Ziua mondialã de luptã împotriva durerii, marcatã pentru prima datã în 2004 este sărbătorită, anual, la data de 11 octombrie. „Sărbătoarea” a început la  iniţiativa participanţilor la Congresul de Oncologie, desfãşurat la Istanbul şi a preşedintelui Asociaţiei Mondiale de Studiere a Durerii, Sir Michael Bount.

Cuvântul "durere" derivă, în limba română din latinescul "dolor"; în terminologia utilizată în terapia durerii se mai folosesc termeni ce derivă din rădăcina indo-europeană "algo", care la greci (algeo) definea durerea fizică (nevralgie, hiperalgezie, analgezie), rădăcina "angh" (din greacă, latină și sanscrită - intră în constituția cuvintelor angină, anxietate) și rădăcina "spao" (din lb. greacă, spasm). Dacă pentru durere se mai folosește și sinonimul "algie", pentru suprimarea durerii, în limba română se folosește cuvântul "analgezie" (an-fără, algos-durere) și algeziologie pentru disciplina care studiază durearea și tratarea sa.

Conform Asociaţiei Internaţionale pentru Studiul Durerii, discutând cu cineva care suferã o durere cronică, cel mai des este pusă întrebarea: “Cum suporţi durerea?”.

Nu există măsurători obiective pentru durere. Putem ști că o persoană “are durere“ doar pe baza afirmațiilor sau acțiunilor sale. Aceste acțiuni pot fi măsurate obiectiv, dar aceste măsurători nu pot să evalueze evenimentele care au dus la apariția lor.

“În ultimele douã decenii s-au fãcut multe încercãri pentru a se înţelege modul de a se depãrta durerile, punându-se accent pe cercetarea psihosocialã a durerii şi pe practica clinicã. O mare parte din interes în a înţelege durerea şi mijloacele de a o suporta, de a lucra cu ea poate fi regãsit şi în modele mai sofisticate. Acele modele aratã cã durerea este o experienţã complexã, multidimensionalã, care nu doar cã are o componentã senzorialã, ci şi una cognitivã, afectivã şi motivaţionalã/comportamentalã”. (timpolis.ro)

Durerea neuropată

Dacă la majoritatea persoanelor ce o pot simţi, durerea constituie un simptom al unei afecţiuni, acest lucru nu este întotdeauna valabil. Doctorii au identificat cazuri în care durerea a persistat după ce factorul provocator a dispărut, estimându-se că această situaţie se întâlneşte la 7%-8% din populaţia Europei. Această durere cronică, ce încetează să mai fie un simptom ce indică stimularea unui receptor nociceptiv, devine ea însăşi o boală şi reprezintă durerea neuropată.

Abia în ultimii ani medicina a început să recunoască faptul că durerea cronică constituie o boală de sine stătătoare, după ce mult timp aceasta a fost considerată o problemă de ordin psihologic şi trecută cu vederea.

Durerea cronică neuropată a fost considerată mult timp drept "boala invizibilă" ce afectează zeci de milioane de oameni la nivel mondial fără a fi recunoscută ca atare în medicină. În ultimii ani, aceasta a fost recunoscută ca o afecţiune a sistemului nervos ce trebuie tratată independent, iar din ce în ce mai multe cadre medicale conştientizează răspândirea şi efectul devastator al acestei boli. O veste bună vine din partea cercetătorilor ce activează în acest domeniu, resursele alocate înţelegerii acestei afecţiuni sporindu-se de la an la an.