Sf. Cuv Gheorghe s-a născut, în anul 1730, în Săliștea Sibiului. Părinții săi erau oameni credincioși. Părăsind casa părintească la 19 ani, a plecat la București, iar de aici, la Constantinopol. Dorindu-și viața călugărească, a plecat în Sfântul Munte Athos. În jurul anul 1750 este primit la Mănăstirea Vatoped.

Elefant.ro:Livrare gratuita in 24 de ore! Orice produs

După doi ani de nevoințe în Sfântul Munte, Sf. Gheorghe primește Marea Schimă și ajunge să fie cunoscut în munte pentru modul său foarte râvnitor de a viețui, petrecându-şi timpul în rugăciune, post, privegheri şi îndelungi meditaţii.

Din Vatoped, se mută la Schitul Sf. Ilie, unde trăiește timp de 10 ani, împreună cu o obște de monahi români și slavi, condusă de starețul Paisie de la Neamț, cel care avea să devină, la rândul lui, ulterior, sfânt. Împreună cu acesta și cu alți 64 de ucenici ai lui, Cuv. Gheorghe, care fusese, între timp, hirotonit ieromonah, se întoarce în România, unde se stabilește, pe rând, la mănăstirile Dragomirna, Secu și Neamț.

Tulburat de desele mutări, Sf. Gheorghe caută să se întoarcă în Athos, însă, la cererea Mitropolitului Țării Românești, Grigore al II-lea, rămâne să repună în rânduială viața monahală românească. Își alege Schitul Cernica, aflat în paragină și părăsit de vreo 30 de ani. Împreună cu doi ucenici, Atanasie şi Gherasim, cuviosul Gheorghe curăţă schitul de buruieni, iar în curând obştea se va mări cu mai mulţi monahi râvnitori, care doresc să se pună sub ascultarea unui adevărat părinte duhovnicesc, cum era cuviosul.

În anul 1785 Cernica este, oficial, redeschisă, ca mănăstire, în jurul cuviosului Gheorghe adunându-se până atunci peste cincizeci de ucenici, credincioşii începând şi ei să vină în număr tot mai mare la slujbele mănăstireşti, căutând povaţa stareţului Gheorghe. Pentru că pe atunci clădirile existente nu erau de ajuns pentru a-i adăposti pe toţi monahii şi pelerinii, cuviosul hotărăşte zidirea unui nou rând de chilii pentru monahi şi a unui arhondaric (casă de oaspeţi).

Începând din anul 1788, i-au fost încredințate, pe rând, cârmuirea mănăstirilor de la Curtea de Argeș și Căldărușani, pe care le-a repus în rânduială monahală. În apropiere de Căldăruşani, la Cocioc, cuviosul a zidit o biserică şi nişte chilii şi a pus să se planteze pomi, lăsând locul ca pe un loc de retragere şi linişte pentru monahii mai nevoitori.

S-a îngrijit de mănăstirile Cernica şi Căldăruşani până la adormirea sa, în anul 1806. Înainte de trecerea sa la Domnul, i-a chemat la sine pe toţi ucenicii săi, la biserică, pentru o ultimă rugăciune împreună. Și-a luat rămas bun de la ei, dându-le şi ultimele sfaturi. A lăsat ucenicilor săi un testament, prin care le rezuma în şapte trepte nevoinţele monahale, îndemnându-i să fie ascultători, să se spovedească des, să –şi mărturisească gândurile îndrumătorului lor duhovnicesc, să se împărtăşească cu Sfintele Taine de douăsprezece ori pe an, să se ferească de cei care „sminteau” obştea, să administreze cu înţelepciune bunurile mănăstirii, ca stareţul să dea fiecăruia ascultări după puterea şi temperamentul lui, iar mănăstirea să nu treacă de numărul de 103 monahi pe care îl avea atunci. În intenţia sa, rânduiala aceasta trebuia să rămână un îndreptar al vieţii călugăreşti. Cu ajutorul ei, monahii vor omorî „toate patimile cele alcătuite prin limbă, prin inimă şi prin simţuri, făcându-se vrednici de-a pururea împărtăşirii Dumnezeieştilor Taine”. 

Fiind înzestrat cu adânci şi înţelepte sentimente naţionale, pe care i le vor fi fortificat trăirea sa la Sfântul Munte, cuviosul Gheorghe lasă cu limbă de moarte să nu se supună obştea întemeiată conducătorilor de alt neam: „Deci şi întru auzul tuturor, mai întâi pe voi, duhovnicii, preoţii, diaconii, clirosanii şi pe toţi cine sunteţi primitori de sfatul meu, cel lisat către voi cu limbă de moarte, părinteşte vă rog, pentru numele Preasfintei Troiţe, ca să nu faceţi supusă smerita obşte altor mai procopsite neamuri, până când se va ţinea câte un prosticel suflet de român într-însa” .

Cuviosul stareţ Gheorghe de la Cernica, sau Gheorghe Ardealeanul, cum mai este cunoscut din unele însemnări, s-a mutat la Domnul în ziua de 3 decembrie 1806. Sfintele sale moaşte se află, până astăzi, la mănăstirea Cernica.

[video ]https://www.youtube.com/watch?v=gmAf5ohS7E4[/video]