Zile de sărbătoare în Eparhia Caransebeșului

De Cosmin Țîntă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Singura biserică din Eparhia Caransebeșului cu hramul „Sf. Atanasie al Athonului” și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită, în Parohia Domașnea, de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, alături de un sobor de preoți și diaconi.
 
Biserica din Parohia Domașnea s-a zidit între anii 1807-1817. O clădire foarte solidă, pentru ridicarea căreia unii credincioși ai acelor vremuri și-au vândut chiar pământurile. Biserica a fost zugrăvită în anul 1823 de Dimitrie Popovici iar pictura a fost făcută de pictorul Dimitrie Turcu din Oravița în anul 1834. Biserica a fost sfințită de către Episcopul Vârșețului Maxim Minulovici la 5 iulie 1833 stabilindu-se cu această ocazie și hramul bisericii, Sfântul Atanasie al Atonului. În anul 1932, profesorul Nicolae Iorga a declarat biserica monument istoric național.

„Este îmbucurător faptul că avem în Episcopia Banatului de Munte o biserică de mir, o biserică parohială, cu hramul acestui Cuvios, Atanasie al Athonului, cel care a întemeiat frumoasa Mănăstire Marea Lavră din Sfântul Munte Athos. De asemenea, ne bucurăm că acești credincioși din parohia Domașnea au păstrat rânduiala statornicită din vechime. Îi felicităm cu ocazia hramului bisericii din Domașnea pe părintele protopop și paroh Iosif Frenț și pe ctitorii și binefăcătorii acestei frumoase biserici de la Poarta Orientală a Banatului. Le mulțumim tuturor credincioșilor care astăzi au ales să fie mai întâi la rugăciune, la Sfânta Liturghie, și apoi la manifestările cultural-artistice pregătite de Primăria comunei Domașnea, împreună cu parohia, și îi rugăm pe toți fiii și fiicele satului să fie aproape de această biserică în care s-au botezat, s-au cununat și în care au petrecut cele mai frumoase și importante momente din viața lor. Îi binecuvântăm pe toți locuitorii comunei Domașnea și îl rugăm pe Sfântul Atanasie al Athonului să ocrotească Marea Lavră din Sfântul Munte Athos, dar și Parohia Domașnea din istorica Episcopie a Caransebeșului”, a cuvântat Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. 

Preasfințitul Părinte Episcop i-a conferit părintelui paroh, care este și protopopul Protopopiatului Băile Herculane, Crucea „Episcop Elie Miron Cristea”. La bucuria duhovnicească a parohiei au luat parte autorități locale și un număr însemnat de credincioși, dintre care mulți copii și tineri îmbrăcați în costume populare.

Cu doar câteva zile înainte, la împlinirea a 600 ani de la moartea sa, Mircea cel Bătrân fusese comemorat în Catedrala din Caransebeș. „Am săvârșit o slujbă de pomenire deoarece acest domn al Țării Românești a stăpânit la începutul secolului al 15-lea și Banatul de Severin”, a spus PS Lucian în cadrul evenimentului. „Din titulatura sa rezultă că bravul domnitor al Țării Românești a stăpânit de la Banatul de Severin până la marea cea mare, Dobrogea de astăzi, dar și cadrilaterul, sudul Dobrogei, fiind singur stăpânitor al cetății Dârstorului, părțile tătărești, adică sudul Basarabiei de astăzi și peste munți în Transilvania, Țara Făgărașului și Țara Amlașului”, a adăugat Episcopul Caransebeșului.

La manifestarea comemorativă au luat parte membrii Permanenței Consiliului Eparhial, elevi și studenți de la cele două școli de teologie din Caransebeș, credincioși din municipiu.În cuvântul rostit, ierarhul a precizat că „se cuvenea ca nu numai în Oltenia, Muntenia și Dobrogea să se oficieze slujbe de pomenire pentru voievodul Mircea cel Bătrân, nu numai la Mănăstirea Cozia unde își doarme somnul de veci, ci și în Catedrala din Banatul de Severin”. După slujba de pomenire a urmat prelegerea „600 de ani de la nașterea în eternitate a domnitorului Țării Românești Mircea cel Bătrân” susținută de Pr. Vidu Vasiloni, profesor la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș.


Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  2. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  3. CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

  4. Nicușor Dan și-a chemat adepții în Piața Victoriei. Susținătorii lui și-au pregătit deja fustițele - FOTOGRAFIA NOPȚII. ACTUALIZARE: AU ÎNCĂLCAT LEGEA! Primăria Capitalei transmite ÎN DIRECT mitingul candidatului prezidențial al USR!

  5. Ion Spânu: Nicușor e muc dar Blandiana nu mai e sfârc. Doar hoașcă

  6. 7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

  7. E DE-AL LOR! L-au dat în vileag: ANTICREȘTINII LGBT-IȘTI de la RENEW EUROPE au recunoscut că ”independentul” Nicușor Dan e CANDIDATUL LOR. Acum cere și ”parteneriate civile” pentru cupluri de același sex și cele ca al lui - VIDEO

  8. Mirela Roznoveanu: Ana Blandiana și Dizidența Imaginară

  9. MIRCEA CĂRTĂRESCU: O ISTORIE ROMANȚATĂ DESPRE CUM NE ALEGEM PREȘEDINTELE ÎN MOD INTELIGENT

  10. PĂRINTELE DIONISIE IGNAT DE LA COLCIU – CHIP AL SMERENIEI CREȘTINE ȘI AL DRAGOSTEI DEPLINE (+11 mai 2004) - Un portret alcătuit de Maicile de la Petru Vodă

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  7. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

23:00

PĂRINTELE DIONISIE IGNAT DE LA COLCIU – CHIP AL SMERENIEI CREȘTINE ȘI AL DRAGOSTEI DEPLINE (+11 mai 2004) - Un portret alcătuit de Maicile de la Petru Vodă

22:44

Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

22:00

MIRCEA CĂRTĂRESCU: O ISTORIE ROMANȚATĂ DESPRE CUM NE ALEGEM PREȘEDINTELE ÎN MOD INTELIGENT

21:15

Mirela Roznoveanu: Ana Blandiana și Dizidența Imaginară

20:01

Ion Spânu: Nicușor e muc dar Blandiana nu mai e sfârc. Doar hoașcă

18:45

Nicușor Dan și-a chemat adepții în Piața Victoriei. Susținătorii lui și-au pregătit deja fustițele - FOTOGRAFIA NOPȚII. ACTUALIZARE: AU ÎNCĂLCAT LEGEA! Primăria Capitalei transmite ÎN DIRECT mitingul candidatului prezidențial al USR!

17:55

E DE-AL LOR! L-au dat în vileag: ANTICREȘTINII LGBT-IȘTI de la RENEW EUROPE au recunoscut că ”independentul” Nicușor Dan e CANDIDATUL LOR. Acum cere și ”parteneriate civile” pentru cupluri de același sex și cele ca al lui - VIDEO

17:00

Mesaj în prag de alegeri pentru tânărul contemporan – Adu-ți aminte cine ești!

16:00

IPS Teodosie a sfințit sediul AUR din Constanța, o tradiție creștin ortodoxă firească pe care credincioșii o fac de obicei la evenimente deosebite. Numai ateii și anticreștinii care se tem de aghiasmă pot contesta o slujbă de sfeștanie - VIDEO

15:27

CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

14:50

Lucian Ciuchiță: Analfabetul nonbelian Mircea Cărtărescu recidivează!

13:50

Reunificarea Basarabiei cu România după modelul Germaniei. Propunere neașteptată a lui George Simion, în presa franceză: Eu aș fi de acord cu revenirea la Monarhie. Sucesorul lui Mihai conform legii salice este Prințul Nicolae al României

13:09

Miracolul de la Vitezda nu a fost altceva decât un Botez!

12:50

PUTIN PROPUNE NEGOCIERI DE PACE DIRECTE LA ISTANBUL. ZELENSKI NU REFUZĂ

12:30

Familia Udrea - Concert Aniversar RADU GYR - 50 DE ANI și lansare de carte Dan Puric LACRIMA IUBIRII. De la Mărturisire la Martiri - Cu toții la Târgoviște, 11 Mai 2025