După “răutăcism”, ar trebui să ne rezervăm luxul de a crea şi pune în valoare un cuvânt foarte util: tâmpism. Iar diferenţa dintre proaspătul lexem şi eterna prostie ar fi aceeaşi dintre prost şi tâmpit. Proşti ne fac până la urmă mama şi tata, tâmpiţi ne străduim să devenim noi-înşine. Prostul e un substantiv, de aceea e până la urmă o stare, tâmpit este un participiu verbal care presupune un proces, o transformare. În ciuda părerii larg răspândite, este foarte greu să găseşti un prost, în vreme ce lumea abundă de tâmpiţi. Prostia e din specia handicapurilor, purtătorul ei trebuind să fie tratat cu milă şi ocrotit. Tâmpirea e sora lenii intelectuale, e un viciu şi un păcat ce se cere osândit.

S-au încetăţenit la noi subtilităţile ieftine care vizează coada vacii. A pleca de la coada vacii, în epoca lui Ceauşescu, era sinonim cu a trece un test de inteligenţă. A rămâne la coada vacii, dimpotrivă, era o condamnare socială. Se putea folosi şi ca ameninţare pedagogică: dacă nu înveţi bine, treci la coada vacii! Procedeul stilistic utilizat, ar spune un grec dedat la subtilităţile retoricii, este sinecdoca. Profit de ocazie să destâmpesc câţiva: sinecdoca este figura de stil care constă în lărgirea sau restrângerea sensului unui cuvânt prin folosirea întregului în locul părţii (şi invers), a particularului în locul generalului, a generalului în locul particularului, a materiei din care este făcut un lucru în locul lucrului însuşi etc.

Retorica este uşor de descifrat: coada vacii = vaca. Iar vaca = prostie, inferioritate, înapoiere. Domnilor, faceţi un efort de dezrobire mentală şi reparaţi lucrurile. Cauza pentru care ţinem vaca este ugerul, nu coada. Dacă vreodată am renunţa la ea, după uger ne-ar părea rău, nu după coada care ne poate plezni ca pe nişte muşte tembele. Faceţi un test simplu: aduceţi acasă zece litri de lapte. Dar să nu fie zece cutii din supermarket, ca să nu stricaţi totul, căutaţi două bidoane de cinci litri umplute cu lapte de contrabandă, din cel interzis de U.E. O să vă plonjaţi nevasta într-o delicioasă stare de perplexitate. Obişnuită cu porţiile meschine oferite de societatea modernă, va claca previzibil: “Ce să fac cu atâta lapte?” Ei, vedeţi, pentru asta, pentru zece litri de lapte la o mulsoare, de două ori pe zi, ţinem vaca, iar problema se rezolvă în felul următor: smântână, brânză, caş, urdă, caşcaval, jintuială, zer.

De prostie nu există scăpare, de tâmpire da. Înlocuiţi “coada” cu “ugerul”, şi restabiliţi astfel ordinea firească a lucrurilor. Cel care şi-a lăsat opincile în barieră a plecat de la ugerul vacii. Cel rămas la glie a rămas la ugerul vacii. În Moldova se spune că “vaca ţine casa”. Ardelenii zic: “vaca este talpa casei”. Subzistenţa începe cu vaca, şi tot cu ea subzistenţa se transformă în abundenţă. Copiii malnutriţi din România sunt aşa pentru că nu au parte de o vacă a lor.

La ţară, într-o zi în care n-ai nimic de mâncare, oricum ai lapte, brânză şi smântână, la o azvârlitură de lingură de-o mămăligă. Nimicul, acolo, înseamnă de fapt foarte mult. Ca să înţelegi ce înseamnă vaca, experienţa ei palpabilă, trebuie să-ţi aducă cineva două bidoane cu câte cinci litri de lapte şi să te pună să le rezolvi. Cu ele în mână pricepi cât de meschină este viaţa celui mutat la bloc: oale prea mici, frigider prea mic, să caut pe net cum se face brânza etc.
Cam asta e ce-am vrut să vă spun de data asta. Al vostru, Radu cel întors la ugerul vacii.