Ungurii din "bazinul carpatic" au stabilit la Budapesta AUTONOMIA ECONOMICĂ a Ardealului şi "Ținutului Secuiesc"

De Răzvan Marinescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Reprezentanţii organizaţiilor maghiarilor din afara graniţelor Ungariei au dezbătut, în cadrul unui forum economic, care a avut loc miercuri, în Parlamentul Ungariei, posibilităţile de dezvoltare ale Bazinului Carpatic, transmite agenţia ungară de presă MTI, preluată de ActiveNews.

La această conferinţă, organizată de Institutul ungar de Cercetare a Strategiei Naţionale, secretarul de stat pe probleme energetice din România, Károly Borbély, a prezentat proiectul de dezvoltare economică, respectiv, documentul numit "Transilvania 2020", elaborat de UDMR, prin care se prevede "stimularea dezvoltarii Ținutului Secuiesc". Referindu-se la acest proiect, Károly Borbély a evidenţiat, printre altele, importanţa alocării subvenţiilor agricole şi a creşterii competitivităţii firmelor de construcţii. În ultimii ani, au venit foarte mulţi întreprinzători în Transilvania, a spus Károly Borbély  care a subliniat în concluzie că relaţii de afaceri româno-ungare trebuie dezvoltate în viitor.

La rândul său, vicepreşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania, Jenő Mátis, a prezentat Proiectul Mikó Imre, precizând că acest proiect are o importanţă majoră în procesul privind dezvoltarea economică. Printr-un proiect de dezvoltare bine gândit, Transilvania poate deveni unul dintre cei mai importanţi parteneri ai Ungariei, a precizat Jenő Mátis, adăugând că în perspectivă se doreşte ca Transilvania să devină "Elveţia Estului". Planul sau Proiectul Mikó Imre, realizat împreună cu Partidul Popular Maghiar din Transilvania fondat de Laszlo Tokes, este numit asa după fostul guvernator maghiar al Transilvaniei din anii 1849 şi 1860-1861, de profesie economist şi este in fapt un proiect de autonomie economică a Ardealului.

Vicepreşedintele Partidului Comunităţii Maghiare din Slovacia, Iván Farkas, a vorbit despre Proiectul Baross Gábor, care este un proiect similar de dezvolare economică regională, respectiv autonomă, în Slovacia. Printre punctele care se referă la dezvoltare a amintit infrasctructura rutieră transfrontalieră de lângă graniţă, relansarea industriei alimentare, precum şi exploatarea posibilităţilor oferite de turismul rural.

Liderul Uniunii Maghiare din Voivodina, István Pásztor, a menţionat că proiectele prezentate sunt toate excepţionale, dar până în toamnă trebuie elaborate programele operative şi create sistemul instituţional necesar pentru aplicarea acestor proiecte, precum şi identificate resursele materiale necesare, care pot fi obţinute din trei locuri: din ţara în care trăieşte respectiva comunitate maghiară, de la Uniunea Europeană şi din partea Ungariei.

Pe aceeasi temă citiţi şi Autonomii “exemplare” şi autonomia ca ghetou. ANALIZĂ ActiveNews
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

15:32

ȘTIAȚI CĂ Vlad Pascu a fost olimpic la matematică? E bun de președinte

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan este candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!