Un judecător federal din New York a decis că "spionarea" cetăţenilor americani, şi nu numai, întreprinsă de Agenţia Naţională de Securitate (NSA) este perfect legală si constituţională.
Judecatorul William H. Pauley III susţine că uriaşa campanie de colectare a datelor private este legală si constituţională deoarece nu exista nicio dovadă că "NSA a folosit aceste informaţii altfel decat în scopul anchetării si prevenirii atacurilor teroriste".
Hotarârea controversată a magistratului american vine la numai câteva zile după ce un alt judecător, Richard J. Leon, din Washington, decisese ca programul de supraveghere al NSA este "aproape Orwelian" si probabil neconstituţional, potrivit New York Times.
În ambele cazuri, procesele vor continua la Curţile de Apel şi vor ajunge, foarte probabil, până la Curtea Supremă.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.