În opinia premierului maghiar, principala sursă a problemelor din Europa o reprezintă imigraţia economică, ce ar trebui oprită. Viktor Orban a făcut aceste declarații ieri, la finalul marşului împotriva terorismului, citat de presa ungară.
Livrare gratuita in 24 de ore! Orice produs
"Imigraţia economică este un lucru rău pentru Europa, este o sursă de probleme şi de pericole pentru popoarele europene, iar de aceea ea trebuie oprită. Atât timp cât voi fi eu premier, Ungaria nu va fi o destinaţie pentru imigranţi. Nu vrem să vedem printre noi minorităţi importante care să aibă caracteristici culturale diferite, vrem ca Ungaria să rămână Ungaria", a ideclarat Viktor Orban pentru televiziunea publică ungară, potrivit Mediafax.
Liderul de la Budapesta şi-a exprimat speranţa că o analiză "calmă şi aşezată" a evenimentelor recente va conduce liderii europeni la o înăsprire a politicii de restricţie a imigraţiei.
Potrivit unor date oficiale, cel puţin 30.000 de persoane originare din Asia şi 5.000 originare din Africa locuiau cu reşedinţa în Ungaria în 2014. De asemenea, Ungaria a întregistrat o creştere a numărului cererilor de azil politic de la 2.000, în 2012, la aproape 20.000 în 2013.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.