Viorel Cataramă renunță la prezidenţiale! VEZI pe cine va susţine în cursa pentru Cotroceni

De Alexandra Davidoiu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Viorel Cataramă a renunțat la candidatura sa independentă la alegerile prezidenţiale, anunțând că îl va susţine pe Cristian Diaconescu în campanie, potrivit Digi24.


Cei doi au susţinut astăzi o conferinţă de presă comună.


"Renunţ la candidatura mea la funcţia de preşedinte şi îmi dau sprijinul domnului Cristian Diaconescu şi le cer celor care au fost alături de mine să îl sprijine. Azi, când Cristian Diaconescu a realizat că şi PMP a făcut paşi mari în direcţia transformării într-o structură mafiotă aşa cum sunt toate partidele politice şi şi-a dat demisia din acest partid şi candidează ca independent, am convenit ca să preia ideile principale din programul meu, iar eu îl voi susţine", a afirmat Viorel Cataramă.


„Am identificat similitudini între proiectul lui Viorel Cataramă şi al meu”, a spus Cristian Diaconescu, adăugând că "În opinia mea, sprijinul lui Viorel Cataramă este esenţial".



Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Virgiliu Gheorghe la Pr. Bogdan Florin Vlaicu:

Cine este George Simion:

@daianatrutescu

Diaspora face ISTORIE!

♬ original sound - MApN-Armata României

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
Ultima oră

01:30

George Simion l-a tocat pe Macron la strategul lui Trump, Steve Bannon și preferatul lui Musk, Mario Nawfall: Era globaliștilor din Europa se apropie de sfârșit. Victoria suveranismului în România le va grăbi sfârșitul. Va fi o luptă grea dar vom câștiga!

01:10

Turul 2 al Referendumului pentru Familie are loc Duminică - Referendumul pentru Marea Familie Română

01:00

SFÂRȘIT DE CAPITOL

00:45

SUVERANISM vs SOROȘISM - Corespondență din SUA de la Prof. Dr. Nicolae Dima

00:00

Manifestul lui Dan Puric: Fă-ți CRUCEA sabie, popor român!

23:30

Darul lacrimilor

23:10

Manuela Hărăbor: Nu vă lăsați manipulați, nu lăsați frica să vă guverneze. Aveți curaj, nu suntem singuri în această luptă. Hristos este cu noi!

23:00

Pascal Ilie Virgil: TRENUL DIN CARE SE ARUNCĂ ADEVARUL

22:30

De ce îl votăm pe George Simion. Să ascultăm de părinții duhovnicești ai vremurilor noastre

22:00

Bănescu și Vexler deturnează Federația Evreilor în interes politic

21:45

Mesajul directorului executiv al Asociației Accept către comunitate homosexuală înainte de turul 2 al alegerilor prezidențiale: Unul dintre candidați are inițiative legislative anti-LGBT - VIDEO

21:37

Pr. Bogdan Florin Vlaicu cu av. Marina-Ioana Alexandru, Virgiliu Gheorghe și Ionuț Țene despre ideologia neomarxistă anticreștină, atacurile sale asupra justiției și istoriei, precum și despre Ziua Națională de Cinstire a Martirilor Anticomuniști - VIDEO

21:30

De ce boli vizibile suferă candidatul prezidențial Nicușor Dan: Mucofagie și Rhinotillexomanie

21:00

Un mare duhovnic avertizează: Nu poți să nu vezi că pretinsul creștin-ortodox Nicușor Dan nu-și asumă responsabil propria familie nici în fața lui Dumnezeu nici a oamenilor ci mimează ”familia”. Cum ar putea el să-și asume răspunderea pentru o țară?

20:37

Cine este și ce vrea Nicușor Dan. Răspunsul creierului electronic