Vineri începe TIFF 2014

De Mircea Dan Condurache  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



217 filme din 55 de ţări, concerte, expoziţii, masterclass-uri, dezbateri şi petreceri vor avea loc la cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, care începe vineri, în Piaţa Unirii Open Air, în Cluj.

Ceremonia de deschidere, care va avea loc mâine, de la ora 20.45, va fi urmată de premiera naţională a filmului Philomena (regia Stephen Frears), nominalizat anul acesta la Oscar.

La gala prezentată de Tudor Giurgiu, preşedintele festivalului, vor participa oficialităţi şi personalităţi din lumea filmului. Până pe 8 iunie, spectatorii au de ales între 217 filme din 55 de ţări, concerte, expoziţii, masterclass-uri, dezbateri şi petreceri.

Totodată, circa şapte sute de invitaţi români şi străini sunt aşteptaţi la TIFF. La gala de deschidere va fi detaliată una dintre cele mai importante campanii în care se implică TIFF anul acesta, "Salvaţi Marele Ecran!".

Sâmbătă, la ora 10.30, va avea loc prima conferinţă din campania de salvare a cinematografelor din România, la care vor participa Emil Boc, primarul municipiului Cluj, Marius Szabo, primarul oraşului Gherla, Tudor Giurgiu, preşedintele TIFF, Marta Materska-Samek, preşedintele board-ului Cinema Development Foundation (Polonia), Tina Hajon - Head of Film Exhibition, Croatian Audiovisual Centre, Ivo Andrle, managerul Aerofilms (Cehia).

Tot sâmbătă, de la 20.30, va avea loc deschiderea oficială a Depozitului de Filme din strada Maiakovski, în prezenţa unor oficiali şi invitaţi, urmată de proiecţia unor fragmente din documentarul lui Alexandru Belc, "Cinema, mon amour" (work-in-progress) şi a filmului "Cinema at the End", în prezenţa regizorului Meritxell Soler.

Spaţiul inedit de la fostul depozit RADEF va găzdui în timpul festivalului proiecţiile din secţiunea cu acelaşi nume, Cinema, Mon Amour. Intrarea e liberă.

Proiecţiile încep vineri dimineaţă cu filmele dedicate celor mai mici spectatori ai festivalului, în programul EducaTIFF. La Cinema Victoria, de la 10.00, va fi proiectat "A fi şi a avea/ Etre et avoir", în prezenţa regizorului Nicolas Philibert, celebrat anul acesta în secţiunea 3X3.

Votat cel mai bun film documentar la Premiile Academiei Europene de Film în 2002, "A fi şi a avea/ Etre et avoir", este povestea unei clase unice dintr-un sat francez, unde toţi copiii se află în grija unui învăţător.

Duminică, 1 iunie, de la 11.00, la Cinema "Florin Piersic", copiii şi părinţii se vor bucura de experienţa Cinepiano, un spectacol cu acompaniament live al pianistului Tony Berchmans pe filme mute cu Charlie Chaplin, Stan şi Bran şi Buster Keaton. EducaTIFF cuprinde ateliere de animaţie, seminarii de critică de film şi lecţii de actorie cu actorul Stefan Collier.

Surprize îi aşteaptă pe cei mici şi la Castelul Banffy de la Bonţida. Pe 31 mai şi 1 iunie, de la ora 12.00, copiii sunt invitaţi să înveţe meşteşuguri vechi şi meserii noi, în Cetatea micilor antreprenori. Eforturile le vor fi răsplătite în cupoane de distracţie.

Cei care lucrează la meşterul olar, la tâmplar, bucătar, la pompieri sau la spital îşi câştigă dreptul de a participa la ateliere de efecte speciale de film, teatru de păpuşi, spectacol de magie, fotbal şi alte jocuri.

Cei care au jucării vechi le pot aduce la consignaţie, unde vânzători simpatici, care ştiu să socotească, vor convinge alţi copii să le cumpere. Sâmbătă, 31 mai, de la 14.00, muzicienii polonezi de la Male Instrumenty, renumiţi pentru concertele la instrumente improvizate, le vor arăta copiilor cum se poate crea muzică din obiecte reciclabile.

După lăsarea serii, de la 21.45, vor fi proiecţii în aer liber pentru cei mari: sâmbătă - "Bolondos vakáció/ Frumoasele vacanţe”, de Karoly Makk, o comedie româno-maghiară din 1967, cu Florin Piersic, Ion Dichiseanu şi Ilinca Tomoroveanu, iar duminică, filmul "1984”, în regia lui Michael Radford, care aniversează 30 de ani de la premieră.

La Casa TIFF, încep concertele în weekend. Sâmbătă, de la 22.00, un spectacol inedit va fi oferit de polonezii de la Male Instrumenty, care cântă la instrumente improvizate din jucării, deşeuri reciclabile, diverse obiecte.

Duminică, de la 22.00, Teodora Enache îşi va încânta audienţa cu vocea care i-a adus supranumele de "Ella Fitzgerald a României”. La Mănăştur Open Air, proiecţiile gratuite în aer liber încep vineri, de la 22.00, cu "Psihopaţii/ Killers”, un thriller din secţiunea tematică "Ochi pentru Ochi", nerecomandat minorilor.

La Cinema Mărăşti, o sală care revine anul acesta în program, vor rula câte două filme în fiecare zi de festival, de la orele 18.00 şi 20.30. La Cinema Mărăşti, un bilet achiziţionat pentru o proiecţie va asigura accesul pentru două persoane.

Primele filme, cele de vineri, sunt "Dragoste în sânge/ Love Steaks”, o poveste de dragoste între doi angajaţi ai unui hotel de lux, şi "Trăiască libertatea/ Viva la liberta!”, o comedie acidă despre politică.

Pe Michael Kutza, director al Festivalului Internaţional al Film de la Chicago şi membru al juriului competiţiei TIFF, publicul îl va întâlni la proiecţia specială a filmului "Strictly Ballroom” (regia Baz Luhrman) sâmbătă, de la 17.00, la Cinema Arta.

Festivalul Internaţional de Film Transilvania este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia pentru Film şi Cultură Urbană. Anul acesta, TIFF Cluj-Napoca va avea loc între 30 mai şi 8 iunie, TIFF Bucureşti va avea loc între 10 şi 19 iunie, iar TIFF Sibiu, între 25 şi 29 iunie.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  2. RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

  3. 7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

  4. CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

  5. Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

  6. Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ

  7. Reunificarea Basarabiei cu România după modelul Germaniei. Propunere neașteptată a lui George Simion, în presa franceză: Eu aș fi de acord cu revenirea la Monarhie. Sucesorul lui Mihai conform legii salice este Prințul Nicolae al României

  8. Pomenirea unuia dintre cei mai puternici exorciști ai României: Părintele Ilarion Argatu (2 August 1913 - 11 Mai 1999): ”Vrăjmașul satanei s-a strămutat pentru totdeauna în Rai”. Reportaj de la Cernica, mărturii, înainte-vederi și sfaturi duh

  9. Zoe Dantes: Ultrașii Democrației

  10. Miracolul de la Vitezda nu a fost altceva decât un Botez!

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  7. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

17:55

E DE-AL LOR! L-au dat în vileag: ANTICREȘTINII LGBT-IȘTI de la RENEW EUROPE au recunoscut că ”independentul” Nicușor Dan e CANDIDATUL LOR. Acum cere și ”parteneriate civile” pentru cupluri de același sex și cele ca al lui

17:00

Mesaj în prag de alegeri pentru tânărul contemporan – Adu-ți aminte cine ești!

16:00

IPS Teodosie a sfințit sediul AUR din Constanța, o tradiție creștin ortodoxă firească pe care credincioșii o fac de obicei la evenimente deosebite. Numai ateii și anticreștinii care se tem de aghiasmă pot contesta o slujbă de sfeștanie - VIDEO

15:27

CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

14:50

Lucian Ciuchiță: Analfabetul nonbelian Mircea Cărtărescu recidivează!

13:50

Reunificarea Basarabiei cu România după modelul Germaniei. Propunere neașteptată a lui George Simion, în presa franceză: Eu aș fi de acord cu revenirea la Monarhie. Sucesorul lui Mihai conform legii salice este Prințul Nicolae al României

13:09

Miracolul de la Vitezda nu a fost altceva decât un Botez!

12:50

PUTIN PROPUNE NEGOCIERI DE PACE DIRECTE LA ISTANBUL. ZELENSKI NU REFUZĂ

12:30

Familia Udrea - Concert Aniversar RADU GYR - 50 DE ANI și lansare de carte Dan Puric LACRIMA IUBIRII. De la Mărturisire la Martiri - Cu toții la Târgoviște, 11 Mai 2025

12:00

11 mai: Sfântul Sfințit Mucenic Mochie preotul. Sfântul Ierarh Metodie și Sfântul Cuvios Chiril, luminătorii slavilor

11:38

În așteptarea unui miracol (Duminica a patra după Paști)

23:33

RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

22:00

Pomenirea unuia dintre cei mai puternici exorciști ai României: Părintele Ilarion Argatu (2 August 1913 - 11 Mai 1999): ”Vrăjmașul satanei s-a strămutat pentru totdeauna în Rai”. Reportaj de la Cernica, mărturii, înainte-vederi și sfaturi duh

21:30

Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ

20:55

Mită electorală de la festivalul satanist UNTOLD: Nicușor Dan se simte în elementul lui