România se află în topul ţărilor cu persoane afectate de tulburări psihice, cu aproape 300.000 de bolnavi, iar acest lucru influenţează bunul mers al societăţii.
Din păcate, însă, societatea românească se împarte însă, în două categorii: opresorii(psihopaţii) şi opresorii (depresivii), a afirmat doctorul psihiatrul Aurel Romila, pentru Formula As. Mai rău este că persoanele care ocupă posturi cheie în ţară sunt psihopaţi, în mare parte, afirmă psihiatrul.
Reputatul profesor spune că poporul român trăieşte într-o societate care nu permite dezvoltarea persoanei şi că acest lucru se petrece de 100 de ani.
"Cea mai gravă consecinţă a istoriei noastre din ultima sută de ani a fost felul în care s-a făcut selecţia umană. O societate care nu permite dezvoltarea persoanei e o societate slabă. Când personalitatea nu poate înflori, când e traumatizată, apar bolile psihice şi intervine ratarea. Ratarea e punctul în jurul căruia se învârte totul. E discrepanţa între ceea ce am putea deveni şi ceea ce ajungem să devenim în societatea de azi. Destinele sunt neîmplinite, ratate, curmate prematur, fiindcă deasupra noastră tronează nişte incapabili care ne pun piedici. Suntem condamnaţi la ratare de nişte psihopaţi. Şi asta nu de ieri, de azi. Iorga, Titulescu, câţi oameni de valoare nu au fost eliminaţi din societate de nişte nimicuri, de nişte anonimi? Dacă vii şi le vorbeşti oamenilor de normalitate, bun simţ, armonie, transcendenţă, spirit, te vor acuza că ai citit prea multe broşuri. Performanţa se măsoară azi doar în putere, bani şi sex. Trăiesc tragic această soartă a poporului român", a afirmat profesorul.
Psihologul Aurel Romilă mai spune că 90% dintre oamenii cu care intră în contact sunt nefericiţi şi asta pentru că trăiesc într-o societate care şi-a pierdut valorile.
"90% din oamenii cu care intru în contact sunt profund nefericiţi, o societate care şi-a pierdut valorile de bine, frumos, adevăr şi dreptate", a spus Aurel Romila.
Acesta a mai spus că nu e nimic normal în reacţia de aprobare a Conchitei Wurst, transexualul care a câştigat concursul Eurovision.
"Aţi văzut Eurovisionul şi femeia cu barbă? Aţi văzut cum a fremătat lumea de aplauze? E normal? Nu. Normalitatea e o stare de echilibru şi armonie între cunoaştere, afectivitate, inteligenţă şi voinţă. Când una din acestea e excesiv dezvoltată sau subdezvoltată, armonia se pierde şi apare boala sau suferinţa", a declarat Aurel Romila.
Pentru a citi întreg interviul faceţi click aici.

Dacă socoţi societatea ca o fracţie, atunci o să observi la mijloc un strat subţire, care e al oamenilor normali. Crucea normalilor e că sunt foarte puţini, au devenit o minoritate fragilă, din care se tot desprind în sus şi în jos. Cei de sub acest strat, de dedesubt, sunt depresivii. Aproape o treime din populaţie suferă într-o formă sau alta de depresie. Însă nu pentru ei mă îngrijorez eu, ci pentru cei de deasupra stratului fin al normalităţii, pentru psihopaţi, care au ocupat toate posturile-cheie în ţară. De aia nu avem sănătate mentală în ţara asta, că populaţia se împarte în mare măsură între opresori (psihopaţi) şi oprimaţi (depresivi).
Reputatul profesor spune că poporul român trăieşte într-o societate care nu permite dezvoltarea persoanei şi că acest lucru se petrece de 100 de ani.
"Cea mai gravă consecinţă a istoriei noastre din ultima sută de ani a fost felul în care s-a făcut selecţia umană. O societate care nu permite dezvoltarea persoanei e o societate slabă. Când personalitatea nu poate înflori, când e traumatizată, apar bolile psihice şi intervine ratarea. Ratarea e punctul în jurul căruia se învârte totul. E discrepanţa între ceea ce am putea deveni şi ceea ce ajungem să devenim în societatea de azi. Destinele sunt neîmplinite, ratate, curmate prematur, fiindcă deasupra noastră tronează nişte incapabili care ne pun piedici. Suntem condamnaţi la ratare de nişte psihopaţi. Şi asta nu de ieri, de azi. Iorga, Titulescu, câţi oameni de valoare nu au fost eliminaţi din societate de nişte nimicuri, de nişte anonimi? Dacă vii şi le vorbeşti oamenilor de normalitate, bun simţ, armonie, transcendenţă, spirit, te vor acuza că ai citit prea multe broşuri. Performanţa se măsoară azi doar în putere, bani şi sex. Trăiesc tragic această soartă a poporului român", a afirmat profesorul.
Psihologul Aurel Romilă mai spune că 90% dintre oamenii cu care intră în contact sunt nefericiţi şi asta pentru că trăiesc într-o societate care şi-a pierdut valorile.
"90% din oamenii cu care intru în contact sunt profund nefericiţi, o societate care şi-a pierdut valorile de bine, frumos, adevăr şi dreptate", a spus Aurel Romila.
Acesta a mai spus că nu e nimic normal în reacţia de aprobare a Conchitei Wurst, transexualul care a câştigat concursul Eurovision.
"Aţi văzut Eurovisionul şi femeia cu barbă? Aţi văzut cum a fremătat lumea de aplauze? E normal? Nu. Normalitatea e o stare de echilibru şi armonie între cunoaştere, afectivitate, inteligenţă şi voinţă. Când una din acestea e excesiv dezvoltată sau subdezvoltată, armonia se pierde şi apare boala sau suferinţa", a declarat Aurel Romila.
Pentru a citi întreg interviul faceţi click aici.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
În simplitatea mea (român), de etnic turc.., constat că românul de rând și-a gătat atribuțiile ce-i revin pentru glia străbună și norod.., atribuții de reper de moralitate și demnitate, de cetățean model, pudic și cu teamă de Cel Divin ce-și urmează cursul firesc unei vieți responsabile pentru generațiile viitoare...
Subscriu subînțelesul celor postate de Mureșan, Nicu și alții ca ei: Dumnezeu sau Allah a creat bărbatul și femeia și nu „poponari”.., așa că, tu biped ce te abați de la aceste principii, cui și ce vrei să dovedești(?).., că ai fost creat în eprubetă, sau că tea căcat tactu' și nu tea născut măta?
Voi retardaților că sunteți (poponari sau lesbiene).., ați adoptat tot ce-i nociv din societatea globală.., voi meritați să vă nașteți pe vremea lui Vlad Țepeș și ați fi beneficiat de o moarte pe placul vostru.., ați fi sfârșit într-o țeapă înfiptă în anus care să vă iasă pe gât cu tot cu amigdalite...
Voi homosexuali de toate genurile.., am doi copii și nepoți, dacă din întâmplare ar citi ce vă debitează craniile seci, ce răspuns le-aș da?... Dacă tot sunteți bolnavi, de ce nu vă abțineți în a posta?
Arză-var focu' iadului și eu să vă fiu cazangiu șef la cazanu' 13...