Doi activişti Greenpeace au pătruns sâmbătă în Turnul Eiffel, iar unul dintre ei s-a instalat într-un cort suspendat la etajul al doilea, pentru a cere eliberarea unor membri ai organizaţiei, arestaţi în Rusia, transmite AFP, citată de Agerpres.
Cei doi au afişat două mesaje, pe care se putea citi "Eliberaţi-i pe cei 30 de pe nava Arctic" şi "Militanţi în închisoare, climat în pericol".
"Suntem aici ca să trimitem un mesaj guvernului francez, pentru a face totul în scopul eliberării celor 28 de militanţi şi a celor doi jurnalişti", a declarat reprezentantul Greenpeace Franţa, Cyrille Cormier.
O navă a Greenpeace a fost luată cu asalt la 19 septembrie de un comando rus, după ce unii militanţi au încercat să escaladeze o platformă petrolieră a companiei Gazprom, în scopul de a denunţa riscurile ecologice. Cele 30 de persoane au fost încarcerate la Murmansk şi inculpate pentru huliganism, acuzaţii pentru care riscă până la 7 ani de închisoare.
http://youtu.be/j9kcKPa2c84
http://youtu.be/XIWHp_CgglM

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.