Foştii papi Ioan Paul al II-lea şi Ioan al XXIII-lea sunt, începând de duminică, sfinţi ai Bisericii Romano - Catolice.
Cei doi foşti papi au fost canonizaţi în cadrul unei ceremonii care a provocat un interes enorm în rândul credincioşilor din lumea întreagă.
"Îi declarăm şi îi definim sfinţi pe preafericiţii Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea, îi trecem în rândul sfinţilor şi stabilim că, în toata Biserica, ei să fie cinstiţi cu evlavie printre sfinţi", a declarat actualul papa, Francisc.
La ceremonia de la Vatican au participat mai mult de o sută de mii de oameni veniţi din toată lumea să asiste la acest moment istoric.
Cu această ocazie şi-a făcut apariţia în public şi Benedict al XVI-lea, devenit papă emerit după ce a renunţat la rolul de conducător al Bisericii Catolice.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.