Irina Bazon: În anul 2020 ați publicat cartea „Deșcolarizarea României. Scopurile, cârtițele și arhitecții reformei învățământului românesc”. Am dori câteva detalii despre cum a avut loc acest proces al deșcolarizării și ce consecințe a avut asupra societății și asupra copiilor și tinerilor.

Mircea Platon: Deșcolarizarea României a fost procesul prin care elevii au fost deposedați de cunoaștere și de caracter. Procesul s-a desfă­șurat conform unor metode elaborate în Occident de către echipe de experți și puse apoi în aplicare de mari instituții internaționale care funcționează ca bănci de memorie instituțională a reformei. Nu s-a lucrat la întâmplare, ci metodic. Lucrul e dovedit de faptul că în România s-au parcurs exact aceiași pași ai deșcolarizării care s-au parcurs în, de exemplu, SUA sau Franța. În SUA s-a început din anii ‘50, în Franța, din anii ‘70. La noi, în anii ‘90. Sloganurile, manipularea mediatică, implicarea ONG-urilor, deprofesionalizarea cadrelor didactice, noua scolastică psiho-pedagogică, toate, ca să-l citez pe Creangă, cumplitele mește­șuguri de tâmpenie ale reformei educaționale au fost identice și au circulat între America din anii ‘50-’60, Franța din anii ‘70, America de Sud din anii ‘80, Europa de Est din anii ‘90, Asia Centrală și țările arabe în anii 2000. Am arătat chiar că experții din România care au făcut reforma la noi au fost transferați apoi să facă reforma educației în Afganistan, după aceleași rețete și cu aceleași rezultate, deși între România și Afganistan există atât de multe dife­rențe culturale. Practic, deșcola­ri­zarea României a dus la un viitor incert pentru România, la distrugerea școlii ca motor al ascensiunii sociale bazate pe muncă și merit, vorba lui Eminescu, și la certitudinea unui viitor dominat fie de adulți români imaturi, slab pre­gătiți și incapabili să-și stăpânească, adică să-și locuiască, gospodărească și lase moștenire copiilor lor, țara, fie de imigranți. Practic, deșcolarizarea a contribuit decisiv la împiedicarea transmiterii României, ca patrimoniu material și cultural, dinspre strămoși înspre urmași.

Scandaloase conflicte de interese în impunerea cu orice preț a digitalizării educației

De ce credeți că, în ciuda unui număr semnificativ de cercetări (și cărți traduse inclusiv în România), apărute în ultimul deceniu, despre nocivitatea introducerii în învățământ a calculatorului și a tehnologiilor digitale - cercetări în urma cărora țări importante, precum Suedia sau Olanda, orientate inițial către digitalizare, au decis recent eliminarea dispozitivelor digitale și întoarcerea la manualele tradiționale -, totuși, România insistă să impună cu orice preț digitalizarea, ba chiar să introducă în învățământul preuniversitar instrumente bazate pe AI, după cum se menționează în proiectul de Strategie națională pentru Inteligență Artificială 2023-2027? Deși, după cum ați arătat și în cercetarea dvs., nu este adus nici un argument științific întemeiat privind utilitatea didactică a agendei digitalizatoare în România.

E vorba de uriașe interese financiare care fac să fie trecute cu vederea chiar scandaloase conflicte de interese. Lobby-ul IT își finan­țează singur articolele care clamează rolul benefic al digitalizării. Și aceste „studii” devin apoi materiale invocate de ME în digitalizarea educației. E ca și cum am lua de bun orice fluturaș publicitar și l-am folosi ca sursă de politici publice. Există corporații uriașe cu interese imense în domeniul IT, iar autoritățile române și cele ale UE se comportă ca și cum cor­porațiile ar fi niște organizații de binefacere interesate de pro­pă­șirea publică. Suntem conduși de niște oameni cu mentalitatea celor care primeau și furau „ajutoare” expirate la începutul anilor ‘90.

„Deșcolarizarea și deșcolarizarea digitală s-au făcut pe bani buni. S-a câștigat imens din reformă”

Cartea dvs. și semnalul de alarmă pe care l-ați lansat în 2021 prin analiza dvs. amplă și riguros documentată „Cruciada copiilor: deșcolarizarea digitală” au scos în evidență aspecte grave privind starea învățământului românesc și direcția distructivă în care ­este împins prin alinierea la agenda neoliberal-globalistă și prin digitalizarea lui cu orice preț. A existat un impact al acestui semnal de alarmă asupra profesorilor, părinților sau tinerilor sau, la un nivel mai sus, asupra decidenților din Ministerul Educației? Ce reacții au existat?

Nu. Deoarece cărțile mele nu vin cu fonduri atașate. Deșcola­rizarea și deșcolarizarea digitală s-au făcut pe bani buni. S-a câștigat imens din reformă. S-au făcut vacanțe, s-au cumpărat case, se iau salarii uriașe, s-au pus pe roate afaceri. Există un întreg establishment psiho-pedagogic care s-a născut ca urmare a acestor întreprinderi de stat și cooperatiste. Cărțile mele vin doar cu argumente și cu trimiteri la surse, nu cu finanțări. Ecourile în rândul publicului, care include părinți și profesori, au fost destul de puternice, dar nu de natură a schimba cu ceva mersul lucrurilor. Cei aflați la cârma României își concep interesele strategice într-un fel care include deșcolarizarea României și generalizarea analfabetismului. Trusturile de presă sunt perfect aliniate acestui program.

Cum ar trebui încurajați să rămână în țară tinerii capabili, după ce termină studiile? România îi pierde pe mulți dintre tinerii ei înzestrați și cel mai bine pregătiți, care ar putea forma elita țării, lucrând în slujba neamului lor, dar aleg să-și părăsească țara. Ce ar trebui făcut pentru ei?

Ar trebui aplicat principiul „Omul potrivit la locul potrivit”. Am forma și oameni potriviți și am avea și loc pentru ei. Acum, sistemul e înțesat de lingușitori mediocri, de incompetenți, de plagiatori. Nu pleacă doar tinerii străluciți, ci și oamenii normali, dar de caracter, oamenii de bază ai unei țări.

În Strategia privind Digitalizarea Educației din ­România, MEC preia o serie de recomandări formulate de DIGITALEUROPE, despre care ați arătat că este principalul instrument prin care lobby-ul Big Tech își impune agenda digitalizatoare în Europa și România. Una dintre principalele recomandări este „dezvoltarea de parteneriate insti­tu­ționale public-privat pentru alcătuirea de module curriculare de învățare online la distanță”. Cum comentați acest obiectiv?

Da, e școală de tip penitenciar, pusă în practică în mod obișnuit în anumite țări africane și, în mod excepțional, în tot restul lumii cu ocazia a ceea ce OMS decretează a fi „pandemii”. E școală cu Big Brother. Nu se învață nimic, dar se țintuiește locului și se controlează totul.

„Școala nu își propune să învețe, ci să educe. Dar educă fără să se ocupe de caracter”

Integral în ziarul Lumina