Preasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a vizitat parohia Dobroeni, protopiatul Hereşti. Cu această ocazie, în biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Dobroeni, grupul de copii "Şoapte Îngerilor" a susţinut un mini-concert.
Elefant.ro:Livrare gratuita in 24 de ore! Orice produs
Radu Gyr, pe numele adevărat Radu Demetrescu, a fost un poet interbelic, condamnat la 12 şi apoi 25 de ani de închisoare sub regimul comunist, din care a executat "doar" 20 de ani de temniţă. Pentru condamnarea la moarte din 1958 (comutată apoi în 25 de ani de detenţie), poetul a fost reabilitat oficial de către justiţia din România. Radu Gyr a fost membru al Mişcării Legionare.
În timpul detenţiei, Radu Gyr a compus un număr impresionant de poezii, majoritatea transmiţându-se între deţinuţi, prin codul Morse.
http://youtu.be/5k1bVOMNFek
Poezia "Avem o ţară" - Versuri
Avem o țară unde au stăpânit odată
Vitejii daci, bărbați nemuritori
Și unde stau de veacuri laolaltă
Izvoare, văi și munți cu fruntea-n zări.
Avem troițe sfinte, altare și icoane
Și candeli ard cu mii de pâlpâiri.
Avem atâtea lacrimi și prigoane
Că ne e plin pământul de martiri.
Avem la Putna, sfânt și viu cu duhul,
Pe cel ce-a stat Ortodoxiei scut;
Și azi de-l vom chema să-nfrângă Apusul
Va răsturna cinci veacuri de pământ.
Avem pe Brâncoveanu pildă tare,
Că pruncii lui sub sabie-au căzut
Ca să păzească fără de schimbare
Credința dreaptă-n care s-au născut.
Avem Ardealul sfânt, pământul răstignirii,
Cu tunuri sfârtecat de cel viclean;
Avem Ierarhii sfinți, pe Iancu și martirii,
Pe Horea tras pe roată pentru neam.
Azi iarăși te-au suit vrăjmașii tăi pe cruce,
Ardeal cu trei culori împodobit,
Scriind deasupra vina ta cu sânge:
Aceea că Ortodoxia ai iubit.
Avem un rai de sfinți
în temniți dați la moarte
Și aruncați în groapă neștiuți;
Dar astăzi, dând pământul la o parte,
Ies moaște sfinte-n zeghe grea de deținuți.
E jertfa lor de veacuri mărturia
Ce strigă din morminte pân’ la noi
Să apărăm cu râvnă Ortodoxia
Și-acest pământ de Sfinți și de Eroi.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
în temniți dați la moarte
Și aruncați în groapă neștiuți;
Dar astăzi, dând pământul la o parte,
Ies moaște sfinte-n zeghe grea de deținuți.
TRĂIASCĂ ROMÂNIA!