Primarul localităţii Domaşnea, judeţul Caraş Severin, a desfigurat un locuitor după ce l-a lovit cu pumnul în plină figură.
Incidentul violent a avut loc sâmbătă seară la benzinăria la care bărbatul agresat lucra. Primarul, însoţit de alte trei persoane, a consumat timp de mai multe ore băuturi alcoolice.
În tot acest timp, cei patru au discutat în contradictoriu cu un angajat al benzinăriei despre Asociația Crescătorilor de Animale din Domașnea, din care acesta din urmă făcea parte, scrie vesttv-resita.ro.
Atunci când în benzinărie nu au rămas decât angajatul în cauză şi grupul primarului, edilul s-a dus la acesta si l-a lovit cu pumnul în figură.
Ulterior, cei patru, în frunte cu primarul, au plecat ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Un alt angajat al benzinăriei a alertat autorităţile vazându-şi colegul sângerând.
Primarul Petru Lorinț se află la al patrulea mandat în Domaşnea.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.