impulsioneze să extindem genul acesta de activitate.

Cu privire la textele religioase, surpriza a fost fantastică, deoarece am descoperit frapante similitudini între gândurile copiilor și cugetările Sfinților Părinți. Deși, la început, mi s-a părut un fapt inexplicabil, apoi am aflat că Dumnezeu grăiește prin copii. Și mă tot întreb dacă nu cumva ar trebui să stăm de vorbă mai mult cu copiii, ca astfel să ni-L apropiem și mai mult pe Dumnezeu.

Scurtă biografie

Maestrul Dorel Zaica s-a născut la 22 iulie 1939 în București.

A absolvit Liceul de Arte Plastice și Institutul „Nicolae Grigorescu", secția pictură, din București. Între 1965-1978, a activat ca profesor de desen la Școala Generală Nr. 84 din București, iar între 1978-2000, ca profesor de desen și pictură la Liceul de arte plastice „Nicolae Tonitza". Între 1990-1992, a îndeplinit și funcția de director al acestui liceu, fiind cel mai iubit profesor al liceului.

Din 1973 până în prezent, a deschis o serie de expoziții conținând exerciții de dezvoltare a creativității. Între 1973-1986, a fost coordonator al Studioului de pictură de la Muzeul Colecțiilor. În 1980, a colaborat cu 12 exerciții la volumul Modalități de stimulare a creativității intelectuale și artistice prin activități școlare și extrașcolare la elevii de gimnaziu în perspectiva trecerii la prima treaptă de liceu, lucrare solicitată de UNESCO și realizată sub patronajul Ministerului Educației și Învățământului, de către Institutul de Cercetări Psihologice și Pedagogice. În 1985, a susținut o serie de prelegeri la Școala japoneză din București pe probleme de creativitate aplicată. A colaborat: cu Titus Mezaroș, la realizarea filmului Bucureștiul văzut de la un metru înălțime, produs de Studioul „Alexandru Sahia"; cu Alexandru Stark, la filmul pentru televiziune De ce nu cade Soarele; cu actorul și regizorul Florian Pittiș, pentru o serie de spectacole la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra".

În 1994, deschide o expoziție de mare amploare, cu caracter experimental-didactic însoțită de un workshop la Salt Lake City (SUA). În 1999, deschide, la sediul Ambasadei Braziliei la București, o expoziție cu experimente la catedră pe probleme de creativitate.

În 2001, își lansează cartea Experimentul Zaica, volum editat cu sprijinul Ministerului Culturii și Învățământului, avându-i drept co-autori pe Irina Nicolau, Ciprian Voicilă și Daniela Alexandrescu. În 2007, și-a lansat cărțile Cronică involuntară. Mărturisiri la vârsta copilăriei și Copilăria poeziei. Decorat în 2002, prin decret guvernamental al Republicii Federative Brazilia, pentru activitatea artistică-didactică în cadrul programului Uzina de vise (Fundația Brazilia-România).

Din 1968, este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, secția pictură pe șevalet. În 1987 a participat la tabăra internațională de pictură de la Smolian (Bulgaria). Între 1970-1987, a efectuat diferite călătorii de studii documentare sub tutela Uniunii Artiștilor Plastici în: URSS (Ucraina, Letonia, Rusia), Polonia, RDG, Cehoslovacia, iar după 1989, în Franța, Ungaria, Austria, Germania, Italia, Grecia. Între 1991-2002, execută o serie de lucrări și deschide numeroase expoziții personale la Barcelona, în sudul Spaniei, statul Utah (SUA), Belgia (Galeria de Artă a Centrului Cultural Istoric din Diest), Austria (Salzburg), Germania (Frankfurt).

Ziarul Lumina

FOTO-GALERIE IN MEMORIAM DUPĂ VIDEO: